vineri, 19 aprilie, 2024

Consiliul de Securitate ONU condamna actiunile de reprimare din Myanmar

Distribuie:

Publicat:

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat vehement, miercuri, acţiunile de reprimare produse în Myanmar după lovitura de stat militară din 1 februarie, afirmă diplomaţi citaţi de Agenţia France-Presse şi de publicaţia franceză Mediapart, notează mediafax.

"Consiliul de Securitate condamnă ferm violenţele asupra manifestanţilor paşnici, inclusiv asupra femeilor, tinerilor şi copiilor", conform unei declaraţii adoptate miercuri.

Potrivit unor surse diplomatice, declaraţia a fost adoptată în unanimitate de membrii Consiliului de Securitate ONU, inclusiv de China.

Cel puţin doi politicieni aflaţi în detenţie, Khin Maung Latt şi Zaw Myat Lynn, au murit în Myanmar în ultimele zile, cel mai probabil după ce au fost torturaţi, afirmă surse citate de CNN.

În total, de la începerea protestelor faţă de lovitura de stat militară, în Myanmar au fost ucişi 54 de oameni, potrivit unui bilanţ al ONU, deşi grupurile pentru drepturile omului susţin că numărul victimelor este mult mai mare.

Potrivit Asociaţiei pentru Asistenţă acordată Deţinuţilor Politici (AAPP), 1.939 de persoane au fost arestate.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img