vineri, 29 martie, 2024

COVID-19 – Italia cauta nave de carantina pentru migranti

Distribuie:

Publicat:

Italia caută nave pe care migranţii salvaţi pe Mediterana să fie testaţi pentru coronavirus şi plasaţi preventiv în carantină înainte de a debarca în această ţară, guvernul de la Roma lansând în regim de ''urgenţă'' o licitaţie pentru acest demers, relatează marţi agenţia EFE potrivit Agerpres.

Acţiunea a fost iniţiată la solicitarea regiunilor din sudul Italiei, care au cerut testarea migranţilor pentru coronavirus înainte ca ambarcaţiunile care îi transportă să intre în porturile italiene, după ce numeroase cazuri de COVID-19 au fost confirmate printre migranţi.

În apropierea insulei Sicilia este deocamdată disponibilă nava 'Moby Zaza', unde migranţii sunt plasaţi două săptămâni în carantină. Preşedinta regiunii Calabria, Jole Santelli, a ameninţat că va bloca sosirile migranţilor dacă nu vor fi desfăşurate nave pentru carantină, după ce 28 de migranţi dintr-un grup de 70 au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus.

Sosirile migranţilor în Italia prin Mediterana, pornind de obicei de pe coastele Libiei, s-au intensificat odată cu îmbunătăţirea vremii şi cu redeschiderea frontierelor europene în urma pandemiei de COVID-19. Conform datelor Ministerului de Interne italian, de la începutul anului şi până marţi au debarcat pe coastele Italiei 9.372 de migranţi, triplu faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 3.186 de sosiri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img