Sărbătoarea Paştelui sau Învierea Domnului este pentru noi românii, alături de Crăciun, cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos. Fiecare familie pregătindu-se cu mult timp înainte prin postul ţinut prin ,,Postul Paştelui” numit şi ,,Postul Cel Mare”, post care durează 48 de zile.
Ultima săptămână din Postul Paştelui se numeşte ,,Săptămâna Patimilor” şi începe după duminica Floriilor, comemorând astfel prinderea, torturarea, batjocorirea, crucificarea şi moartea lui Iisus. În această ultimă săptămână, multe biserici ţin slujbe în fiecare seară, slujbe numite ,,Denie”. De luni până joi se comemorează ultima masă, prinderea şi închiderea lui Iisus. Ziua de joi se numeşte ,,Joia Mare”. Vineri, numită ,,Vinerea Mare”, ,,Vinerea Patimilor” sau ,,Vinerea Seacă” este ultima vineri dinaintea Sărbătorii de Paşti ce comemorează crucificarea şi moartea lui Iisus pe cruce. În această zi, se ţine ,,Post negru”, pentru cei mai mulţi creştini.
Postul negru este ţinut în credinţa că Dumnezeu îl va feri, pe cel care posteşte, de toate bolile îl va face să fie sănătos şi să-i meargă bine tot restul anului.
Obiceiurile de Paşti păstrate în România, sunt frumoase, statornicite de veacuri şi transmise din generaţie în generaţie prin viu grai.
Paştele semnifică trecerea de la moarte la înviere şi la viaţa veşnică, viaţa şi moartea, învierea lui Iisus, exemplu sigur de urmat pentru toţi creştinii întru nemurire.
De la casa celui mai mare bogătaş şi până la bordeiul celui mai de pe urmă sărman se cunoaşte apropierea acestei mari sărbători, căci în ajunul ei sunt toate acum curăţite şi îndreptate, toate sunt unse şi văruite, hainele primenite, bărbaţii bărbieriţi şi spălaţi, iar femeile lăute şi tăcute.
Răstignirea şi învierea reprezintă eterna legătură dintre moarte şi viaţă, aşa precum renaşte natura în fiecare primăvară, când se reia ciclul vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei făcând parte şi din simbolurile reînvierii naturii şi vegetaţiei.
Pentru sărbătorile de Paşti, în Joia mare, creştinii vopsesc ouă roşii. Frumoasele legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Se povesteşte că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii şi farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: ,,Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi stropind pe cei prezenţi cu vin pe faţă. Şi de atunci se spune că ouăle se fac roşii iar evreii ar fi rămas cu pistrui pe faţă.
În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele putând vindeca boli şi protejează animalele din gospodărie. Se spune că atunci când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, atunci lumea se va sfârşi. În medicina şi cosmetica arhaică a româncelor, cojile de ouă roşii sunt un stimulent al frumuseţii şi sănătăţii, prin mecanismul magiei simpatetice şi al celei contagioase. La Paşti, fetele ce vor merge la biserică să poarte în sân un ou roşu, pentru a fi întotdeauna roşii în obraz.
În Moldova, toţi membrii familiei se spală pe faţă, în ziua de Paşte, înainte de răsăritul soarelui, cu apă dintr-un vas în care au fost puse dinainte, un ban de argint, un ou alb şi un ou roşu iar uneori şi câteva fire de busuioc. Se zice că astfel vor fi curaţi la suflet ca oul alb, rumeni în obraz precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Potrivit aceluiaşi obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banul şi ouăle. Ouăle roşii de Paşti nu pot lipsi de pe masa nici unui bun creştin la această sărbătoare.
Ouăle se ciocnesc la masa de Paşti, după un anumit ritual: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă “Hristos a Înviat !”, la care se răspunde cu: “Adevărat a Înviat !” În prima zi de Paşte ouăle se ciocnesc “cap în cap”, în a doua zi se ciocnesc “dos cu dos” iar în a treia zi le ciocnesc ,,burtă în burtă”. Se spune că dacă s-a ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, trebuiesc începute pregătirile de nuntă. Bătrânii menţin tradiţia ca din primul ou ciocnit în ziua de Paşte să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună. În unele sate moldoveneşti se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte va fi sănătos tot anul.
În timp ce oamenii mai în vârstă se spovedesc şi se împărtăşesc de mai multe ori pe an, cei tineri merg pentru aceste lucruri doar în Vinerea Paştelui.
