News Flash:

Dan Horgan:IZVOR DE APA VIE - TRADITIA OULUI INCONDEIAT

14 Aprilie 2017
2083 Vizualizari | 0 Comentarii
In gandirea simpla a taranului roman Pamantul se prezinta sub intruchiparea unui ou, fundul oului reprezentand Pamantul muritorilor, iar varful fiind Cerul divinitatii. In credinta populara acest ou ar pluti pe o apa intinsa, apa in care s-ar varsa chiar Apa Sambetei,
Oului ca simbolistica reprezinta mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai mult decat ne poate istorisi ratiunea. Cu bine cunoscuta sa forma rotund-ovoida care inspira, in acelasi timp, liniste si mister, oul nu avea cum sa fie trecut cu vederea de catre oamenii de rand si de catre specialistii in domeniu. 
Mitologia populara prevede ca atunci cand oamenii nu ar mai inrosi oua in joia Pastelui, atunci lumea se va sfarsi. Desi astazi, asociem ouale rosii sarbatorii pascale cea mai mare si mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor, traditia oualor vopsite in diferite culori este mult mai veche decat crestinismul chiar din anticitate. Ouale rosii sunt alimentele sacre de care nu este bine sa iti bati joc sau se le iei in deradere. Ele ne aduc aminte de cosul cu oua asezat sub crucea pe care Mantuitorul patimea pentru pacatele noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din ranile Lui. Ciocnirea oualor vopsite este un ritual mostenit de la primii crestini care isi daruiau oua rosii de Pasti, se sarutau pe obraji si spuneau salutul sfant ,,Hristos a Inviat!” urmat de ,,Adevarat a Inviat!”.
 In afara oualor vopsite, la romani exista o adevarata arta a incondeierii oualor, nemaiintalnita nicaieri in lume. Daca geto-dacii, venerand cultul solar, vopseau ouale cu galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu - culoarea discului solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului, ouale au inceput sa fie vopsite si in rosu. Vecinii nostri, slavii, au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor in Europa de est si Balcani existand peste 70 de desene diferite. 
Oul incondeiat traieste si in credintele poporului nostru si este pazitor de duhuri necurate, oul rosu se intrebuinta ca amuleta, obicei practicat, in zilele noastre, la rusii din partile Uralului, unde se faceau oua din pietre semi-pretioase, vestitele Oua Faberge de diferite culori, intre care si rosii, mici de tot, si se purtau ca fetisuri la incheietura mainii, cum se poarta martisoarele, dupa cum fetis trebuie sa fi fost ouale de piatra vopsite cu galben si oranj, din mormintele preistorice, ingropate odata cu mortul, ca protectie spirituala impotriva Duhurilor Raului.
Culoarea rosie, fiind simbolul vietii, deci al puterii, se explica pentru ce popoarele razboinice au adoptat-o pe steagurile lor, pentru ca la popoarele indo-germanice culoarea rosie era semnul maririi si al cinstei, culoare cu care se infasurau si imparatii purpura, semnul fortei, al stapanirii.
Odinioara, numai la curtile domnesti era ingaduita intrebuintarea unor anumite obiecte de culoare rosie.
Pentru locuitorii Daciei, ouale vopsite erau o ofranda rituala destinata divinitatilor htoniene si stramosilor. Ca o ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine ca de Pasti, cojile oualor rosii se dadeau pe o apa curgatoare, spre a se duce in ,,Tara Blajinilor". (fiinte imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezati, al caror loc de vietuire se afla la ,,capatul lumii”, locul unde se varsa Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii aflau ca pentru toti crestinii a venit Pastele.”
Crestinitatea leaga simbolul oualor rosii de patimile lui Iisus. Se  spune ca atunci cand Iisus a fost batut cu pietre, cand acestea l-au atins, s-au  transformat in oua rosii. Si se mai spune ca Sf. Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, a adus niste oua intr-un cos spre a le darui soldatilor sa-i permita sa-si vada fiul, dar care s-au inrosit de sangele mantuitorului stand sub cruce. Rastignirea si invierea reprezinta eterna legatura dintre moarte si viata, asa precum  renaste natura in fiecare primavara, cand se reia ciclul vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii, al vesniciei. 
