Duminica Floriilor denumită, Duminica Patimilor sau Floriile, fără dată exactă, ziua tuturor florilor una dintre cele mai frumoase, mai mari şi totodată mai aşteptate sărbători creştine ale Postului Pascal. Sărbătoarea, astăzi creştină, poartă cu sine sincretismul vechilor festivităţi romane dedicate zeiţei Flora, cea care aducea primăvara şi dăruia oamenilor mierea împreună cu toate seminţele florilor. Înflorirea lor e lucrarea tainicei iubiri dintre apă, consacrat simbol feminin, şi foc, principiu masculin reprezentat de razele Soarelui.
Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii lui Iisus.
Duminica Patimilor reprezintă ,,florile virtuţilor adunate în timpul postului” lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţenia minţii dobândită prin pocăinţă.
La curţile domneşti din Ţările Române, Floriile se prăznuiau cu multă însemnătate unde tuturor demnitarii prezenţi li se împărţeau făclii aprinse exact ca în ziua de Paşte. Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorinţa tuturor de a avea o viaţă la fel de uşoară, frumoasă precum florile, iar crenguţele de salcie sfinţite la Florii să ne ferească pe noi şi întreg habitat de necazuri şi de primejdii.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament. Cu ramuri de fenic şi măslin în mâini l-a întâmpinat poporul pe Iisus strigând: ,,Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Duminica Floriilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, zi în care Biserica pomeneşte minunea învierii din morţi a lui Lazăr săvârşită de către Domnul Iisus Hristos.
Pe Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul Cuvântarea despre viaţa veşnică şi a petrecut ultimele nopţi de dinaintea morţii Sale. Tot aici, la poalele muntelui, în Grădina Ghetsimani, a fost locul de linişte şi rugăciune pentru Iisus şi ucenicii Săi după Cina cea de Taină. Tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălţarea la Cer a Domnului.
Sărbătoarea este expresia unei lumi mitice de dinaintea istoriei, civilizaţiei, legilor şi a obiceiurilor. Este purtătoare de speranţă, ce tinde spre eternitate. Sărbătoarea este uniunea periodică dintre om şi forţele divine, ce exprimă proporţia sacră a existenţei şi asigură o veşnică întoarcere, într-un trecut mitic.
Biserica ortodoxă celebrează de „Florii” intrarea Mântuitorului în Ierusalim iar în amintirea acestui moment în această zi se aduc la biserică ramuri de salcie spre a fi sfinţite, transferându-li-se astfel proprietăţi apotropaice şi purificare valabile pe durata întregului an. Substitut fitomorf al zeiţei Flora şi totodată al ramurilor verzi cu care a fost primit Iisus în Ierusalim, salcia devine unul dintre principalele elemente vegetale învestite cu sacralitate. Ramurile de la Florii sunt considerate simboluri ale fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară pentru că din această zi pomii şi florile încep a înmuguri şi a înflori. Tradiţia spune că Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate plantele să o treacă, dar nici una n-a voit, numai salcia a întins o creangă formând un pod pentru a-i înlesni trecerea peste apă. Maica Domnului a binecuvântat-o, să fie dusă la biserică, să fie slujită de către preoţi şi să fie utilizată de către secerători pe post de cingători contra durerilor de mijloc la seceratul grâului.
După sfinţirea ramurilor de salcie se împletesc coroniţe şi salbe ce se aşează la loc de cinste la ferestre, în casă la icoana Maicii Domnului şi în „locurile-prag” din gospodărie cu rol apotropaic contra vrăjilor şi deochiului sau pentru vindecarea de boli, pentru sporul semănăturilor, al vitelor şi al stupilor, dar poate fi păstrată ca talisman şi ca plantă de leac, de dragoste, de sperietură, de trăsnet, furtună sau cutremur.
În această zi creştinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se şi împărtăşindu-se, îngrijind şi de sufletele celor trecuţi în nefiinţă făcând pomeni la biserică şi îngrijind de morminte, ornându-le cu ramuri înflorite de salcie.
În credinţa populară se spune despre cei ce se împărtăşesc în Duminica Floriilor orice dorinţă gândită în momentul apropierii de preot, se va îndeplini.
În această zi se sădesc pomi pentru că aceştia să se prindă uşor şi să rodească;
Dacă se atinge cu salcie sfinţită un obiect sau un animal pregătit de vânzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfinţite.
Se mai spune că tot ce se găteşte din peşte în aceasta zi are puteri tămăduitoare. De aceea, cine mănâncă peşte în Duminica Floriilor se va lecui de orice boală iar cine se va spăla pe cap sau se va bărbieri, va albi ca pomii.
O altă denumire dată sărbătorii de Florii este ,,Nunta urzicilor”, pentru că, în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat. Totodată florilor culese în această zi trebuie să li se ceară iertare.
La sate gospodinele coc atâtea pâini sau plăcinte din făină de grâu câţi membri are familia. Pâinile variază ca formă şi mărime conform vârstei fiecărui membru al familiei. Aceste copturi se împletesc cu multă grijă iar pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi şi cruci, o reminiscenţă al cultului solar, ori alte figurine, tot din aluat, care mai apoi se dau de pomană la săraci.
În ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune sub un păr altoit până a doua zi la răsăritul soarelui, o oglinda, împreună cu o cămaşă curată de îmbrăcat la Florii. După această zi oglinda putând fi utilizată la farmecele de dragoste.
Mugurii de salcie, mâţişorii şi busuioc sfinţit se pun în scăldătoarea fetelor mari. Făcând baie cu această apă vor avea păr frumos şi vor fi plăcute flăcăilor.
După ce s-au spălat, toarnă această apă la rădăcina unui păr, zicând: „Cât de
frumos e părul înflorit, aşa de frumoasă să fiu şi eu; cum se uită oamenii la un păr
înflorit, aşa să se uite şi la mine!“ Mâţişorii de salcie, gospodinele, îi mai pun sub pernă, în hrana pregătită, se îngroapă în pământ sau se aruncă în foc. Fumul mâţişorilor arşi împrăştie grindina, tunetul şi fulgerul. Acum se scotea zestrea din case ptru a fi aerisită şi în lumea satului…etalată ostentativ.
De Florii se strâng numai fete la o casă, îşi depun inelele sau cerceii într-o
căldare cu apă iar fata a cărei bijuterie era scoasă de trei ori la rând, aceea devine goghie, adică surata mai mare a tuturor. A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le aşează la masă, masă pregătită cu contribuţia tuturor fetelor.
Se consideră că aşa cum este timpul în ziua de Florii, aşa va fi şi la Paşti.
Un sincer ,,La mulţi ani !” tuturor celor ce poartă nume de flori !
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
