Boboteaza sau Botezul Domnului este sarbatoarea celebrata de crestini cu mare drag, fiind a doua sarbatoare din ciclul zilelor de mare sarbatoare ale noului an, celebrata in ziua de 6 ianuarie, este sarbatoarea care marcheaza purificarea prin apa, lustratia generala ce urmeaza in urma alungarii tuturor fortelor ostile si malefice, apropierea sfarsitul zilelor infrigurate, dar si al sarbatorilor de iarna si totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos.
Semnificand botezul lui Iisus Hristos in apa Iordanului de catre Sf. Ioan Botezatorul sarbatoarea in ciuda vechimii este legata prin semnificatie, simboluri mistice crestine si pagane de traditii si obiceiuri frumoase prin ineditul lor si semnificatia profunda ce a fost pastrata acestei sarbatori de catre crestinii ortodocsi, cat si cei catolici care are darul de a umple sufletul oamenilor cu dragoste si sa alunge spiritele rele.
Domnul nostru Iisus Hristos, dupa intoarcerea sa din Egipt, vietuia in Galileea, in cetatea sa, Nazaret, unde crescuse, tainuindu-si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea Dumnezeirii Sale pana la varsta de treizeci de ani, pentru ca nu era ingaduit cuiva dintre iudei mai inainte de treizeci de ani sa aiba randuiala de dascal sau de preot. Apoi implinindu-se cei treizeci de ani si venind vremea dumnezeiestii Lui aratari, „a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, trimitandu-l pe el ca sa se boteze cu apa“. Deci ascultand Ioan cuvantul lui Dumnezeu, a venit in partile Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, pentru iertarea pacatelor.
Pe langa intelesurile sale crestine insa, Boboteaza are si o serie de traditii si obiceiuri specifice poporului nostru. De Boboteaza se trag focuri de pusca si de pistoale, la biserica atunci cand ies preotii cu crucea spre a face agheasma, zicand ca picioarele Mantuitorului au fost pe acea lespede ce se afla in apa Iordanului, pe care era facut zapisul de greseala lui Adam. Si cand a calcat Mantuitorul pe ea, a pocnit, cum se aud pustile acum la noi.
Se spune ca atunci cand Ioan Botezatorul a venit la rau ca sa boteze Domnului Iisus Hristos, ca cel ce a luat asupra Sa pacatele a toata lumea, diavolii au venit cata frunza si iarba, trasnind si pocnind pe apa Iordanului, ca se auzea cine stie de unde zgomotul, pentru a intrerupe ceremonia Botezului. Dar Dumnezeu a randuit ca preotii sa citeasca si sa sfinteasca apa, iar cand au inceput oamenii a impusca si-a striga ,,Chiraleisa”, termen ce provine din neo-greaca insemnand ,,Doamne, miluieste!”,, gheata s-a rupt sub diavoli si cu totii au cazut in apa si s-au inecat; de aceea acum nu mai sunt asa de multi. Pe cei care au mai ramas ii omoara Sf. Ilie cu tunul, iar la om nu mai au voie sa vina.
La Boboteaza, cand cufunda preotul crucea in apa, toti dracii ies din ape si ratacesc pe campuri pustii pana ce trece sfintirea apelor. Si nimeni nu-i vede, afara doar de lupi, care se iau dupa dansii si unde-i ajung, acolo ii si omoara. Din cauza aceasta se spune in popor ca nu e bine sa se lase in ziua de Boboteaza rufe intinse la uscat, caci se crede ca, atunci cand se impusca din pusti, in decursul sfintirii, precum si cand striga oamenii dupa sfintirea apei ,,Chiraleisa”,, omul capata putere, se simte mai tare si mai cu curaj pe cand Uciga-l-Crucea, fiarele salbatice si toate blestemele de pe oameni se imprastie, se refugiaza la locasurile lor prin padure, anul ramanand curat pana la Sf. Andrei, cand fiarele salbatice revin si raman pana la Craciun cand le alunga din nou baietii cu colindele, cu pocnetele de bice si cu plugusorul. De mult la Botezul Domnului se facea copca pe garla, ca si azi, iar Voda mergea cu alai la marginea apei ca si astazi. Dupa ce crucea era cufundata in apa, doi sau mai multi oameni se aruncau dupa dansa. Cine o prindea, acela capata bacsis bun de la Voda. Cei ce se aruncau erau din cei bolnaviciosi. Dupa ce scoteau crucea din apa, se insanatoseau. Si astazi se mai arunca tinerii mai curajosi in apa dupa cruce. Din momentul in care preotii sfintesc apa, atunci toate apele, curgatoare sau statatoare, raman sfintite, timp de doua saptamani, in unele zone se spune ca chiar si sase saptamani.
In seara de 6 spre 7 ianuarie se strang mai multi tineri in fata bisericii si se pregatesc de iordanit. Apoi a doua zi de dimineata, tinerii calare pe cai frumos impodobiti purtand in maini un steag, merg pe la casele oamenilor, botezand steagul cu apa din fantana.
Unul din tineri, si anume conducatorul, care pe alocuri poarta numele de popa, duce caldarusa cu agheasma, in care-si strang banii, iar ajutoarele din alai poarta unul saculetul de tamaie si legatura de busuioc, de care este legat un clopotel, cu care ,,iordanesc” pe oameni, si un altul, sau mai multi daca satul e mare, poarta o tepusa de lemn, pe care vor strange bucati de carne. Dupa ce stropeau casa cu apa si aruncau tamaie pe acoperis, rosteau o urare de belsug si prosperitate: ,,Cum aruncam apa, Asa sa fie holda bogata.” Dupa ce sfintesc si apa din fantana, canta Iordanul, aceleasi cuvinte pe care le rosteste preotul in ajunul Bobotezei, boteaza cu busuiocul pe toti membrii familiei, cu apa sfintita pe cap, iar dupa aceea, luandu-i pe toti de-a randul in brate, ii ridica in sus de trei ori rostind: ,,In Iordan, botezandu-te / Domnul, cu crucea lui cea sfanta/ La anul sa fie / An mai bogat / Mult mai curat.” Dupa care inconjura stropind cu agheasma casa, grajdurile si alte acareturi, pentru a nu se apropia serpii.
