vineri, 26 aprilie, 2024

Consilierii locali PNL Sector 2 nu vor vota noua organigramă propusă de Primarul sectorului 2, domnul Radu Mihaiu

Distribuie:

Publicat:

– suprapuneri de atribuţii;
– control direct prin cabinetul Primarului asupra capitalului şi patrimoniului instituţiilor subordonate;
– lacune de repartizare organizaţională;
– confuzie creată prin denumirile noilor entităţi interne.

Marti, 20 iulie, în şedinţa Biroului Politic al PNL sector 2, conform statutului partidului, consilierii locali liberali au cerut mandat politic pentru votarea proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, care va avea loc joi, 22 iulie, ora 16.00.

Principalul punct de discuţie a fost propunerea privind noua Organigramă, Statul de funcţii, Regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate al Primarului sectorului 2.

Consilierii locali PNL Sector 2 au prezentat o analiză detaliată a noii organigrame. Biroul Politic al PNL sector 2 a luat decizia, cu vot unanim, ca la şedinţa de joi, consilierii locali să nu voteze această organigramă.

Analiza noii organigrame a relevat următoarele:

– se creează premisele unei supra-structuri de monitorizare şi control;
– devine imposibil ca în noua organigramă prezentată să fie făcută o evaluare corectă a performanţelor şi, implicit, să fie luate măsuri în consecinţă;
– ţinând cont că la nivelul aparatului de specialitate al Primarului sectorului 2 se observă lipsa de performanţă, de eficienţă şi de calitate a personalului, aspecte relevate şi de recentul audit comandat de Primarul sectorului 2, propunerile noii organigrame sunt insuficient fundamentate şi pot genera efecte contrare: centralizare, nu descentralizare, control şi nu responsabilizare, politizare şi nu profesionalizare.

PNL Sector 2 militează pentru un management bazat pe indicatori de performanţă, uşor de monitorizat într-un sistem descentralizat, aşa cum sunt centrele de profit din economia reală.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img