 La noi, ouale nu se vopsesc doar in rosu, ci si in alte culori, realizand desene deosebit de inspirate si frumos lucrate, in motive geometrice sau reprezentand plante, animale ori diferite simboluri de a ,,incondeia” sau ,,inchistri” oua. Armonia culorilor, delicatetea modelelor transmise din generatie in generatie si maiestria executiei, au transformat acest mestesug empiric in arta. Ouale sunt incondeiate in trei-patru sau mai multe culori, de obicei, tinand cont si de simbolul fiecarei culori in parte. 
Tehnica impistririi oualor este cea mai complexa, mai artistica si totodata cel mai greu de realizat intrucat, folosind baia integrala de culoare si uzand de tehnica crutarii succesive a fondului, rezulta ca munca de elaborare artistica este indelungata si dificila.
Ouale s-au incondeiat si cu pana de gasca, capatul de lumanare inmuiat in foc si cu el se scria pe coaja oului dupa care era vopsit intr-o singura culoare de obicei rosie. De asemeni s-a mai practicat tehnica ornarii oualor si cu penita cu tus, de fapt desenarea cu tus de diferite culori pe suprafata oului si astfel iesind la lumina adevarate opere de arta, oua care se mai pastreaza inca in muzeele de specialitate.
 Dar unealta de baza, chisita, este formata dintr-un betisor de marimea unui creion avand la unul din capete fixata perpendicular o mica bucatica de tabla foarte subtire de alama, arama sau tinichea, transformata in teava prin infasurarea tablitei pe un ac de cusut foarte subtire, avand in interior un orificiu foarte fin. Ceara se punea de regula undeva pe marginea plitei de gatit sa stea in felul acesta fierbinte, in care se adauga un praf de carbune foarte fin pentru a colora ceara si astfel pentru a lasa urme vizibile pe suprafata oului chiar cand este desenat pe un camp de culoare.
 Prin impistritul arhaic se realizeaza ornamente in doua nuante cromatice prin simpla menajare a fondului. Deci, impistritul comporta minimum doua nuante in afara culorii de baza, de obicei albul, vernil-ul in mai multe nuante, pentru ouale de rata si in rarele cazuri, galbenul rezultat dintr-o baie prealabila peste care se aplica ceara de albine crutand succesiv celelalte straturi de culoare. Vorbind de impistritul actual ne referim la acea ,,betie” cromatica ce reuseste sa unifice atotcuprinzator, in cazuri exceptionale, pana la 12 culori, parte rezultand din baia de culoare, parte fiind obtinute dupa aplicarea primei scriituri in ceara. 
 Motivele decorative sunt numeroase si fiecare motiv se prezinta in mai multe variante, care se diferentiaza in functie de localitate sau zona. Variaza chiar si in acelasi sat sau oras si diferit iese acelasi motiv din mana aceleiasi persoane care incondeiaza. Cele mai utilizate motive sunt cele arhetipale precum Soarele care apare in numeroase reprezentari, ca simbol al primaverii, dragostei de lumina si bucuriei de a trai, luna, cruce, steaua cu patru sau opt brate, apoi motivele zoomorfe: albina, broasca, racul, porumbita, greierele, zmeul, rata, gasca, sarpele, melcul, radasca, creasta cocosului, coarnele berbecului, pestele, apoi cele fitomorfe: frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacan, frunza de salcie, vascul, floarea marului, florile de par, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, margaritarul, ciubotica cucului, frunza de fragi, capsunile, miezul de nuca, pastaile, spicul graului, al orzului, crengute, urmeaza cele scheomorfe grebla, lopata, harletul, sapa, secera, roata carului, roata morii, degetele, scara, butoiasul sau fedelesul, tapoiul, vartelnita, furca de tors, fierul plugului, carja ciobanului, desagii si braul popii, calea sau cararea ratacita, inelul si fluierul ciobanului, crucea Pastelui, crucea romaneasca, crucea ruseasca sau crucea moldoveneasca, steaua numita uneori si steaua ciobanului sau floarea strachinii, manastirea si multe alte modele pe care taranul roman le asternea pe suprafata oului ,,scriind” astfel nenumarate povesti.
