vineri, 29 martie, 2024

CONSILIUL JUDEȚEAN VASLUI ȘEFUL AUTORIZAȚIILOR

Distribuie:

Publicat:

Dacă nu-i arhitect, vai de barladeni! Începând cu aceasta luna toți cei care își doresc sa își construiască un banal gard trebuie sa plece spre Vaslui. Autorizațiile de construcție nu se mai eliberează la Barlad ci direct de la Consiliul Județean.                                                                          

  Demisia lui Sorin Gliga( arhitectul șef al Primariei Barlad) l-a luat prin surprindere pe edilul șef, Dumitru Boros. Conform legii acest post va fi scos la concurs, dar se pare ca speranțele in legătura cu ocuparea acestui post sunt minime.                             

” Cum Bârladul nu are arhitect, de acum autorizațiile de construcție vor fi obținute de la Consiliul Județean. E bine ca oamenii să cunoască acest aspect; procedura va fi puțin mai greoaie, dar am înțeles că la fel vor proceda și cei de la Huși, unde arhitectul șef a ieșit la pensie. Salariile sunt mici în administrația publică și oamenii nu prea se îngrămădesc să vină, așa că va trece o perioadă bună până când se va reveni la normal. Noi vom scoate la concurs postul, dar sunt puține șanse să vină cineva pentru că arhitecții câștigă foarte bine în privat. Soluția e spre Consiliul Județean” a declarat Dumitru Boros.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img