In unele locuri stapanul casei, daca se simte puternic, cere capeteniei sa i se aduca un iordanitor a se lupta cu el. Prin lupta cu iordanitorii, gazda se facea mai tare, dobandind putere, caci se credea ca in lupta cu iordanitorul, in timpul luptei, este ajutat de Sf. Ioan. Spre seara tinerii se aduna la marginea satului pentru o intrecere de cai sau ,,incurarea” lor. In felul acesta se aflau caii iuti sau lenesi dupa care fac apoi o parada prin tot satul.
Ionii si Ioanele, iordanitorii, ii duc in brate cu de-a sila la garla sau la fantana ca sa-i scalde iar in unele parti se aduna in aceasta zi baietii si fetele anume la fantani, unde le toarna cu ciutura apa in cap celor care vin la fantana dupa apa. Sunt iertati doar cei ce le daruiesc cate ceva.
In noaptea de Boboteaza gospodarii de la sate scot mesele in curte, langa fantana, unde mananca, joaca, chiuie si se veselesc. In nordul tarii era mai inainte datina ca tineretul sa aprinda un foc mare ritualic, din paie. crengi si frunze uscate pregatite dinainte. Cand flacarile focului se inaltau tinerii prindeau a juca hora in jurul lui ca apoi sa sara pe deasupra flacarilor. Focului acesta, ca si jucatul ritualic imprejurul lui se numeau ,,Ardeasca“ si este o parte componenta a unor ritualuri magice de „imbarbatare“ a soarelui in drumul lui spre anotimpul calduros, ritualuri ce se regasesc, in ceremonialul Lasatului de Sec. Este obiceiul, ca de la acel foc, sa fie aprinse si arse partial niste bucati de carpe, care ulterior se pastreaza, in speranta ca ar fi bune de leac, afumandu-se cu ele la nevoie cei ce sufera de vatamatura si de dureri de urechi. Totodata pentru evitarea bolilor de urechi, de la Boboteaza, nu se mai spune Plugusorul si nici colinde. Femeile fac o turta de cenusa framantata cu agheasma si o pastreaza pentru tot anul, spre a sfinti cu ea vasele care s-ar intampla sa se spurce in cursul anului.
In timpul slujbei de sfintirii apelor, satenii de la mic la mare, se spalau cu apa de rau in credinta ca astfel vor fi rumeni si sanatosi tot anul. In ziua de Boboteaza se boteza cu agheasma samanta de pus sub brazda iar cine isi stropeste cu agheasma pusca, va avea succes la vanatoare. De Boboteaza, unii oameni iau o mana de grau si-l arunca in pod, zicand: „Sa dea Dumnezeu sa creasca graul asa de mare ca pana in pod“.
Traditia populara spune ca la Boboteaza se deschide cerul si ingerul pazitor ii spune celui de insurat sau celei de maritat incotro ii va fi norocul. Se spune ca daca de Boboteaza, dimineata, inainte de sfintirea apei, un flacau sau o fata se impiedica, aluneca si cade, acea persoana se va casatori in acel an. Daca o fata vede mai intai, printre flacaii ce se duc sau se intorc de la sfintirea apei, pe unul calare pe un cal alb, e semn ca se va marita in caslegile acelea sau in anul acela. Acum este semnalul ca flacaii sa mearga pe la casele fetelor de maritat in petit. In ziua de Boboteaza, fetele vor sa fie stropite cu agheasma in credinta ca imprastie popa cu busuiocul petitorii in toate partile.
In aceasta zi sunt interzise certurile in casa, vorbele urate, sudalmile si dracuirile si nu se da nimic cu imprumut.
In ziua de Boboteaza, credinta populara spune cum ca mamele care au avut nenorocirea sa nasca copilul mort sau carora le-au murit copiii mai inainte de a fi fost botezati, pentru a nu li se transforma copiii in moroi, iau agheasma si se duc impreuna cu preotul si toarna peste mormantul acelor copii, ca sa ii boteze, numindu-i numai Ion sau Ioana in credinta ca, daca vor urma trei ani la rand, acest ritual la Boboteaza, pot fi socotiti botezati si trecut in randul celorlalti crestini morti.
Alt aspect important al sarbatorii, avand aceeasi imagine, de granita temporala intre doua anotimpuri „deschiderea cerurilor“, este sustinut de numeroase credinte populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazeaza tocmai pe existenta acestui moment de cotitura, pe intoarcerea catre anotimpul calduros. Daca dimineata de Boboteaza va fi promoroaca si sunt turturi pe la stresini, primavara va fi timpurie si frumoasa iar in cursul zilei de va fi vreme frumoasa are sa fie belsug si sanatate. In ziua de Boboteaza crivatul de va sufla cu putere, va fi un an imbelsugat. Daca vremea la Boboteaza este geroasa, dupa iesirea cu Iordanul se va inmuia iar daca vremea a fost blanda, se va inaspri. In traditia populara se spune ca pana la Boboteaza e dricul iernii, de la Boboteaza crapa gerul iar iarna e pe duca.
In popor se spune ca: „Daca am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frica de iarna, am pus mana pe primavara!“.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
