vineri, 29 martie, 2024

CSM vine cu acuzatii GRAVE la adresa presei – Precizari de ULTIMA ORA privind concursul pentru inspector-sef al Inspectiei Judiciare

Distribuie:

Publicat:

Consiliul Superior al Magistraturii vine cu declarații de ultimă oră privind concursul desfășurat pentru funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, acuzând o serie de dezinformări.

"Clarificări privind unele informații aparute în mass-media

cu privire la concursul desfășurat pentru funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare din data de 27.03.2019

Date fiind gravele dezinformări care au apărut în presă1, puse pe seama unor surse interne din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și pentru informarea corectă a opiniei publice, Comisia de concurs, în majoritate, formulează următoarele clarificări:

1. Desemnarea membrilor comisiei de concurs pentru numirea în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare s-a realizat astfel:

La data de 26.03.2019, ora 14,00, a avut loc ședința Plenului CSM în cadrul căreia a fost numit reprezentantul societății civile, dl. Victor Alistar, precum și psihologul.

La data de 26.03.2019, ora 15,00, a avut loc ședința Secției pentru Judecători în cadrul căreia au fost desemnate doamnele judecător Lia Savonea, Andrea Annamaria Chiș și Evelina Oprina.

La data de 27.03.2019, ora 08,00, a avut loc ședința Secției pentru Procurori în cadrul căreia a fost desemnat domnul procuror Florin Deac.

2. Cu privire la ora desfășurării concurului, aceasta a fost anunțată în data de 26 martie la ora 16.58, pentru a doua zi, 27 martie 2019, cu începere de la ora 8.30, după ce au fost desfășurate ședințele Plenului și a Secției pentru judecători ale CSM și în condițiile în care nu era anunțată și nici previzibilă vreo ședință a Secției pentru Procurori în vederea desemnării membrului procuror. În plus, conform calendarului de concurs, interviul pentru funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare trebuia să se desfășoare la data de 27.03.2019, astfel încât ținând seama și de celelalte activități planificate pentru data de 27 martie, a fost stabilită ora 08,30 pentru susținerea interviului. În nicio situație nu s-a discutat despre stabilirea orei 09,30 pentru începerea interviului, o asemenea aserțiune fiind total nereală față de împrejurarea că, la data de 27.03.2019, ora 09,30, Secția disciplinară pentru Judecători avea planificată ședință de judecată.

3. Ședința Secției pentru Procurori a fost anunțată ulterior desemnării în comisia de concurs a membrilor judecători, a reprezentantului societății civile și a psihologului și ulterior anunțării orei de începere a ședinței Comisiei de concurs. Cu toate acestea ședința Comisiei de concurs nu a început până nu s-a desemnat și membrul reprezentant al Secției pentru Procurori. Susținerea potrivit căreia ar fi avut loc o modificare a orei interviului pentru a pune în imposibilitate Secția pentru Procurori să-și desemneze reprezentantul în comisie sunt complet lipsite de fundament.

4. Cu privire la interpretările nereale și tendențioase relative la transparența și obiectivitatea activității comisiei de concurs, trebuie menționat că fișele de notare au fost întocmite în strictă conformitate cu Regulamenul de concurs adoptat prin H.C.S.M. nr. 1074/2018, regulament care nu a fost modificat în cadrul ședinței Comisiei de concurs așa cum eronat a fost speculat în mass-media.

5. Fișele de notare nu au adăugat alte criterii de evaluare, ci s-au limitat exclusiv la cele 5 criterii de evaluare expres prevăzute de art. 10 din Regulamentul de concurs, asupra cărora s-a stabilit baremul de notare.

6. Fișele de notare trebuiau să prevadă un sistem de notare a celor 5 criterii din Regulament, după cum se înțelege lesne și din denumirea dată de Regulament acestor fișe (fișe de notare). În acest sens a fost stabilit un barem de notare a celor 5 criterii, fiind distribuit în mod egal maximul de 100 de puncte prevăzut de Regulament.

7. Baremul de notare a criteriilor a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, fiind folosite ca reper elementele standard urmărite la concursurile pentru funcțiile de conducere din cadrul sistemului judiciar și, de asemenea, în concordanță cu blibliografiile INM privind aspectele de competențe pentru concursurile de management.

8. Acest barem asigură, pe lângă obiectivitate şi transparenţă, şi premisele unei decizii consolidate a Comisiei de concurs, în vreme ce alte abordări propuse ar fi generat situaţia atipică în care un număr de 2 din totalul celor 5 membri să poată determina o soluție de respingere de plano a candidatului, drept de veto neprevăzut de lege sau regulament, în vreme ce soluţia adoptată în majoritate de comisie a creat premise egale pentru oricare dintre posibilele soluții, de admitere ori de respingere a candidatului.

9. Competența legală de elaborare a subiectelor, baremurilor sau de derulare a interviurilor aparțin în toate cazurile comisiilor de concurs prevăzute de lege și regulamente. Și în acest caz, Comisia de concurs a fost cea care a adoptat prin vot fișa de notare pentru concurs și, de asemenea, a stabilit care sunt căile de urmat în cazul evaluărilor invalide care sunt în afara baremului de concurs aprobat. Toate aceste elemente au fost stabilite de Comisie înainte de demararea concursului și de acordare a punctajelor de către membrii comisiei. În acest sens aserțiunile privitoare la stabilirea ulterioară a unor modalități pentru eliminarea unor fișe de notare este neconformă realității și reprezintă o gravă dezinformare.

Față de elementele factuale menționate, solicităm reținere și respect pentru adevărul faptic și obligația de informare corectă a opiniei publice atunci când se vehiculează informații despre procedurile legale de derulare a concursului sau activitatea Comisiei de concurs din data de 27 martie 2019", transmite CSM.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img