sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Cum vor fi date amenzile in perioada starii de alerta si care va fi cuantumul lor

Distribuie:

Publicat:

România va intra vineri în stare de alertă, după două luni de stare de urgență. Guvernul a adoptat deja, luni, cadrul normativ care prevede combaterea și prevenirea efectelor pandemiei de coronavirus după 15 mai. Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a anunțat că vor exista sancțiuni și pe perioada stării de alertă dacă vor fi comise abateri. Amenzile vor fi date în baza Ordonanței 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Aceasta prevede că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate. Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului”.

De asemenea, „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor”, potrivit ordonanței. Cei amendați vor putea achita în termen de 15 zile jumătate din amenda primită. Sancțiunile vor intra în vigoare la 3 zile după publicare legii în Monitorul Oficial, potrivit proiectului.

Obligațiile în perioada de stare de alertă

Șeful Cancelariei Primului Ministru a precizat care vor fi măsurile luate după date de 15 mai, când starea de urgență va fi înlăturată. Conform acestuia, restricțiile impuse după data de 15 mai vor proteja viețile cetățenilor și sănătatea acestora în perioada următoare.

„Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă”, a declarat Ionel Dancă.

Așadar, în proiectul de lege se menționează faptul că în timpul stării de alertă vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și non-alcoolice. De asemenea, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activitățile de vânzare și serviciile în centrele comericiale, cu mici excepții. Activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice vor fi permise chiar dacă operatorii economici asigură livrări persoanelor al domiciliu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img