News Flash:

Dan Horgan : Tradiţii de 40 de mucenici

9 Martie 2020
927 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9188 RON (-0.0014)
USD: 4.0604 RON (+0.0137)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Dan Horgan

Dacă în 2 martie am prăznuit Moşii de iarnă, în 3 martie a fost Lăsatul secului pentru Postul Paştilor, prezentă atât în calendarul popular, cât şi în cel bisericesc, străvechea sărbătoare păgână, prag cosmic al trecerii de la iarnă la vară, Lăsata Secului a fost adoptată şi adaptată de creştinism, ca ultim nivel pregătitor înainte de smerenia Marelui Post, păstrându-şi farmecul obiceiurilor arhaice, dar căpătând noi valori, întru spirit, prin morala creştină.
 
Conform calendarului popular creştin cât şi celui ortodox, ziua de 9 martie, sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia, numiţi în tradiţia populară Mucenicii sau Măcinicii şi încheierea ciclică a zilelor babelor şi are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte. După tradiţia geto-dacică au fost 44 de mucenici, atâtea fiind şi zilele dintre 9 Martie şi 23 Aprilie, ziua Sfântului Gheorghe care în tradiţia populară este străjer al timpului cald, lui fiindu-i încredinţate cheile vremii. La porunca lui, se deschide ciclul vegetaţional, când iarba înverzeşte, codrul înfrunzeşte şi pământul se deschide marcând intrarea în anotimpul cald şi anul pastoral, care se va încheia neapărat de Sf. Dumitru când începe vremea rece. Acum este marcată şi sosirea păsărilor şi trezirea la viaţă a şerpilor şi a tuturor insectelor care este un nou semn al venirii primăverii.

Pe timpurile împăratului Licinius, unul dintre marii prigonitori ai creştinătăţii, soldaţi creştini, acei viitori 40 de Sfinţi Mucenici făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Mare parte dintre ei romani de origine, dar şi greci cu armeni. Se zice, că ei au refuzat închinarea la idoli declarând în faţa guvernatorului Agricolae că îl vor urma pe Iisus Hristos. Revoltat de cele auzite şi plin de pizmă, generalul îi întemniţează pe cei 40 pentru opt zile şi supuşi în tot acest timp la torturi greu de imaginat, timp în care se spune că Mântuitorul li s-a arătat întărindu-le astfel credinţa şi pregătindu-i pentru cele ce aveau să urmeze. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei fiind un ger cumplit şi un vânt rece. Pe la miezul nopţii însă, unul dintre cei 40 de mucenici, nemaiputând îndura frigul alergând spre focul ce ardea pe mal, aprins de către slujitorii idolilor unde a şi murit pe loc.
 
Cei rămaşi să îndure gerul au început să se roage şi s-a petrecut o minune: la ceasul al treilea din noapte o lumină puternică şi caldă precum soarele a strălucit încălzind apa lacului, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldaţii de pază, înmărmurit că în miezul nopţii o lumină din cer încălzeşte apa şi că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se aşeze, s-a aruncat în apă, mărturisind creştinătatea. Şi pentru că au fost scoşi vii din lac, trupurile lor au fost duse la mal unde li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane din fier şi lăsaţi apoi să moară, corpurile ulterior fiind arse iar oasele şi cenuşa împrăştiate în apa lacului. După trei zile, cei 40 s-au arătat în visul episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creştinii, la îndemnul episcopului, le-au scos şi îngropat trupurile cu mare cinste.
 
Acum în calendarul popular sunt efectuate anumite ritualuri, reminiscenţe, probabil, a unor practici precreştine, specifice începutului de an nou: aprinderea focurilor, purificarea spaţiului, pregătirea alimentelor rituale, efectuarea unor practici de pomenire a morţilor, începerea simbolică a celor mai importante activităţi economice, prevederea vremii şi belşugului în noul an.
 
În ajunul zilei de 40 de sfinţi se aprind focuri ritualice din gunoaiele rezultate din curăţirea terenului şi anexelor gospodăreşti. Alături de caracterul ritual, acest obicei avea şi un rol practic. Când fumul se înteţea, membrii gospodăriei treceau sau săreau peste flăcări în funcţie de vârstă, astfel încât fumul să pătrundă prin haine.
Datorită focurilor aprinse prin curţi şi grădini, satele se confundau în dimineaţa zilei de 9 martie cu nişte nori de fum. Considerând că fumul rezultat de la aprinderea focurilor nu ar fi fost suficient pentru alungarea şerpilor care ieşeau în această zi din ascunzişurile lor, se afumau cu o cârpă aprinsă cotloanele gospodăriei.

În credinţa populară se considera că în ziua de 9 martie sfinţii mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezgheţare a pământului pentru sănătatea şi norocul oamenilor şi de slobozire a căldurii, ei bătând, în acest scop, cu ciomegele în pământul îngheţat. Această practică a fost uzitată pe arii relativ extinse se credea că pământul era bătut cu maiurile, cu toiegele, măciucile sau botele de către Moşi, spirite ale strămoşilor, identificate în Calendarul creştin ortodox cu cei 40 de Sfinţi Mucenici, sătenii din unele zone se îndemnă strigând în cor: ,,Patruzeci de sfinţi voinici, /Daţi cu bâtele-n pământ,/  Ca să între frigul, / Şi să iasă căldura!” sau ,,Intră frig şi ieşi căldură, / Să ne fie vreme bună / Pentru plug şi arătură”.