Motivele geometrice sunt cele mai vechi si mai raspandite. In privinta motivelor scrise, motivul tipic al oului impistrit este cel geometric, in diferite forme. Rareori imbinat cu motivul floral, acest geometrism arhaic care este de fapt un mod de expresie plastica. Unele motive reprezinta forme din lumea inconjuratoare, simboluri abstracte si elemente astrale iar in ornamentarea geometrica se folosesc ca elemente, liniile drepte, curbe si frante sau in combinatii de linii cu puncte. Liniile folosite imbraca diverse aspecte cu anumite semnificatii: 
- Linia verticala si cea orizontala, traiectul vertical simbolizeaza, forta activa si o elevatie spirituala sau materiala; linia verticala reprezinta viata, cea orizontala, moartea. 
- Linia dreapta, utilizata ca linie de separare sau unificare, simbolizeaza, destinul 
- Linia dubla, dreapta, panglica centrala, drum, un ornament primitiv universal, simbolizand eternitatea. Aceste linii sunt folosite ca linii de separatie intre diverse planuri. 
- Linia formand o suita de dreptunghiuri reprezinta gandirea, cunoasterea. 
- Linia in semicercuri simbolizeaza protectia. 
- Linia franta orizontala in dinti de fierastrau, cu alternanta directiilor in sus si in jos, semnifica binele si raul, coexistenta lor in timp. Linia franta verticala simbolizeaza dominatia. 
- Linia usor ondulata reprezinta apa, purificarea. 
- Meandrul este o linie sinuoasa, fara sfarsit. Meandrul cu volute si spirale este caracteristic ceramicii din neolitic. Grecii si romanii l-au folosit mereu in decorarea ceramicii. El reprezinta sarpele si simbolizeaza nemurirea, eternitatea. Spirala care pleaca dintr-un punct, pentru a se desfasura la infinit simbolizeaza timpul, eternitatea.
- Voluta, spirala dubla, regasita si pe ceramica veche, simbolizeaza legatura dintre viata si moarte.
In afara de linii se folosesc in ornamentarea geometrica si diverse combinatii de linii formand simboluri:
- Motivul in ,,X” un simbol foarte vechi reprezinta unirea, prietenia.
- Plasa sau reteaua, simbol ce reprezinta separarea binelui de rau.
- Plasa oblica intr-un triunghi simbolizeaza sentimentele omenesti.
- Patratul reprezinta semnul grafic al inteligentei. 
- Patratul cu retea semnifica intelepciunea. 
- Triunghiul simplu sau cu franjuri simbolizeaza stapanirea asupra sentimentelor. 
- Rombul reprezinta intelepciunea. 
- Punctele si „picatelele”. sunt semne primitive stravechi, bogatia, fericirea, de asemenea stelele, seminte1e, a1binele. 
  Dintre motivele individuale remarcam: Cercul, foarte raspandit in ornamentica, simbolizeaza diverse elemente ca soarele, universul, infinitul, aspectul ciclic al naturii. In afara de forma simpla a cercului, mai intalnim forme de cerc cu punct interior, doua cercuri concentrice si cercul impartit in doua sau patru prin linii verticale si orizontale. 
Crucea, venerata ca fetis in comuna primitiva a devenit semn distinctiv al crestinatatii bratele sale semnificand, in acelasi timp, si cele patru puncte cardinale sau cele patru anotimpuri.
Despre simbolistica culorilor de pe ouale incondeiate se poate sustine ca:
- Rosu este simbol al sangelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata.
- Galben – lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate.
- Verde – reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta.
