vineri, 19 aprilie, 2024

Cum scapam de astenie si oboseala cu ajutorul execitiilor yoga

Distribuie:

Publicat:

Astenie si oboseala sunt stari specifice lipsei de energie si echilibru psihologic.  Respiratia joaca un rol deosebit de important, iar profesorii de yoga spun ca exercitiile pot ajuta in tot acest proces. Odata venirea caldurii, tot mai multe persoane se plang de astenie, oboseala, lipsa de energie si vitalitate, in special dupa ora pranzului atunci cand resursele acumulate in timpul noptii par sa se epuizeze mai repede. In opinia profesoarei de yoga Dana Tupa, toate aceste stari se instaleaza atunci cand nu am reusit sa ne centram punctul de echilibru personal pentru o perioada mai lunga de timp, iar starea de disconfort creste exponential. Acest punct difera de la om la om, iar de regula se regaseste intr-una dintre cele 3 regiuni ale corpului: in abdomen, in piept sau in zona capului. Punctul de echilibru personal este acel punct de unde ne extragem starea de bine.

Cum putem detecta punctul de echilibru personal si cum il putem centra?

„Cea mai simpla modalitate de gasire a acestui punct de echilibru este sa stam relaxati (o putem face intinsi sau pur si simplu stand comod intr-un fotoliu) si sa ne mutam atentia pe rand in aceste 3 zone pentru minim 2 minute: abdomen, piept si cap. Acolo unde simtim stare de bine si confort, reprezinta punctul nostru de echilibru. Pentru mai multa siguranta repetam exercitiul, pana cand avem dovada repetitiva a acestui punct”, explica profesoara de yoga Dana Tupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy – prima scoala de yoga din Romania acreditata de Yoga Alliance International din Statele Unite.

Dupa ce am identificat punctul nostru de echilibru, urmatoarea faza este de obtinere a centrarii. Intai de toate, trebuie sa aprofundam cateva notiuni elementare despre chakre – acei 7 centri energetici ai omului, dispusi de-a lungul coloanei vertebrale. Astfel, Muladhara se afla in zona perineului, Svadishtana deasupra osului pubian, Manipura se afla in zona ombilicului, Anahata in zona pieptului, Vishuddha in zona gatului, Ajna in mijlocul fruntii si Sahasrara in crestetul capului

Exercitiul presupune corelarea atentiei cu respiratia prin chakre, de jos in sus si de sus in jos, astfel:

1. Stam pe un scaun avand spatele drept, talpile pe podea, palmele pe genunchi cu fata in sus si incepem sa respiram pur si simplu prin fiecare chakra, de la Muladhara spre Sahasrara.

2. Alegem un numar de respiratii pe fiecare chakra, dar minim 5. Cu alte cuvinte, acest numar de respiratii se pastreaza pentru fiecare chakra in parte. Cum respiram? Exact ca si cand narile noastre ar fi situate in chakra respectiva si pe acolo intra aerul, incarcat cu energie. Nu conteaza ca narile noastre sunt la nivelul capului, ci atentia care este focus in chakra respectiva. Vom simti cum acestea se energizeaza pe rand.

3. Centrarea se face pastrand atentia stricta in zona punctului personal de echilibru si respirand dupa cum urmeaza: ne imaginam cum din acel punct de echilibru personal se deschid doua tuburi in sensuri opuse: sus-jos. Pe inspiratie absorbim energie din ambele sensuri exact ca doua furtune de aspirator, iar pe expiratie o concentram in punctul de echilibru. Respiratia se face pe minim 3 minute.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img