vineri, 29 martie, 2024

DAN HORGAN : IZVOR DE APA VIE – TRADITII DE INALTARE, ISPAS SAU PASTELE CAILOR

Distribuie:

Publicat:

Inaltarea Domnului, potrivit credintei ortodoxe este unul din cele 12 mari Praznice Imparatesti ale Bisericii noastre si are loc pe 17 mai la 40 de zile de la Inviere. Nu intamplator, aceasta sarbatoare are loc la 40 de zile de la Invierea Mantuitorului, praznuindu-se in fiecare an intr-o zi de joi, cand se inrosesc oua, se pregatesc bucate, intocmai ca la masa de Paste. Cu multiple semnificatii simbolice legate de cele ale patratului si ale crucii, cifra 4 este des intalnita: ea reprezinta cele patru Evanghelii, patru colturi ale lumii, patru anotimpuri, patru faze ale lunii, patru stalpi ai universului, cele patru vanturi.

Numarul 40 este numarul asteptarii, al pregatirii, al incercarii si al pedepsei: David a domnit 40 de ani, la fel si Solomon; legamantul lui Noe urmeaza dupa 40 de zile de potop; Moise a fost chemat la Dumnezeu cand a implinit 40 de ani si ramane 40 de zile pe Muntele Sinai; Iisus predica 40 de luni, evreii necredinciosi primesc pedeapsa de a rataci 40 de ani in pustie, Iisus este dus la Templu dupa 40 de zile de la Nastere, Invie din morti dupa 40 de ore si se Inalta la Cer dupa 40 de zile. Tot 40 de zile se crede ca ramane sufletul mortului pe pamant inainte de marea trecere.

 Se spune ca dupa Inviere, Iisus s-a mai aratat o data ucenicilor sai, pe Muntele Maslinilor, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi i-a binecuvantat si i-a trimis in lume sa predice cuvantul lui Dumnezeu. El a mancat alaturi de ucenici, asa cum facuse odinioara.  In acel moment Hristos si-a profetit revenirea si i-a incredintat pe apostoli ca il va trimite pe Duhul Sfant. Apoi, Iisus s-a ridicat dintre apostoli si s-a inaltat la cer. Astazi este ultima zi in care se mai inrosesc oua, incheind astfel ciclul sarbatorilor pascale. Oamenii  se saluta cu „Hristos s-a Inaltat! Adevarat s-a Inaltat!”.

     Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu ar mai trece prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

