Sărbătoare în calendarul bizantin folosit de Bisericile Ortodoxe dar şi de Bisericile Unite cu Roma, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena este fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena augusta sfinţi împăraţi care au fost socotiţi ,,întocmai că apostolii”.
Împărăteasa Elena – Flavia Iulia Helena (c.248 – 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă şi cunoscută pentru pioşenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina şi în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaştelor Sfintei Cruci a lui Hristos şi aflarea rămăşiţelor celor trei magi. Se spune că în timp ce era în pelerinaj, a văzut nişte oameni ce duceau un mort pe o colină unde erau 3 cruci. Aceştia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a înviat. Aşa a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Împăratul Constantin – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, fiul generalului Constantin Chlorus şi al soţiei sale, Elena s-a născut la Naissus în jurul anului 274 şi a decedat în mai 337, mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 şi 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrângerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscripţia: ,,In hoc signo vinces” – ,,prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopţii i s-a arătat în vis însuşi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaţilor săi, urmând să fie protector în focurile bătăliei. El pune crucea pe steagurile armatei sale şi, cu numai 20.000 de soldaţi, îi învinge pe cei 150.000 ai lui Maxeutiu care se îneacă în Tibru. Sfântul Constantin intră triumfător în Roma şi în 313, împreună cu Liciniu, emite ,,Edictul de la Milano”, prin care se va pune capăt persecuţiilor, garantând libertatea credinţei şi a cultului.
Liciniu însă dezlănţuie din nou prigoana şi este învins de Constantin la Chrysopolis la 18 septembrie 324. Rămânând singur la conducerea Imperiului Roman, Constantin declanşează o serie de reforme sociale, administrative şi juridice bazate pe principii creştine. Alături de mama sa, ridică numeroase locaşuri de cult şi, la 11 mai 330, inaugurează oraşul Constantinopol, noua capitală a Imperiului.
Împăratul Constantin i-a scutit pe clericii creştini de tribunalele civile, îngăduindu-le în acelaşi timp laicilor să-şi supună conflictele arbitrajului episcopal; a scutit Biserica de dări, înapoindu-i tot ceea ce îi fusese confiscat şi i-a acordat dreptul de a primi legate şi donaţii; le-a acordat ajutor episcopilor, sprijinindu-i în actul de construire a lăcaşurilor de cult şi de întreţinere a clerului; a abrogat dispoziţiile şi legile contrare spiritului creştinismului; a ordonat restricţionarea luptelor de gladiatori şi trimiterea condamnaţilor la mine; a ordonat îngreunarea divorţurilor, pedepsirea adulterului şi a siluirii, a violului; a interzis aruncarea copiilor şi vinderea lor, acordând ajutoare părinţilor săraci; a luat măsuri de protejare şi ajutorare a săracilor, orfanilor, văduvelor şi bolnavilor.
Prin legea dată în anul 321, Constantin a generalizat repausul duminical în tot Imperiul Roman. Din anul 317, în Imperiul Roman, monedele au avut inscripţionat pe ele monograma creştină.
Împăratul Constantin, cunoscând puterea lui Hristos, cel ce s-a răstignit pe cruce, a crezut în Hristos adevăratul Dumnezeu.
Supunându-se voinţei lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare şi slăvită, a înfrumuseţat-o cu toate podoabele şi a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească Roma cea nouă, încredinţând-o apărării lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Lui.
Participă în anul 325 la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi este botezat împreună cu maică-sa Elena, cea vrednică de laudă de episcopul de Nicomidia în anul 337 la 21 mai.
Împăratul Constantin este îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol alături de mama sa.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.
În tradiţia populară se spune că vara începe la Sf. Constantin şi Elena. Totodată este limita calendaristică pentru semănatul porumbului, al ovăzului şi meiului. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi, se usucă.
În ziua de 21 mai, la pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în calendarul popular întâlnim o sărbătoare adresată păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor. Tradiţia spune că în această zi păsările de pădure îşi învaţă puii să zboare. Sărbătoarea se ţine ca să nu mănânce uliul păsările din curte.
Ţinând seama că o nouă generaţie ameninţa recoltele, era interzis să se muncească în această zi. Cine lucrează în această zi, se spune că i se usucă bucatele pe câmp. Prin odihna de la muncile se preîntâmpină distrugerea holdelor şi a strugurilor de către păsările cerului.
Este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului.
Totodată se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.
Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii se adună în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile pentru a fi ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure la stână. Tot acum femeile, pentru a alunga duhurile rele şi necurate, tămâie şi stropesc cu agheasmă.
Un sincer ,,LA MULŢI ANI” tuturor ce-şi serbează ziua numelui.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