La 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat, momentul fiind marcat de respectarea unor interdicţii sau de oficierea unor practici cu caracter simbolic. După ce, în luna februarie (luna lui Faur), fierul plugului era trecut prin foc de către fierarul satului şi reparat iar între plugari se încheiau înţelegeri pentru întovărăşire la arat, în dimineaţa acestei zile plugul era scos în faţa casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri. În cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, se înjugau câte 4-6 boi la un plug de lemn în deplină curăţenie trupească şi sufletească. În dimineaţa zilei de 9 martie, zi de muncă şi de sărbătoare, abundau practicile cu rol purificator, femeia din casă fiind principalul protagonist în desfăşurarea practicilor. După aducerea plugului în faţa casei, plugarii, de obicei doi la număr, stăteau cu capetele descoperite înaintea boilor, iar gospodina ieşea din casă având într-o mână traistă pentru plugari iar în cealaltă ţinând un vas cu apă sfinţită, tămâie şi un şomoiog de busuioc. Femeia se apropia de plug şi de carul în care se afla restul atelajelor specifice acestei lucrări agricole, le înconjura de trei ori, în sensul mişcării aparente a soarelui, femeia rostea, într-o solemnitate deplină, următoarele: ,,Cât de curată este tămâia şi agheasma, aşa de curaţi să fiţi şi voi / Şi să umblaţi nedespărţiţi la arat / Şi nici când să nu daţi peste vre-un strigoi sau moroi care să vă facă rău”. Urma apoi stropirea cu agheasmă, afumarea cu tămâie şi aşezarea unui ou cu rol fertilizator înaintea carului. Dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci şi plugarilor le va merge bine pe toată durata anului agricol. Plugarii primeau traista cu mâncare, după care femeia vărsa agheasma rămasă la picioarele animalelor. Totodată se obişnuia că în coamele plugului să se pună acum şi un colac împletit în opt, numit Crăciun, păstrat în casa de la Crăciunul trecut, ca simbol al fertilităţii.
    După acest moment plin de solemnitate, desfăşurat în curtea casei, plugarii porneau cu plugul către câmp sau către grădina din apropiere, unde marcau o brazdă simbolică de bun început sau de ,,pocinog,, după care dejugau şi hrăneau animalele iar ei se ospătau în mod ritualic pe brazdă. Aici, sub prima brazdă, îngropau un oul aşezat ritualic în faţa boilor sau doar coaja lui pentru un an cu rod bogat. Semnificaţia oului îngropat este de origine precreştină, oul fiind considerat măsura tuturor lucrurilor de început, el având aici rol augural şi protector în desfăşurarea aratului.
     Asemănător oricărui început de anotimp şi de an, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Se consideră că dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de sfinţi, toamna va fi lungă şi nu va fi brumă iar porumbul se poate semăna cât de târziu, că tot se vor coace foarte bine; iar dacă nu îngheaţă, apoi toamna cade bruma devreme şi din cauza aceasta sătenii trebuie în primăvară să semne cât de devreme. Se spune că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşti iar dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor. Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va fi toată primăvara.
    Dar sărbătoarea creştină suprapusă cu cea de început de an agricol tradiţional a şi generat o sărbătoare tradiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credinţa populară în această zi, 9 martie, ultima zi a Babei Dochia, zile capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moşilor, zile mai calde si mai calme. Moşii închipuind de fapt sufletele morţilor. Se credea că aceste suflete patronau viaţa pământenilor, mai ales la pragurile de timp, la cumpenele dintre anotimpuri, adică în preajma echinocţiilor şi solstiţiilor, reveneau de unde plecaseră acum când natura se trezeşte la viaţă. Funcţia funerară a zilei de 9 martie, sărbătoare a morţilor, iese şi mai bine în evidenţă în satele moldovene, unde se făceau praznice cu care ocazie se dă celor adunaţi pomană mucenici, fasole bătută, nuci, poame, alune cu lumânare aprinsă şi un pahar cu băutură.
    Obiceiurile şi ritualurile descrise mai sus puteau fi întâlnite în satele noastre până în preajma celui de-al doilea război mondial. Odată cu instalarea comunismului, ele au dispărut din obişnuinţă sătenilor, în special după ce aratul a început să fie executat mecanizat. Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persistă obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie colăcei din aluat dospit, numite ,,sfinţişori” sau ,,mucenici”, reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii.
     Se mai păstrează, timid ce este drept, prin unele sate prepararea unui colac mai deosebit din aluat dospit. O stilizare a formei umane, cu gură cu urechi şi cu nas, dar orb, cu formă antropomorfă a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic numit ,,Uitată”. Colacii sunt fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici, apoi copţi. După ce sunt scoşi din cuptor sunt unşi cu miere de albine şi presăraţi cu nucă măcinată, după care sunt împărţiţi sacramental copiilor din vecini, pentru pomenirea tuturor morţilor care în timpul anului ar fi fost uitaţi sau nepomeniţi.
           Tuturor cititorilor ,,O primăvară frumoasă” iar doamnelor un călduros ,,LA MULŢI ANI!”                                                                                       
                       
                                                                                                     Dan HORGAN
Biblografie:
- Adrian Fochi - ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
   - Antoaneta Olteanu - ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
   - Arthur Gorovei - ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet - Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
   - Cornel Dan Niculae - Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
   - Elena Niculiţa Voronca - ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.   
   - Gh. F. Ciauşanu - „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   - Ion Ghinoiu - ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
   - Ion Ghinoiu - ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
   - Ion Ghinoiu - ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
   - Ion Ghinoiu - ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
   - Ion Taloş - ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
   - Irina Nicolau - ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
   - Narcisa Ştiucă - ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
   - Marcel Lapteş - „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
   - Marcel Olinescu - ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
   - Mihai Coman - Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
   - Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
   - Romulus Antonescu - ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
   - Romulus Vulcănescu - ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
   - Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet - Cultură Naţională”, 2001.
   - Tony Brill - ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
   - Tudor Pamfile - ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
   - Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
   - Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1412 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021757 (s)