vineri, 26 aprilie, 2024

Consiliul ASF a sanctionat 8 brokeri de asigurari, iar 5 au fost trecuti in sectiunea II din Registrul intermediarilor principali

Distribuie:

Publicat:

 

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de miercuri, sancţionarea a 8 brokeri de asigurări, iar 5 au fost trecuţi în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Astfel, ASF a decis sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiilor de brokeraj Broker Asig-Broker de Asigurare SRL, Land – Broker de Asigurare – Reasigurare SRL, Liber Broker de Asigurare SRL, Oceania Insurance Broker SRL, Georgia Sig 2000 Broker de Asigurare SRL, ca urmare a nerespectării prevederilor deciziei emise de ASF, precum şi radierea acestora din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, ASF a decis sancţionarea companiilor de brokeraj Zoom Insurance Reinsurance Broker SRL, Asist Asig Broker de Asigurare SRL şi Comisasig Broker de Asigurare SRL pentru nerespectarea prevederilor legale privind transmiterea raportărilor periodice la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În cadrul şedinţei a fost aprobat planul de finanţare transmis de Asito Kapital S.A. ca urmare a Deciziei A.S.F. nr.1048/04.09.2020, s-a decis aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la compania de brokeraj Ritter – Broker de Asigurare şi Reasigurare S.R.L, precum şi aprobarea cererii de suspendare, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj Accentasig Broker de Asigurare SRL.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img