Începutul lunii august este marcat de un amestec de sărbători, cele mai multe făcând parte din calendarul agricol şi cel pastoral. Acum începe un ciclu de sărbători consacrate urşilor numit Macaveiul ursului sau Ziua ursului. Calendarul Popular îi atribuie primei zile a lunii august străvechi valenţe totemice. Aceste sărbători se declanşează o dată cu începerea perioadei de împerechere a urşilor. Acum se procedează la scoaterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Sfintei Cruci a Domnului. Pentru pomenirea puterii sfintei cruci, prin care fiind înarmaţi a biruit pe vrăjmaşi, arhiereii au poruncit preoţilor să scoată cinstita cruce din altar şi să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştineşti, preamărind pe Hristos Domnul cel ce a fost răstignit pe dânsa. Arhiereii au mai poruncit ca acum să se facă şi agheasmă. Este şi începutul Postului Sfintei Mării, post cu data fixă, începe în fiecare an pe 1 august şi se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august.
Cei şapte sfinţi Mucenici Macabei fraţi de neam cinstit: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, împreună cu maica lor Solomonia şi a dascălului lor Eleazar au fost prinşi, trimişi la împărat şi siliţi, împotriva legii evreieşti, să mănânce carne de porc. Mâncarea cărnii de porc, pentru evrei, era într-acea vreme semn de depărtare de la Domnul Savaot, în care credeau evreii, şi dovadă de păgânătate. Cei şapte fraţi împreună cu dascălul lor au murit în chinuri groaznice prin smulgerea limbii, tăierea extremităţilor şi arderea lor de vii.
Mama lor i-a încurajat pe tot parcursul supliciului după care s-a aruncat de vie în cuptor înainte să fie torturată de călăi. Moaştele lor sunt cinstite astăzi în biserica Patriarhatului de la Constantinopol.
Ziua ursului, în tradiţia populară, se crede că provine de la faptul că în acest timp coboară vitele de pe munţi şi deci urşii, nemaiavând hrană vin în sate şi mănâncă din agoniseala gospodarilor. Începe perioada de împerechere a urşilor denumit şi Macaveiul sau Împuiatul urşilor.
În popor se povesteşte că ursul ar fi mâncat miere din covata Domnului. Acesta prinzându-l la furat l-a tras de coadă şi a rupt-o, de a rămas ciont. Se spune că cine-l prăznuieşte şi-l cinsteşte, nu-i mănâncă ursul stupii şi vitele.
Bătrânii păstrează această tradiţie din cauza vântului puternic care culcă fânul, surpă şi mută clăile. E rău de ploaie cu piatră. Macoveiul ursului se ţine de către femei, pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte şi pentru a nu face albeaţă. Este oprită şi culegerea cânepei. Nici vacile nu se mulg în această zi, ci se lasă viţeii să sugă cât vor. Acum se spune, în unele zone ale ţării, că ar fi Paştele viţeilor.
Se spune că o familie n-ar fi ţinut Macoveiul ursului şi până-n toamnă i-a şi mâncat ursul o vacă din turma de la munte.
Se încheie retezatul stupilor. Până acum mai roiesc albinele. E ultima zi când se mai colectează mierea în stupi lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă. Această zi este hotărâtă stupilor, când se curăţă pentru iarnă. Din ultima miere recoltată toţi membrii casei trebuie să guste din ea; se degustă şi vinuri îndulcite cu miere însoţite de o turtiţă caldă din făină de grâu pentru a fi feriţi de urşi. Lumânările făcute în casă din ceară la Macaveiul ursului ard mult mai bine. În această zi se încearcă îmbunarea ursului prin oferirea ca ofrandă a unei bucăţi de carne lăsată afară din casă însoţită de cuvintele: „Na, ursule!“.
Ursul este sărbătorit la Martinii de Iarnă (1-3 februarie), la Ziua Ursului (2 februarie), în Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii, de Sâmbăta lui Lazăr sau toamna, la Sfântul Andrei), de 1, 2 şi 13 august.
