Postul Pastelui, inceput pe 6 martie, numit in traditia populara si Postul Mare sau Postul Paresimilor, este cel mai lung post de peste an, intinzandu-se pe o perioada de sapte saptamani si precede sarbatoarea Invierii Domnului, fiind un post greu si aspru, mai ales in ultima saptamana, denumita Saptamana Patimilor.
Acest post face referire la postul de 40 de zile si 40 de nopti tinut de Mantuitorul Iisus Hristos, inainte de a incepe propavaduirea Evangheliei.
Conform credintei populare, Postul Mare este impartit in doua perioade: Postul Paresimilor, care tine pana in Duminica de Florii si Postul Pastelui, reprezentat de ultima saptamana, Saptamana Mare.
In Postul Pastelui credinciosii se abtin de la alimentele interzise (carne, oua, peste, branza, lapte), dar, totodata, trebuie sa adopte o atitudine spirituala, fiind indemnati la rugaciune si purificare sufleteasca.
Pe parcursul intregului post exista asa-numitele dezlegari la peste, cand cei care postesc au voie sa consume mancaruri din peste. Zilele cand au loc dezlegarile la peste sunt de Praznicul Bunei Vestiri si de Florii.
Biserica scuteste de postul de hrana pentru trup copiii, femeile gravide, lauzele si bolnavii, insa asta nu inseamna ca se pot lipsi de postul spiritual si de rugaciuni. Totodata, in Postul Pastelui nu se fac nunti, botezuri si nu se tin petreceri, practic zilele de nastere nu se serbeaza, iar distractiile fara prea mult fast.
Dupa ce au tinut post, crestinii trebuie sa se spovedeasca pentru a putea, mai apoi, sa se impartaseasca. Acest lucru, spovedania, presupune marturisirea pacatelor si cainta si se face, de obicei, in ultima saptamana de dinainte de Inviere.
Tot in ultima saptamana a postului Pastelui, in fiecare biserica crestin-ortodoxa, se oficiaza “Deniile”, unele dintre cele mai frumoase si inaltatoare slujbe religioase, savarsite dupa orele 18-19, seara.
Ziua de17 martie in calendarul crestin-ortodox, praznuieste sarbatoarea Sfantului Alexie, omul lui Dumnezeu. In popor, ziua aceasta se mai numea Mos Alexa, Alexiile –Corn inflorit, Alexa cel Cald sau Ziua Sarpelui.
Acesta s-a nascut in cetatea Romei si a fost unicul copil al nobililor Eufimian si Aglaida. Era un copil linistit, care nu indragea nimic din bucuriile desarte ale lumii in care traia. Cand a implinit varsta casatoriei, tatal sau l-a insurat, in ciuda impotrivirii sale, cu o tanara bogata, urmand astfel sa aiba demnitati deosebite in cadrul Imperiului Roman. Dar in noaptea nuntii, cand cei doi se aflau in odaie, Alexie si-a scos inelul din deget si luandu-si ramas bun de la mireasa, a parasit in taina casa parinteasca si a plecat la Edesa, unde va vietui aproximativ 18 ani pe langa Biserica inchinata Maicii Domnului. Aici a dus o viata austera, plina de umilinte, traind din mila enoriasilor. Cand se face cunoscut celorlalti, ca om al lui Dumnezeu, el se inspaimanta de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte si in taina pleaca spre Biserica Sfantului Pavel din Tarsul Ciliciei. Insa, corabia cu care calatoreste naufragiaza, luata de vanturi si purtata pe ape pana la Roma, locul nasterii sale. Sfantul Alexie a vazut in aceasta intamplare mana lui Dumnezeu si astfel a hotarat sa mearga la casa tatalui sau si acolo, sub chip de strain, sa-si petreaca in continuare cu pocainta cealalta vreme a vietii sale. Ajuns in casa parintilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat in deradere si batjocorit de servitori. I s-a permis totusi sa isi cladeasca o coliba mai spre fundul curtii. Aici si-a petrecut restul zilelor, in rugaciune, traind numai cu paine si apa.
Cand a simtit ca i se apropie sfarsitul, el a alcatuit o scrisoare pe un petic de hartie, a strans-o in mana si intinzandu-se si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu in ziua de 17 martie a anului 411.
Imparatul Onoriu, printr-o viziune avuta, a plecat, impreuna cu patriarhul sa-l intalneasca pe preacuvios si gasindu-l in mort in coliba lui, a citit in fata multimii biletul in care se arata cine era cel care traise atata vreme in umilinta si batjocura. Atunci, multimea inspaimantata si rusinata au luat trupul din care viata plecase, si l-au ingropat cu cinste in biserica Sfantului Apostol Pavel. Moastele sale, acolo unde s-au aflat, au vindecat multi oameni aflati in suferinta.
Asadar, datorita vietii sale deosebit de aspre, pline de umilinta, credinta, a lipsei dorintei de marire, Sf. Alexie este cunoscut in randul crestinilor ca ,,Omul lui Dumnezeu”.
In calendarul popular, Cuviosul Alexie, serbat in ziua de 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor vietuitoarelor care au hibernat in subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor, sub pietre, in scorburi (insectele, numite gujulii) si care se trezesc, acum, la viata.
Sarbatoarea cunoscuta sub numele de Alexii face parte din acelasi ciclu ritualic de innoire a timpului calendaristic, in prag de primavara.
