n ultimii patru-cinci ani am auzit pe mai toti strãinii intoxicati cu cafea solubilã si filtru cerand, in restaurantele bucurestene, … cafea romaneascã! Era felul lor de a cere cafeaua fiartã cum o facem noi, adicã turceste.
• 1 ceascã de 100 ml apã (feligeanul e mai mic, ceea ce scurteazã plãcerea ritualicã a sorbitului, si asa legumit cat se poate)
• 2 lingurite cafea mãcinatã
• 1 linguritã rasã de zahãr (sau cat vã place)
• Inceput de basm vechi: Se pune apa la fiert intr-un ibricel de alamã, in nisip incins (asa cum se fãcea cafeaua candva, pe insula scufundatã Ada Kaleh). Dar, dacã nu-i alamã si nu-i nisip, atunci e bun si un ibric smãltuit pe un foculet miniatural, sã dea timp cafelei sã se incingã
• Deci, reluãm: Intr-un ibric se pun la fiert pe foc minuscul o cescutã de apã, 1 linguritã de cafea si zahãrul
• Pe mãsurã ce se apropie de clocot, se ia caimacul ce se formeazã cu o linguritã si se pune in cescutã
• Cand a dat in cateva clocote se pune incã 1 linguritã de cafea, se acoperã si se dã deoparte, sã se aseze zatul si sã-si dea cafeaua ce are de dat
• Se toarnã in cescutã
Constantã a vietii noastre ca si oxigenul sau apa, cafeaua aceasta fiartã-infuzatã apare in biografia mai fiecãrui roman in adolescentã, o datã cu primele exprimãri sexuale mai clare, si ii e interzisã aproape intotdeauna la varsta iertãrilor jenante. Sã fie deci o legãturã intre frontierele biologice ale libidoului la romani si cafea? Si sã mai cãutãm oare si o semnificatie mai specialã in faptul cã, oricãrui oaspete, romanii ii oferã, in primul rand, si in primul rand, o cafea?
sursa: gustarte.ro