Sâmbătă seara, în ţinută de sărbătoare, îmbrăcaţi cu haine noi, aşa cum cere tradiţia creştină, oamenii merg la slujba de Înviere şi sfinţirea bucatelor de Paşti, unii din credinţă iar alţii din obişnuinţă. Alimentele aduse la biserică în această noapte sunt un simbol al reînvierii şi al belşugului. În tradiţia strămoşească era regula, ce mai dăinuie şi astăzi, ca la întoarcerea de la biserică să se păstreze focul aprins, aducând lumina în casă şi gospodărie. La intrarea în casă, cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda centrală a casei ţărăneşti lângă semnul de meşter de pe acea grindă pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele. Lumânarea, poate cel mai important simbol al Învierii, reprezintă biruinţa vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului. Lumânarea de la Înviere, în tradiţia populară, nu se aruncă, ci este păstrată cu sfinţenie pentru a fi aprinsă în faţa icoanei în caz de primejdie la necazuri mari, la cutremure şi vreme rea.
Pregătirea bucatelor pentru Paşti începe în Săptămâna Mare, fiind respectat un anume ritual. În Joia Mare gospodinele coc pască. Conform tradiţiei se cunosc două feluri de pască: pasca cu brânză, şi pasca dulce răspândită şi cu termenul cozonac.
În Vinerea Mare este ziua scăldatului: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă, va fi sănătos tot anul.
Masa din prima zi de Paşti este un prilej de reunire a familiei, decurgând după o anume rânduială. La masa de Paşti se aşează alimentele care au fost duse la biserică şi sfinţite: ouăle roşii, caşul de oaie, salata cu ceapă verde şi ridichi, drobul şi friptura de miel, pasca umplută cu brânză sau smântână şi mai nou cu ciocolată şi bineînţeles nelipsitul miel. Sacrificarea mielului la această sărbătoare este preluată din practici precreştine, pentru a marca începutul perioadei de renovare a timpului. Mielul tăiat la sărbătoarea Paştelui, este identificat simbolic de creştini cu Iisus Hristos, prin care este reactualizată moartea sa fizică.
În cele trei zile ale Paştelui masa nu se strânge ci stă întinsă cu bunătăţi pe ea, ca oricine vine în casă să fie ospătat. Totodată se mai menţine obiceiul de a merge la părinţi şi la naşii de cununie şi de botez cu pască şi ouă roşii.
În unele zone se mai păstrează tradiţia ca fetele mari să urce în noaptea de Înviere în clopotniţă şi să spele limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se vor spăla pe faţă în zorii zilei de Paşti, pentru a fi atrăgătoare tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, să le stropească cu apă sau parfum iar ele, pentru a îşi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu.
În prima zi de Paşti există obiceiul de a se purta haine noi în semn de respect pentru această aleasă sărbătoare, dar şi pentru că ea semnifică primenirea trupului şi a sufletului, aşa cum se primeneşte întreaga natură odată cu primăvara. Totodată un accesoriu de îmbrăcăminte de culoare roşie este recomandat a fi purtat în ziua de Paşti.
În multe sate din dreapta Prutului, tinerii iau toaca din biserică şi o duc în cimitir, unde trebuie să o păzească. Dacă aceasta e furată, trebuie să dea o petrecere în cinstea hoţilor. Dacă au făcut treabă bună şi au păzit-o, hoţii plătesc pentru ospăţ.
Se mai spune că dacă plouă în Vinerea Seacă anul va fi bogat, cu recolte îndestulătoare, iar dacă va fi soare puternic, anul va fi secetos, neroditor.
Pe vremuri de Paşte, îndeosebi a doua şi a treia zi, în multe sate se organizau jocuri, hora satului, unde veneau sătenii de toate vârstele. În zilele de Paşti la moldoveni tradiţional era şi „datul în scrânciob”. Drept plată pentru această distracţie erau ouăle roşii. Se credea că cine se dădea în scrânciob, aceluia îi vor creşte roadele înalte şi-i va merge bine tot anul. În prezent, multe din frumoasele tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti de Paşte mai sunt, din fericire, încă valorificate atât în familiile moldovenilor cât şi în cadrul diverselor manifestaţii culturale, etnofolclorice.
Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra dumneavoastră şi a celor dragi, multă sănătate, belşug şi bucurii iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale şi să vă călăuzească paşii pe drumul vieţii.
,,HRISTOS A ÎNVIAT !”
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Arthur Gorovei – Ouăle de Paşti – Studiu de folclor, Editura Paideea 2005.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, Ed. Intreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie”, București, 1986.
– Ernest Bernea – Civilizatia-romana-satească, Ed. Vremea,București 2006,
– Ernest Bernea – Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român Ed. Humanitas Bucureşti 2005.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion H. Ciubotaru ,,Ouăle de Paşti la români Vechime, semnificaţii, implicaţii ritual-ceremoniale” Editura Presa Bună, Iaşi, 2012.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Maria Zahacinschi – ,,Ouăle de Paşti la români” Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1992
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
