vineri, 29 martie, 2024

Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a respins cererea presedintelui Maia Sandu de a numi noi ministri

Distribuie:

Publicat:

 

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a respins joi o cerere a preşedintelui prooccidental Maia Sandu de a fi autorizată să numească noi miniştri, prelungind astfel un impas de mai multe luni între Sandu şi predecesorul său în funcţie, prorusul Igor Dodon, relatează mass-media de la Chişinău şi Reuters, potrivit AGERPRES.

Prin sesizarea depusa la Curtea Constituţională, preşedinta Maia Sandu a cerut să fie verificată constituţionalitatea mai multor articole de lege care, în opinia sa, limitează puterile şeful statului şi ale guvernului demisionar de a-şi exercita atribuţiile.

Preşedinţia îşi dorea ca guvernul demisionar cu prim-ministru interimar să poată efectua remanieri în cazuri excepţionale şi dreptul guvernului demisionar de a semna tratate internaţionale, în anumite condiţii.

Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie în Republica Moldova, cu 3,5 milioane de locuitori, unde Occidentul şi Rusia se lupta pentru influenţă, dar s-a lovit de un parlament dominat de parlamentari aliniaţi cu Dodon.

Ea a exercitat presiuni pentru organizarea unor alegeri generale anticipate, plan căruia se opune Partidul Socialist al lui Igor Dodon. Cele două părţi sunt de asemenea în dezacord cu privire la numirea unui nou guvern, după ce executivul anterior, numit sub conducerea lui Dodon, a demisionat, ceea ce a determinat-o să se adreseze Curţii Constituţionale.

"Impasul între preşedinte şi parlament rămâne acelaşi", a declarat analistul politic Corneliu Ciurea. "Nu există claritate cu privire la dizolvarea parlamentului şi a alegerilor anticipate", adaugă el.

Totuşi, Sandu a obţinut o victorie parţială, după ce Curtea Constituţională i-a acordat puterea de a numi secretari de stat în ministere-cheie, cum ar fi finanţele şi sănătatea.

Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea preşedinţiei privind exercitarea atribuţiilor unui guvern demisionar, declarând neconstituţionale două articole din legea cu privire la guvern în partea care interzice executivului al cărui mandat a încetat să numească persoane în funcţie de demnitate publică altele decât miniştri, precizează Radio Chişinău.

Totodată, Curtea a declarat constituţionale prevederile ce interzic guvernului al cărui mandat a încetat să elibereze din funcţie persoanele cu funcţie de demnitate publică sau funcţionari publici, cu excepţia cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-şi îndeplini atribuţiile, notează Deschide.md

Hotărârea este definitivă şi intră în vigoare la data adoptării şi se publica în Monitorul Oficial.

Dodon a salutat decizia Curţii Constituţionale, scriind într-o postare pe contul său de Facebool că instanţa "nu i-a permis Maiei Sandu să încalce Constituţia, să schimbe miniştri şi să numească pe alţii după bunul său plac".

"Este o decizie corectă a Curţii Constituţionale de a permite guvernului interimar să numească în funcţiile vacante conducătorii de nivelul doi şi trei: secretari de stat şi directori ai departamentelor, agenţiilor. Astfel nu va fi admisă blocarea activităţii instituţiilor de stat. O decizie foarte corectă privind acordarea unor împuterniciri suplimentare guvernului interimar în cazul în care parlamentul va declara instituirea stării de urgenţă", a scris Dodon pe contul său de Telegram.

Consiliera preşedintelui moldovean, Olesea Stamate, a salutat acceptarea atributului de a numi secretari de stat, afirmând că aceasta va conferi o mai mare responsabilitate a guvernului. "Ne-am asigurat că guvernul va putea numi secretari de stat şi persoane în alte funcţii de demnitate publica, precum şi funcţionari publici pe durata asigurării interimatului. Este o decizie bună pentru situaţia actuală pentru că poate face guvernul mai puternic pe timp de criză. E o decizie care corectează lipsa totala de responsabilitate a foştilor miniştri şi secretari de stat care au fugit de responsabilităţi în plină criză", a declarate Stamate, citată de Deschide.md.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img