Stretenia (2 februarie), când se fac practicile rituale ale viilor, este şi Ziua Ursului, sau Martinul cel Mare, fiind la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sânmartinii, deoarece în mitologia populară se crede că, în această zi, ursul iese din hibernare şi părăseşte bârlogul.
Această tradiţie rituală are motivaţia ei – apărarea gospodăriilor de agresiunea urşilor. Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate Martinilor de Iarnă, patroni ai urşilor. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, la Stretenie sau Ziua Ursului. Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog, ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
Ziua de 1 august (închinată Sfântului Mucenic Macabei) este numită popular Macaveiul ursului sau Împuiatul (împerecherea) urşilor. În Ţara Haţegului, ursului i se pun daruri în drum (o pulpă de viţel) dându-i-se nume ca Moş Martin, Moş, Ăl bătrân. 2 august este şi ea ziua ursului şi se ţine să nu facă urşii şi lupii pagube; nu se lucrează cânepa, în timp ce 13 august se sărbătoreşte pentru ca ursul să nu omoare animalele.
Data de 2 august are o importanţă aparte în tradiţia populară. Este Ziua Ursului, aşa că nu se fac treburi gospodăreşti, nu se merge la scăldat, ca să nu se abată stricăciuni asupra casei, stupilor şi vitelor, provocate de urşi.
Ziua Ursului cere respect. În mitologia românească, ursul este atât un animal de temut, cât şi un zeu important. Şi asta pentru că era păgubos, stricăcios, dând iama în turme, în culturile de porumb şi în stupii cu miere. De aceea, oamenii i-au dedicat, de-a lungul vremii, mai multe sărbători, pentru a-l îmbuna: Martinii de toamnă sau Împuiatul Urşilor (1 august), Martinii de iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 august), Sâmbăta Ursului, cu o săptămână înaintea Moşilor de Florii. Oamenii mai cred că ursul vindecă boli ale copiilor. Tot azi, de Ziua Ursului, e ultima zi când se mai ia miere, apoi se taie fagurii şi se curăţă stupii. Nu se fac treburi gospodăreşti, căci poţi avea de-a face cu răzbunarea ursului. Nu ai voie să te scalzi în râu. Se spune că, jupuit de blană, trupul ursului seamănă cu al omului şi că nu e bine să-i mănânci carnea.
În Calendarul Popular, lunii august i se spune "Gustar", nume venit din străvechime, pe când, cu mare fast şi într-un context ceremonial foarte bine definit, se gustau pentru prima oară strugurii. I se mai spune "Secerar", amintind că-i timpul secerişului, sau Măselar, dând de veste că în luna aceasta se pot culege seminţele negre şi mărunte ale măsălariţei, una dintre cele mai importante plante tămăduitoare ale romanilor. Denumirea de August/ Augustru/ Ogust vine de la numele primului împărat roman, Augustus Octavian Caesar. La fel ca luna trecută, august are tot 31 de zile, şi asta pentru că împăratul a dorit ca luna lui să aibă tot atâtea zile câte are luna marelui Iulius Caesar.
În calendarul ortodox, luna august se deschide cu unul dintre marile posturi de peste an, numit popular Postul Sântămăriei Mari sau "Postul lui August". Se spune că acest post este "rupt" din Postul Mare şi mutat la sfârşitul verii, când toate roadele pământului dau în pârg şi se crede că aceluia ce îl ţine aşa cum se cuvine Maica Domnului îi împlineşte orice dorinţă.
Se spune că la Macavei pomilor încep a le rugini frunza.
Se stropesc cu agheasmă grădinile contra dăunătorilor şi pentru a avea un rod bogat pentru anul viitor. Acum sunt sfinţite la biserică, izmă, mac, busuioc, bune pentru leacuri dar şi boabe de grâu, porumb şi alte cereale ale căror boabe sunt amestecate cu sămânţa ce urmează a fi semănată pentru a nu face dăunători.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinţe tradiţionale romaneşti”, Ediţie digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
