După deces, divorţul este considerat cel mai traumatizant eveniment, deoarece separarea reprezintă o pierdere, chiar dacă partenerii sunt cei care aleg să se despartă.
Familia este baza de siguranţă pentru copil. Dar ce se întâmplă când părinţii divorţează?
Suntem diferiţi şi în faţa unei situaţii traumatice fiecare reacţionăm diferit, însă, de departe, copilul este cel care resimte cel mai puternic efectele unui divorţ.
Cei mai mulţi copii reclamă că trăiesc cu sentimentul că ei au greşit cu ceva şi de aceea părinţii s-au despărţit. Odată instalat sentimentul de vinovăţie, care apare mai ales în perioada pubertăţii, le poate crea convingerea că o căsătorie şi naşterea copiilor reprezintă doar suferinţă, motiv pentru care vor alege să nu îşi întemeieze o familie, ca să nu provoace asemenea suferinţă altor copii.
În funcţie de vârsta la care s-a produs separarea, copiii reuşesc să perceapă ceea ce se întâmplă. De aceea, atât părinţii, cât şi copiii este bine să ceară ajutor specializat atunci când se simt depăşiţi de situaţie.
Starea emoţională a părintelui alături de care rămâne copilul este cea care influenţează în mare parte starea copilului, fie că alege să îi spună prea multe copilului, transformându-l în confidentul său, fie că alege să nu îi ofere prea multe explicaţii, fiind absorbit de propria traumă de separare căruia nu îi face faţă.
După divorţ, rolul parental este total schimbat, de aceea baza de siguranţă ar trebui să fie una dintre principalele priorităţi. Celebra pediatră psihanalistă Francoise Dolto spune că atunci când părinţii se separă, copilul nu îşi pierde doar părintele care pleacă, ci şi pe cel cu care rămâne, pentru că părintele alături de care rămâne copilul trebuie să suplinească ambele roluri, atât pe cel de mamă, cât şi pe cel de tată, iar astfel nu este nici mamă, nici tată. După divorţ, timpul petrecut cu copilul este mult mai redus.
Un alt aspect demn de luat în seamă este ceea ce se întâmplă înainte de divorţ, de cât timp există conflictul în familie, secretele, lucrurile nespuse, scenele de abuz fizic şi emoţional la care a asistat copilul înainte de separarea părinţilor.
De multe ori, părinţii aleg să nu se despartă, deşi recunosc că nu mai formează un cuplu, că există tensiuni între ei, însă nu bănuiesc că toate acestea sunt resimţite ca o ameninţare de către copil, efectele fiind mult mai traumatizante decât divorţul în sine.
Ce îi spunem copilului despre divorţ
Pentru a putea înţelege mai bine ceea ce se întâmplă, este necesar să fim sinceri cu copilul şi el să afle motivele reale ale divorţului: „tatăl/mama iubeşte pe altcineva” sau „tatăl/mama consumă prea mult alcool”, „tatăl/mama este prea gelos/geloasă”.
Dezorientarea este mult mai mare atunci când motivele invocate nu sunt reale, ci i se spune, de exemplu, „tatăl tău a plecat într-o delegaţie pentru 3 luni”.
Este necesar să i se vorbească copilului deschis despre procesul de separare şi despre ceea ce urmează să se întâmple, asigurându-l de susţinere.
