luni, 18 martie, 2024

Cristiano Ronaldo a fost si injurat si huiduit la Madrid -’Cristiano violatorul’

Distribuie:

Publicat:

Cristiano Ronaldo a revenit, miercuri, la Madrid, dar nu pe Stadionul Santiago Bernanbeu, pe care a scris istorie, ci pe cel al rivalei Realului, Atletico. Atacantul formaţiei Juventus Torino a fost huiduit în permanenţă de fanii gazdelor, la întâlnirea din Liga Campionilor.

"Cristiano violatorul" şi "mori, Cristiano" i s-a strigat din tribune, iar portughezul le-a arătat suporterilor de pe Stadionul Wanda Metropolitano mâna cu toate degetele deschise, însemnând numărul de trofee ale Ligii Campionilor pe care le are în palmares.

La vestiare, Ronaldo a repetat gestul cu mâna deschisă când a părăsit stadionul, apoi a arătat, tot cu mana, zero: "Am cinci trofee ale Ligii Campionilor, Atletico nu are niciunul. Vom vedea la retur", a arucat el la plecare, potrivit marca.com.

Atletico Madrid a învins, pe teren propriu, echipa Juventus Torino, scor 2-0 (0-0), prin golurile marcate de Gimenez (78) şi Godin (83), în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor. Returul va avea loc la 12 martie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img