News Flash:

Crescatorii de vaci vor primi anul acesta ajutoare in valoare de 232 de milioane de lei, anunta ministrul Agriculturii

24 Martie 2021
204 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9262 RON (0.0000)
USD: 4.0800 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 144481600118768800

 

Crescătorii de vaci vor primi anul acesta 2 milioane de lei pentru bovine de lapte şi 6 milioane de lei pentru bovine de carne, prin schema Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii(ANT), ce presupune banii de la bugetul naţional, reiese din informaţiile prezentate marţi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, care a mai spus că fermierii vor mai beneficia şi de o schemă de ajutor Covid pentru care sunt alocate sumele de 42 de milioane de lei pentru bovine de lapte şi 182 de milioane de lei pentru bovine de carne. Astfel, suma totală a ajutoarelor din acest an pentru crescătorii de vaci va ajunge la 232 de milioane de lei.

“Plafoanele pentru Ajutorul Naţional Tranzitoriu sunt de 2 milioane de lei pentru bovine de lapte şi de 6 milioane de lei pentru bovine de carne. Aceste plafoane se vor repartiza tuturor animalelor care au fost inregistrate în 2013”, a declarat ,marţi în cadrul unei conferinţe de presă ministrul Agriculturii, Adrian Oros, potrivit news.ro.

Ministrul a mai spus că acordarea Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii pe seama unor cifre din 2013 îi nemulţumeşte atât pe fermieri, cât şi pe reprezentanţii administraţiei. De aceea MADR a alocat nişte sume minine pentru ANT-uri. “Există în regulamentul europene acea dată istorică, 2013, după care se acordă acest Ajutor Naţional Tranzitoriu la specia bovină. Este o nemulţumire atât în rândul fermierilor crescători de bovine, cât şi în rândul nostru al administraţiei că regulamentul obligă să ne raportăm la cifrele din această dată (n.r-2013). Astfel, banii ajung şi la animale care nu mai sunt. Uneori la fermieri care nu mai au animale şi atunci ca să putem să folosim banii aceştia cât mai corect anul acesta ANT o să-l dăm în felul următor. Pentru bovine de lapte şi pentru bovine de carne am făcut nişte plafoane minime care se vor acorda după regulile ANT-ului, adică respectând acea dată istorică”, a explicat Oros.

Ministrul a mai spus că fermierii crescători de bovine vor mai primi un sprijin prin schemă de ajutor Covid.

„Anul trecut a fost o comunicare a Comisiei care a permis ţărilor membre să vină cu scheme de spijin atât din bani europeni, cât şi bani de la bugetul naţional pentru a compensa pierderile cauzate de evoluţia Covid. Şi anul trecut am avut la dispoziţie sume importante. Suma maximă pe care o permitea comunicarea(n.r-de anul trecut) a fost 168 de milioane de euro din bani europeni, bani rămaşi neutilizaţi din măsuri care nu au fost accesate. De asemenea şi de la Bugetul Naţional am reuşit să acordăm aceste scheme de sprijin. Anul acesta, acea comunicare de la Comisie a fost completată în aşa fel încât ţările membre pot să acorde şi pe parcursul acestui an pentru că din nefericire criza sanitară continuă. Pot să acorde măsuri de compensare a pierderilor. Banii din ANT o să-i dirijăm ca şi ajutor sau sprijin Covid. Discutăm aici pentru bovine lapte plafonul este de 42 milioane de lei şi pentru bovine de carne plafonul este de 182 de milioane de lei. Aceasta este restanţa la acel Ajutor Naţional Tranzitoriu", a mai spus Oros.

Ministrul a mai spus că “pentru schema ANT avem un proiect de Hotărâre de Guvern în curs de elaborare, iar pentru schema de ajutor Covid avem un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care va fii notificat şi Comisiei Europeane”.

Legat de celelalte scheme de sprijin în consultare publică, ministrul a spus că pe lista Ministerului mai este ajutorul de minimis pentru susţinere la legume în spaţii protejate . Alocarea pentru acest sprijin este de 150 milioane de lei şi se acordă pentru: ardei gras, ardei lung, castraveţi, tomate, varză albă şi roşie, vinete. Se acordă maximum 2000 euro/1000 mp per beneficiar pe an. “Daca valoarea alocata este depăşită, cuantumul se reduce proporţional. Schema se va derula prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar controalele se vor efectua de comisii mixte formare din APIA şi Direcţiile Agricole din toate judeţele”, a mai spus ministrul.

Pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal a fost alocată suma de 424 milioane de lei. Proiectul de Hotărâre de Guvern este în curs de definitivare. Se acordă pentru soia, lucernă, leguminoase pentru industrializare (mazăre boabe si fasole boabe), cânepă, orez, sămânţă de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate procesare, castraveţi procesare, legume cultivate în sere şi solarii (tomate, castraveţi, ardei, vinete, varză), fructe pentru procesare (prune, mere, cireşe, vişine, caise, zarzăre), cartofi timpurii pentru industrializare.

Ministerul Agriculturii a mai anunţat că ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, în scopul îmbunătăţirii calităţii genetice a efectivelor de animale va fii de 40 milioane de lei. Acest sprijin se va acorda în funcţie de performanţele deţinătorilor de registre genealogice.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2785 (s) | 23 queries | Mysql time :0.032868 (s)