sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Crezi că funcția CASH OUT la pariuri este în avantajul tău? Citește asta…

Distribuie:

Publicat:

Agențiile de pariuri sportive oferă tot mai multe avantaje clienților. Unii pariori știu să profite de ele, dar alții, cei mai mulți, le transformă în dezavantaje. Un exemplu relevant în acest sens este reprezentat de funcția CashOut.

Prin CashOut poți închide pariul în orice moment dorești, dacă opțiunea este activă. Funcția respectivă te ajută fie să îți securizezi un câștig, fie să limitezi din pierderi. De exemplu, ai pariat că FC Barcelona o învinge pe Real Madrid.

Catalanii deschid scorul în minutul 20, dar în minutul 50 rămân în inferioritate numerică. În acel moment, poți închide pariul și vei beneficia de un profit mai mic decât cel estimat la plasarea biletului, în funcție de cota din acel moment pentru „1 solist”. Sau poate că intri pe un site pe care poți vedea și online diferite meciuri live și observi că Realul joacă foarte bine și decizi că este mai bine „să te scoți” înainte de a egala.

Profitul parțial se calculează potrivit formulei: ((X*(Y-1)) – (X*(Z-1)))/Z

În această formulă, x este miza biletului, y este cota inițială, iar z este cota finală la cash out. Să spunem că, la exemplul nostru, miza biletului este 10 lei, cota inițială pentru victoria lui FC Barcelona este 2.20, iar cota în momentul închiderii pariului, în minutul 50, este 1.70.

Profitul obținut va fi ((10 x (2.20-1) – (10 x (1.70-1))/1.70 = (10 x 1.20 – 10 x 0.70)/1.70 = (12 – 7)/1.70 = 5/1.70 = aproximativ 3 lei.

Dacă nu ai fi închis pariul și FC Barcelona ar fi câștigat, atunci profitul ar fi fost 12 lei. Diferența este destul de mare, iar un jucător eliminat nu înseamnă automat că echipa aflată în avantaj va fi egalată, sau că va pierde. De fapt, mulți dintre jucătorii care se grăbesc să închidă pariurile aflate încă în desfășurare constată, la final, că au făcut o greșeală.

Ai câștigat 3 lei, sau ai pierdut 9 lei?

Revenim tot la exemplul dat. După ce s-a validat CashOut, poți considera că ai câștigat 3 lei, dar, dacă partida se încheie cu victoria catalanilor, constați că de fapt ai pierdut 9 lei (adică 12 – 3). Este bine să joci la siguranță, dar, până la urmă, orice pariu înseamnă și un risc asumat, iar inițial ai fost de acord să riști 10 lei pentru un profit de 12 lei.

Același raționament este valabil și în cazul biletelor de tip acumulator. Dacă pui 5 selecții pe bilet și înainte să se joace ultimul meci închizi pariul ca să fii sigur că ai un câștig, de ce nu ai pus doar 4 selecții de la bun început?

În cazul în care nu vrei să ai emoții până la ultimul fluier al arbitrului, ar fi mult mai profitabil să aștepți până când cota selecției alese (în cazul pariurilor single) scade semnificativ. Dacă ai fi închis pariul pe victoria lui FC Barcelona în minutul 80, când cota ar fi fost 1.30 (să zicem), profitul parțial ar fi fost: ((10 x (2.20-1) – (10 x (1.30-1))/1.30 = (10 x 1.20 – 10 x 0.30)/1.70 = (12 – 3)/1.30 = 9/1.30, adică  aproximativ 7 lei.

Așa cum spuneam, poți apela la CashOut și pentru a limita pierderile. De exemplu, pariezi pe FC Barcelona, dar Real Madrid este echipa care deschide scorul. Cota din acel moment este mai mare decât cea pe care ai plasat pariul, deci, dacă închizi pariul, primești mai puțini bani decât ai riscat, dar măcar nu pierzi toată miza. Și în acest caz se poate să te păcălești, pentru că nu este imposibil ca FC Barcelona să întoarcă scorul.

Dacă pariezi la un operator care nu oferă CashOut 100% (cum este ultima modă în acest domeniu), plătești o taxă de aproximativ 10% dacă închizi pariul înainte de startul meciului. Pare puțin, dar, pe termen lung, puțin cu puțin înseamnă mult, iar banii pe care îi pierzi sau nu îi câștigi folosind greșit acest „avantaj” pot face diferența între balanța pozitivă și cea negativă la finalul lunii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img