marți, 16 aprilie, 2024

Consumul privat va contracara efectele incetinirii economiei germane

Distribuie:

Publicat:

Consumul privat în Germania ar urma să rămână solid în următoarele luni, în pofida încetinirii economiei, a previzionat luni Asociaţia Comercială Germană (HDE), transmite DPA potrivit Agerpres

"În timp ce încrederea consumatorilor este departe de nivelul ridicat înregistrat în ultimii ani, nu estimăm un colaps al consumului privat în următoarele luni. Situaţia robustă de pe piaţa forţei de muncă şi majorările de pensii şi salarii din ultimii ani sunt un motiv de optimism. Nivelul persistent scăzut al inflaţiei este un alt factor care susţine venitul disponibil al gospodăriilor", apreciază HDE.

În concluzie, "consumul privat va contrabalansa încetinirea economiei din acest moment", prognozează Asociaţia Comercială Germană.

Săptămâna trecută, principalele institute economice din Germania şi-au revizuit estimările de creştere pentru anul acesta şi anul viitor, dând vina pe cererea globală modestă pentru produse manufacturate şi incertitudinile provocate de disputele comerciale.

Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.

Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte, deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img