News Flash:

Cristian Ghinea a discutat cu vicepreşedintele BERD despre finanţarea PNRR şi a programelor operaţionale de coeziune

20 Iulie 2021
172 Vizualizari | 0 Comentarii
media 162091209079477800

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a discutat, luni, cu vice-preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Alain Pilloux, despre oportunităţile de finanţare ale programelor europene care debutează în acest an, atât prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cât şi prin programele operaţionale cu fonduri de coeziune, potrivit unui comunicat remis de ministerul de resort, scrie Agerpres.ro.

În cadrul întâlnirii de luni, cei doi oficiali au discutat despre modalităţile cele mai potrivite pentru implicarea BERD în finanţarea programelor europene, implicare care se poate concretiza ca sprijin financiar sau ca asistenţă tehnică, se menţionează în comunicatul MIPE.

Astfel, cele două părţi au în pregătire un Memorandum de Înţelegere privind cadrul viitor de cooperare, acesta urmând să fie semnat în curând, conform comunicatului.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a evidenţiat sprijinul acordat de BERD în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectelor din sectorul de apă.

"Apreciez colaborarea valoroasă cu BERD în cadrul programelor de până acum. În special aş menţiona sprijinul acordat autorităţilor locale şi regionale în dezvoltarea proiectelor din sectorul de apă, precum şi conturarea reformei ample din acest sector, pe care am inclus-o în PNRR. În continuare, cred că ar putea aduce o contribuţie importantă, spre exemplu la dezvoltarea proiectelor ce vor fi prinse în Fondul local sau în Fondul pentru Valul renovării. De asemenea, cred că ar putea avea un rol important în conturarea reformelor şi pe alte domenii", a apreciat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Vicepreşedintele BERD, Alain Pilloux, a subliniat că instituţia va continua să pună la dispoziţia României expertiza sa în absorbţia fondurilor europene.

"Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare continuă să pună la dispoziţia României expertiza sa în absorbţia fondurilor europene. În cadrul întâlnirii am discutat modalităţi de colaborare în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, Invest EU, dar şi în cadrul politicii de coeziune aferente noului ciclu financiar 2021-2027. Am apreciat discuţiile deschise cu Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi echipa sa şi dorim să continuăm în această manieră pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene şi implementarea reformelor cu impact regional", a declarat vicepreşedintele BERD, citat în comunicatul MIPE.

La întâlnirea de luni au mai participat: Mark Davis, director regional România şi Bulgaria al BERD, Mihaela Mihăilescu, director adjunct - BERD România, Venera Vlad, director asociat al BERD pentru Infrastructură, Teodora Preoteasa, director general, Direcţia programare şi coordonare sistem a MIPE, Svetlana Gomboş, director general AM Programul Operaţional Competitivitate (POC) şi George Cărpuşor, şef serviciu AM POC.

În perioadele de programare din 2007 până în prezent, BERD a susţinut cu cofinanţare de circa 5 miliarde de euro dezvoltarea şi implementarea de proiecte pe programele europene. Oficialii BERD au subliniat că sprijinul ar putea creşte în perioada următoare, se menţionează în comunicat.

La rândul său, Cristian Ghinea a subliniat ca prioritare găsirea unor formule care să îmbine finanţările private cu fondurile europene, precum şi extinderea instrumentelor financiare pentru domeniul eficienţei energetice.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0983 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024944 (s)