joi, 25 aprilie, 2024

CSS Barlad : Sperantele gimnasticii romanesti

Distribuie:

Publicat:

Proiectul, demarat acum  trei ani de catre Mariana  Bitang si Octavian Belu, ”Tara, tara, vrem campioane!”, si-a continuat povestea cu un stagiu de pregatire la Izvorani. La stagiu au participat 32 de gimnaste cu varsta intre 10 si 12 ani, dintre care zece provin de la CSS Barlad, sportive pregatite de profesorii Ana Maria si Liviu Iordache.

Dupa perioada spartana, zambetul de pe fetele micutelor gimnaste, atunci cand intra in sala parca e din ce in ce mai larg. Toate sunt constiente ca se pregatesc intens ca sa ajunga intr-o zi pe podium si sa asculte cu mandrie „Desteapta-te, Romane!”.

Sunt mereu atente la ce le spun antrenorii, iar faptul ca muncesc enorm in fiecare zi nu le sperie, ci le motiveaza sa ajunga cat mai sus.

Andreea Raducan e pentru micutele din Barlad un model. Cand se uita pe posterele mari de pe peretii salii de antrenament si vad portretul acestei legende, parca isi gasesc si mai mult dorinta de munca.

Fetele de la CSS Barlad prezente la Izvorani sunt Amalia Puflea, Ioana Coseru, Roberta Furcoi (toate nascute 2007), Lorena Popa, Ioana Balan, Ilinca Balan, Anastasia Balan, Bianca Balan (nascute 2008), Beatrice Irimescu si Andra Donose (nascute 2009).

„Proiectul este un model si deja se intrezaresc varfuri care se detaseaza de restul gimnastelor, insa noi le monitorizam atent pe toate, fiindca unele progreseaza mai usor, altele mai greu, important este sa avem rabdare. Vrem sa organizam de acum echipa care sa ne reprezinte la Jocurile Olimpice din 2024, de la Tokyo. Locul nostru este pe cea mai inalta treapta a podiumurilor europene, mondiale si olimpice”, a declarat Octavian Belu.

La Izvorani, fetele au avut parte de doua antrenamente zilnic, in care s-a pus accent pe latura tehnica, pentru a observa progresul lor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img