- Albastru – cer, sanatate, vitalitate.
- Violet – stapanire de sine, rabdare, increderea in dreptate.
Chiar daca sunt non culori in credinta populara ele fac parte totusi din culori.
- Albul – inocenta, puritate.
- Negru – absolutism, statornicie, eternitate.
 Traditia populara povesteste ca ouale rosii sfintite la Biserica Crestina sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei negre. Vechimea obiceiului incondeierii oualor ar putea fi doar banuita. Exista batrani care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savarsite de tinere perechi care ingropau ,,oua desenate” la marginea campului, in noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit ,,ciresica” ce este aproape identic cu ,,vartelnita” intalnita pe ceramica de tip Cucuteni sau a motivului numit ,,cararea ratacita”, modelul si cel mai greu de realizat. Oua cu calea ratacita mai primeau si mamele a caror copii au murit nebotezati.
 Dar ouale incondeiate se foloseau nu numai la sarbatorile Pastelui ci si in diferite alte sarbatori la romani cum ar fi: nunta: mirii primeau fiecare cate un ou rosu incondeiat cu motivele, coarnele berbecului care insemna spiritul de conducere in casa, berbecul intotdeauna conduce turma ca mascul dominant, apoi o inima care inseamna casa, si de fapt dragostea din casa si care inima la randul ei era plina de puncte albe ceea ce inseamna stelele care la randul lor reprezinta imensitatea dragostei din casa mirilor. La fiece cruce sunt cate un numar de patru ciresele ceea ce inseamna rodul casei si anume reusita din casa si bineinteles neaparat copiii crestinati.
La inceputul aratului plugarul primea un ou incondeiat cu fierul plugului ca sa aiba  plugarul un an imbelsugat si manos. Tot la fel si cu celelalte simboluri scheomorfe in diferitele sezoane de agricultura. Dar ouale incondeiate nu au fost prezente doar in zilele de Paste ci se ornau cu ele impreuna cu nucile, alunele imbracate in staniol bradul de Craciun, bradul de nunta dar si cel de inmormantare.
  Ouale inchistrite incepeau a fi ,,muncite” in Joia Mare. De regula, ele nu se mancau. Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pana la Pastele urmator sau daruite ulterior in functie de necesitati. Ouale incondeiate sunt apreciate si nu numai in zi de Pasti, ci mereu pentru ca in acest mod, noi, ca popor putem duce mai departe traditia noastra veche de secole. Incondeiatul oualor a pastrat un loc special in sufletul poporului roman. La o prima vedere se poate afirma ca oul incondeiat apartine trecutului, insa mesterii populari reusesc sa mentina vie aceasta tehnica arhaica in sufletul si credinta noastra, intr-un timp al modernitatii, apreciata in diferite regiuni din Romania si foarte cautata in orasele mari ale tarii dar si peste hotare.
  Urez pe aceasta cale tuturor cititorilor o sarbatoare pascala luminata!
                                                                                                  Dan Horgan
Bibliografie:
           - Adrian Fochi - Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
- Antoaneta Olteanu - ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
           - Arthur Gorovei - Ouale de Pasti - Studiu de folclor, Editura Paideea 2005.
           - Arthur Gorovei. - ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura, Grai si Suflet - Cultura Nationala, Bucuresti, 1995.
- Elena Niculita Voronca - ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.                               
- Gh. F. Ciausanu - „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucuresti 2005
- Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.   
- Ion Ghinoiu - ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
- Ion H. Ciubotaru ,,Ouale de Pasti la romani Vechime, semnificatii, implicatii ritual-ceremoniale” Editura Presa Buna, Iasi,  2012. 
Ion Talos - ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
- Irina Nicolau - ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
- Maria Zahacinschi - ,,Ouale de Pasti la romani” Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1992 
           - Narcisa Stiuca - Sarbatoarea noastra cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006.
- Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura "Grai si Suflet - Cultura 
     Nationala", 2001.
           - Tudor Pamfile, ,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997. 
         - Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012772 (s)