joi, 18 aprilie, 2024

Constipatia te poate ucide. Ce se poate intampla daca nu ai scaun mult timp

Distribuie:

Publicat:

Constipația te poate ucide, e adevărat, mai ales dacă nu ai scaun cu zilele. Un tract digestiv sănătos înseamnă să elimini zilnic scaun. Materiile fecale conțin reziduuri din alimente, bacterii, colesterol și tot felul de substanțe rezultate în urma procesării de către ficat. Dacă acestea stagnează mult timp în colon, ca urmare a constipației cronice (vezi aici care sunt cauzele constipației), e foarte posibil să apară probleme de sănătate mult mai grave.

Doctorii spun că două sau mai puțin scaune eliminate pe parcursul unei săptămâni sunt indicii de constipație cronică. Dacă te confrunți și tu cu această problemă, programează rapid o vizită la medicul gastroenterolog pentru a depista cauza și a beneficia de un tratament corect.

În caz contrar, constipația te poate ucide! Așa cum a pățit o tânără din Marea Britanie, care nu a avut scaun timp de 8 săptămâni. Acumularea materiilor fecale în intestinul gros al femeii a dus la mărirea exagerată în volum a acestuia, care a presat pe organele învecinate și a cauzat un infarct miocardic fatal, potrivit TheIndependent.

Vezi mai jos cum se manifestă constipația cronică și ce complicații pot apărea dacă nu ai scaun mult timp.

Simptomele constipației cronice

Deși numărul și aspectul scaunelor sunt indicatori importanți ai sănătății digestive, există și alte semne care pot sugera diagnosticul de constipație cronică. Acestea includ:

Balonare

Senzație de greață

Dureri sau crampe abdominale puternice

Emeză (materii sau miros fecal în vărsături)

Senzația de preaplin

Nevoia de a defeca, dar fără a reuși acest lucru

Absența gazelor intestinale

Dacă ai scaune rare, unul la 2-3 sau mai multe zile, și prezinți și alte simptome dintre cele descrise mai sus, adresează-te medicului pentru stabilirea cauzei și prescrierea unui tratament.

Constipația te poate ucide. Ce boli poți face dacă nu ai scaun mult timp

În lipsa unui tratament adecvat, constipația te poate ucide. Medicii spun că absența scaunelor pentru o perioadă lungă poate afecta nu doar sistemul digestiv, ci întregul corp.

Printre complicațiile asociate constipației cronice amintim:

Formarea unui fecalom (acumularea de materii fecale în intestin, care se întăresc și formează o masă compactă) și imposibilitatea defecării

Ocluzia intestinală (blocajul intestinal) – dacă presiunea se acumulează, intestinul se poate perfora (perforația intestinului gros), ceea ce duce la vărsarea conținutului în cavitatea abdominală, cauzând infecție severă (peritonită), sepsis și șoc septic cu evoluție fatală

Infarct de miocard – constipația cronică este asociată cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, ca urmare a apariției inflamațiilor, ce pot afecta și inima, cauzând aritmii cardiace periculoase

Cum previi sau tratezi constipația

Stresul, anxietatea, regimul alimentar sărac în fibre, lipsa de mișcare, consumul redus de apă, toate acestea contribuie la instalarea constipației. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, mișcările intestinale sunt mai lente, așadar și tranzitul intestinal are de suferit.

Pentru ameliorarea constipației există diverse preparate farmaceutice la care poți apela. Dar cel mai indicat este să faci anumite modificări în stilul de viață:

Bea zilnic cel puțin 8 pahare cu apă

Practică zilnic minimum 30 de minute de exerciții fizice (chiar și mersul pe jos funcționează)

Limitează consumul de produse lactate (cașcaval, telemea, brânză cu mucegai etc.)

Crește aportul de fibre în dietă, deoarece ajută la peristaltismul intestinal (le găsești în fructe, legume și cereale integrale)

Evită consumul de chipsuri, fast-food, mezeluri, carne foarte grasă, prăjeli

COntinuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img