vineri, 19 aprilie, 2024

COVID-19 – Marea Britanie relaxeaza o serie de restrictii, dar inca nu permite reluarea calatoriilor internationale

Distribuie:

Publicat:

Premierul Boris Johnson a confirmat luni că în urma evoluţiei bune a situaţiei epidemice în Marea Britanie pe 12 aprilie vor fi redeschise magazinele neesenţiale, dar nu s-a pronunţat asupra reluării călătoriilor internaţionale începând cu 17 mai, deşi era aşteptat să confirme şi acest lucru, relatează agenţiile Reuters şi EFE potrivit agerpres.

După ce a reuşit să vaccineze cel puţin cu prima doză mai mult de jumătate din populaţie şi în urma unor restricţii antiepidemice severe, Marea Britanie înregistrează o scădere notabilă a infectărilor şi deceselor, cu 2.762 de noi cazuri raportate luni şi 26 de noi decese asociate COVID-19.
În cadrul restricţiilor antiepidemice au fost interzise călătoriile internaţionale neesenţiale, britanicii care pleacă în străinătate în scop turistic fiind sancţionaţi cu amenzi.

Vorbind la o conferinţă de presă la reşedinţa de la Downing Street, Boris Johnson a subliniat că efortul populaţiei britanice de a respecta restricţiile permite aplicarea celei de-a doua faze a foii de parcurs de relaxare a măsurilor antiepidemice, astfel că din 12 aprilie se vor redeschide magazinele neesenţiale, şcolile primare, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare, precum şi barurile. Johnson a spus că va merge el însuşi la o terasă pe 12 aprilie pentru a bea o bere.

Prima fază a foii de parcurs a început din 29 martie, când a fost eliminată interdicţia de a ieşi din case pentru alte deplasări decât cele esenţiale.

Faza a doua a foii de parcurs elaborate iniţial avea inclusă şi reluarea călătoriilor internaţionale din 17 mai, dar guvernul de la Londra a decis totuşi să nu accepte deocamdată acest lucru. Johnson a menţionat în declaraţia sa că ''speră'' să poată fi reluate astfel de călătorii de la data menţionată, dar a atras atenţia că trebuie privită cu ''realism'' situaţia din alte ţări pentru a evita pătrunderea unor noi variante ale coronavirusului în Marea Britanie.

De asemenea, premierul britanic şi-a îndemnat concetăţenii să evite cât mai mult şi călătoriile interne şi să lucreze de acasă pe cât posibil.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img