vineri, 19 aprilie, 2024

Crima organizata a inceput curatarea de pe strada a dealerilor de droguri din Barlad

Distribuie:

Publicat:

La data de 9 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– B.T. Vaslui, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiul Bârlad, județul Vaslui, pentru documentarea activității infracţionale a trei bărbați, din județul Vaslui, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Aceștia au fost reţinuți, pentru 24 de ore, doi dintre aceștia urmând a fi prezentați Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, la data de 9 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui au realizat o prindere în flagrant, în municipiul Bârlad, județul Vaslui, în urma căreia au fost identificate și ridicate peste 30 de grame de amfetamină, un cântar electronic, două terminale mobile și o cartelă sim.

Din cercetări a reieșit că, începând din luna octombrie și până în prezent, cele trei persoane, cu vârste între 25 de ani și 34 de ani, din municipiul Bârlad, ar fi desfășurat activități de procurare, deținere, depozitare și vânzare a drogurilor către consumatorii din județul Vaslui, pentru 100 de lei gramul de cannabis și 200 de lei gramul de amfetamină.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate diferite cantităţi de materie vegetală (cannabis) și amfetamină, patru grindere, trei terminale mobile, trei cartele sim și diverse sume de bani, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.

În cauză, față trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, două dintre acestea urmând a fi prezentate, joi, 10 decembrie, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă. Față de a treia persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img