    Incepand din secolul al IV-lea, Inaltarea este celebrata atat in Rasarit, cat si in Apus, la 40 de zile dupa Pasti, intotdeauna intr-o zi de joi. Inainte de fixarea acestei zile, evenimentul era praznuit de Rusalii.
     Potrivit traditiei populare in unele zone in care traditiile sunt mai puternice si dainuie inca in sufletele romanilor, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga plante cu proprietati apotropaice: frunze de alun, paltin si de nuc pe care le poarta in san sau pentru a impodobi mormintele cu ele si cu care fac vraji de dragoste sau folosite ca plante tamaduitoare. Ferestrele caselor se impodobesc cu frunze de leustean si nuc. Astfel, in noaptea premergatoare Inaltarii Domnului,  in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca se crede ca insusi Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii.
Despre leustean se crede ca ar fi crescut la baza tutorelui Crucii lui Hristos.
Se povesteste ca in noaptea aceasta infloreste feriga. Tot acum infloreste si se scutura floarea de feriga si de alun iar cine o culege si o bea, scapa de orice boala.
Potrivit obiceiurilor si practicilor magice cu un pronuntat caracter apotropaic se mai vorbeste despre atingerea vitelor cu leustean, pentru a creste mai grase si mai sanatoase si pentru a le proteja de vrajitorii si de strigoi. Totodata si oamenii se ating cu leustean ca sa fie feriti de rele si de boli. De asemenea, la Inaltare, se taie par din varful cozilor de la vite si se ingroapa intr-un furnicar, cu urarea: ,,Sa dea Dumnezeu sa fie atatia miei si vitei cate furnici sunt in acest furnicar!”. Astazi sunt marcate vitele si se taie mieii.
In popor, sarbatoarea Inaltarii Domnului se mai numeste si Ispas. In unele zone, aceasta zi mai este considerata si o sarbatoare a campului, a holdelor si a fanului.
Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.
     Traditia spune ca Ispas, un cioban, ascuns pe dupa pietre, ar fi fost de fata la Inaltarea Domnului si martor la ridicarea sufletelor mortilor si ca el era un om vesel si credincios. De aceea toti oamenii incearca sa fie bine dispusi de „Ispas” si totodata sa-si pomeneasca, prin ofrande ritualice specifice, mosii si stramosii, ale caror suflete se inalta in aceasta zi la ceruri.
Acum se imparte de pomana pentru morti indeosebi paine calda, placinte, lapte, paine, ceapa verde si rachiu, iar ciobanii dau si primesc miei si cas. Pe langa toate aceste lucruri, oamenii isi iau si masuri de aparare impotriva sufletelor ratacitoare care, neputandu-se inalta la ceruri, „se strica”, adica devin strigoi, moroi, spirite malefice periculoase pentru sat.
A sasea saptamana de la Pasti aduce zile insemnate in „Calendarul popular al romanilor”: „Miercurea Baltatelor” sau „Pestritele”, sarbatoare populara aproape data uitarii, tinuta pentru primejdii – se serbau timp de doua zile, una dintre acestea fiind miercurea de dinaintea Ispasului iar cealalta, vinerea de dupa Ispas, incheind astfel ciclul sarbatorilor pascale.
In prima zi se lucra pana la amiaza dupa care se sarbatorea, urmand ca, in ce-a de-a doua zi, lucrurile sa se desfasoare taman invers; dimineata se tinea sarbatoarea iar dupa masa se muncea. „Miercurea Baltatelor” era o zi magica, zi in care se culegeau plante bune de leac si de dragoste, fermecatoarele incercau inca din zorii zilei sa ia mana campului si laptele vitelor iar femeile suflau in bucium ca sa le indeparteze vrajile.
De Inaltare se mai serbeaza si Pastele Cailor. Calul a fost considerat dintotdeauna un animal sacru,  fiindu-i atribuita de multe ori constiinta misterelor divine, calul apare tragand carul de foc al Sfantului Ilie. In povestile romanesti apare calul nazdravan, fiinta profetica, magica, superioara cailor imortali ai legendelor crestine calul apare ca purtator al unor calareti sacri: Sfantul Gheorghe, cel care a omorat balaurul, Sfantul Martin, cel care isi daruieste mantia, Sf. Hubertus si Sf. Eustahie.
In calendarul popular al romanilor calul, animal totem venerat in stravechime, este sarbatorit in mai multe randuri, insa ce-a de-a sasea zi de joi de dupa Pasti ii aduce libertatea absoluta: nu este pus la caruta, nu este incalecat, poate sa pasca pe unde vrea si cat vrea. Asadar, se crede ca, o singura data pe an, pret de un ceas, caii se satura pe deplin si asta se intampla de „Pastele Cailor”.
O legenda populara povesteste ca la nasterea lui Iisus in grajdurile batranului Craciun, boii si oile si-au mancat fanul si au adormit, in timp ce caii au tropotit si au nechezat iar dupa ce au terminat fanul primit, l-au mancat si pe acela sub care Pruncul fusese ascuns de furia lui Irod. Atunci, Maica Domnului i-a blestemat sa nu se mai sature decat o data pe an, de „Ispas”, oricat de mult ar manca. De atunci ziua poarta si numele de „Pastele Cailor”.
In aceasta zi se faceau platile amanate, care nu fusesera achitate la „Sangiorz” (dupa cum cerea traditia), acest lucru generand probabil, in timp, sensul peiorativ al expresiei „La Pastele Cailor”, care a ajuns sa insemne „a amana”, „a nu inapoia la timp ce ai imprumutat”, „a nu te tine de cuvant”, fiind echivalenta cu expresia „La Sfantu Asteapta”. Pe de alta parte, neavand o data fixa in calendar precum „Sangiorzul”, aceasta sarbatoare cu data mobila a fost asimilata ca fiind o zi oarecum incerta. Astfel, sintagma „La Pastile Cailor”  si-a schimbat sensul, in loc de „alta data” sau „mai tarziu”, insemnand astazi „niciodata”, „nicicand”.
Aceasta este totusi o metafora pur romaneasca, care in Transilvania Evului Mediu desemna un fapt concret si oarecum banal. Atunci cand catolicii sarbatoreau Pastele, romanii cereau caii ungurilor ca sa-si lucreze pamantul iar cand biserica ortodoxa praznuia Invierea Domnului, era randul maghiarilor sa ia cu imprumut caii de la romani. Cand se intampla ca Pastele ortodox si cel catolic sa cada in aceeasi zi, caii se odihneau. Atunci era ziua lor, „Pastele Cailor”.
         Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca sarbatoare nationala bisericeasca a Eroilor.
     Cinstire tuturor eroilor patriei ce si-au varsat sangele pentru apararea pamantului stramosesc!

                                                                                                  Dan Horgan

Bibliografie:

– Adrian Fochi – Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei. – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura, Grai si Suflet – Cultura Nationala, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.  
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucuresti 2005
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – Ghidul Sarbatorilor Romanesti Editura Humanitas 1998
– Narcisa Stiuca – Sarbatoarea noastra cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005
– Romulus Antonescu – Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti, Editie digitala, 2009
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tudor Pamfile, ,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img