joi, 25 aprilie, 2024

COVID-19 – Vaccinare obligatorie pentru arbitrii din NBA

Distribuie:

Publicat:

Arbitrii din liga profesionistă nord-americană de baschet vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva Covid-19 pentru a oficia în sezonul 2021-2022, a anunţat, sâmbătă, NBA, citată de AFP.Într-un comunicat dat publicităţii, NBA a precizat că această decizie a fost luată în urma unui acord cu sindicatul arbitrilor din NBA (NRBA) şi că anumite excepţii din motive medicale sau religioase ar fi posibile.

"Arbitrii au acceptat, de asemenea, să li se administreze rapeluri", a adăugat liga. "Orice arbitru nevaccinat, care nu este scutit, nu va fi eligibil pentru a arbitra meciuri".

Liga a obligat, de asemenea, vineri personalul care vine în contact cu jucătorii sau arbitrii în timpul meciurilor să se vaccineze, informează presa americană.

Directiva, conform ESPN, care citează o notă trimisă de NBA vineri, ar include în mod specific antrenorii, staff-ul şi preparatorii fizici fără să oblige totuşi jucătorii să fie vaccinaţi, ceea ce trebuie să se negocieze cu sindicatul jucătorilor (NBPA).

În privinţa personalului aflat în contact cu jucătorii, data limită pentru vaccinarea completă ar fi 1 octombrie, mai adaugă ESPN.

Difuzorii meciurilor, fotografii şi agenţii de securitate care lucrează în apropierea terenului sunt, de asemenea, incluşi în directivă.

Noul sezon regulat din NBA debutează pe 19 octombrie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img