vineri, 29 martie, 2024

Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil pentru acest mijloc de transport

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 01 mai a.c., în jurul orei 04.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine  premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img