Astfel, la sase luni dupa Ziua Crucii, sarbatorita la 14 septembrie, cand se spune ca Sfantul Alexie incuie Pamantul, pentru a-i feri pe oameni de pagubele pe care micile vietati le pot provoca, iar in ziua de 17 martie este momentul in care, potrivit traditiei, Cuviosul Alexie incalzeste si redeschide pamantul pentru a elibera vietatile din hibernare si pentru a pregati pamantul de aratura.
Se zice ca Sf. Alexie ar mai fi avut mai multe infatisari. O legenda povesteste ca, deoarece omul avea mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate si le-a inchis intr-o cutie si l-a chemat pe Alexie s-o arunce in apa marii. Ajuns la destinatie, Alexie nu a putut rezista curiozitatii si a deschis cutia, astfel incat toate acestea s-au raspandit din nou pe pamant. Pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat in cocostarc si pedepsit sa adune, intre 17 martie si 14 septembrie, insectele imprastiate. Legenda contine si un sambure de adevar, caci in preajma acestei zile este perioada intoarcerii berzelor si cocostarcilor.
Alexa cel Cald era socotit stapanul serpilor, prin urmare ziua de 17 martie era cel mai des asociata cu sarpele si numita respectiv Ziua Sarpelui.
Se zicea, ca daca intalnesti in ziua lui Alexie orice fel de sarpe, atunci acesta trebuia omorat, altfel se spunea ca el iti lua puterea.
Sarpelui nu i se pronunta numele de ziua lui pentru a-i putea fi castigata bunavointa pe timpul verii. In cazul in care cineva rostea din greseala cuvantul sarpe, acesta trebuia sa spuna neaparat un descantec. In unele regiuni, se facea un foc mare intr-o groapa, se punea intr-o oala apa si o bucata de mamaliga, ca sa aiba serpii ce bea si ce manca, ca sa nu iasa din groapa aceea toata vara. Nu trebuia luat in mana nici un obiect ascutit, deoarece se credea ca omul va vedea numai serpi pe tot parcursul anului.
Sarbatoarea mai este numita si Ziua Pestelui sau Retezatul Stupilor, pentru ca pestii incep sa se zbata in ape, iar albinele ies din stupi. Pescarii sustin ca Sfantul Alexie este cel care aduce pestii din adancurile, unde au iernat la suprafata apelor. Ei obisnuiau sa tina post negru toata ziua sau sa prinda un singur pestisor, pe care, dupa ce-l descantau il mancau ritualic, crud, in speranta unui an spornic la pescuit.
In ziua de Alexii, oamenii de la sate obisnuiau sa aprinda focurile prin livezi, acestea simbolizand curatenia rituala a gospodariilor pentru a ajuta soarele sa depaseasca momentul echinoctiului de primavara. In zorii zilei se maturau si se greblau curtile, livezile si gradinile, iar gunoaielor li se da foc. Tinerii sareau, alta data, peste focurile facute din frunzele stranse cu o zi inainte si cocenii adunati de prin gradini, unde sunt puse sa arda fructele sfintite la Ziua Crucii (14 septembrie), in credinta ca vor fi feriti de boli pe intreg parcursul anului si, de asemenea, ca vor fi feriti de pureci.
Focurile aprinse in zorii acestei zile prin livezi sau prin gradinile caselor aveau si o semnificatie fertilizatoare, ziua fiind un important moment in calendarul pomicol traditional. Astfel se credea ca ograda va fi pazita de insecte, iar oamenii si vitele de boli si muscaturi de sarpe. Tot in aceasta zi se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie ca sa nu dea omizile pe crengi.
Femeile obisnuiau sa afume gospodaria cu carbuni aprinsi peste care puneau petice de tesaturi, busuioc sau tamaie, inconjurand livada si gospodaria de trei ori. De asemenea, se considera ca spiritele malefice din natura, precum si toate jivinele (insecte, reptile, rozatoare) cuibarite in jurul casei in timpul iernii, puteau sa fie indepartate cu ajutorul zgomotelor facute batand in fiare vechi sau sunand din clopotei pentru a speria taratoarele. Pentru indepartarea vietatilor daunatoare, femeile faceau un amestec din faina de porumb si apa pe care il puneau la cele patru colturi ale hotarului proprietatii fiecarei gospodarii.
Aceasta credinta impunea interdictii specifice de munca. In mod special, femeile nu aveau voie sa toarca, sa tese, sa depene sau sa foloseasca foarfecele, acul sau furca de tors, sa nu le vina ganganii in casa. Era interzis, de asemenea, sa se aduca in casa lut si surcele, iar daca lutul era adus din timp, acum se inmuia cu apa si se astupau cu el toate gaurile si fisurile de la soba, crezandu-se ca, in felul acesta, se astupau si ochii sarpelui iar oamenii erau feriti de muscatura lui. Din aceasta zi le era permis oamenilor sa ucida sarpele, atunci cand acesta le iesea in cale.
Tot acum se faceau si previziuni meteorologice. Se zicea ca de Alexii, incep sa cante broastele. Daca broastele canta inainte de 17 martie, atunci e semn ca primavara va fi lunga si rea; daca incep sa cante de Alexii, atunci e semn ca vor urma zile calduroase.
Se mai credea in popor ca Sfantul Alexie mai avea si o alta putere, in momentul cand se satura de iarna, lua un taciune aprins si il afunda in zapada si incepand cu acel moment zapada se topea si incepea cu adevarat vremea de primavara.
Mai sunt si astazi sate in care traditiile populare de Sf. Alexie inca se mai pastreaza, imbinandu-se armonios cu substratul religios al sarbatorii.
Dan Horgan
Biblografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
