News Flash:

Dan Horgan : Traditii de Sfanta Treime

21 Iunie 2021
248 Vizualizari | 0 Comentarii
Traditii de Sfanta Treime

În lunea de după Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă sărbătorește,Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, toate trei fiind unicul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi și învățătura Sfinților Părinți, Biserica Ortodoxă mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei ipostasuri, care împărtășesc aceeași natură divină. Această credință poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanțiale Una cu Cealaltă, Ele sunt de aceeași esență și co-eterne. Nu a existat niciodată un timp în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și totuși lucrează înăuntrul timpului, mișcându-Se și vorbindu-ne în cadrul istoriei.

            Dumnezeu nu este o substanță impersonală sau doar o mare forță, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, și cu creația, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zeități, ci, dimpotrivă, credința Ortodoxă este monoteistă și în același timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creștin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, adică cel viu, care lucrează în creația Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins (Eu sunt Cel ce sunt - Exodul 3, 14).

            Unitatea și sursa Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naște fără de timp Fiul și din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în același timp, fundamentul unității Sfintei Treimi, cât și al distincției. A încerca să înțelegi nenașterea (Tatăl), nașterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul, și, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulțumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu și să realizeze, în același timp, neputința minții umane de a-L înțelege.

            Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor și nemuritor, veșnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătății și al dreptății, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaște cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voință. Căci poate pe toate câte le voiește. Creează toate făpturile, văzute și nevăzute, le ține și le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpânește pe toate, le conduce și împărățește peste ele în o împărăție fără de sfârșit și nemuritoare fără să aibă potrivnic, pe toate le umple și nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl ține și îl domină. Străbate toate ființele fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice ființă, pentru că este supraființială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desăvârșire. Ea delimitează toate începătoriile și toate cetele și stă mai presus de orice începătorie și ceată, este mai presus de ființă, de viață, de cuvânt, de idee. Este însăși lumina, însăși bunătatea, însăși viața, însăși ființa, pentru că nu are existență sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existenței pentru cele care există, al vieții pentru cei vii, al rațiunii pentru cei care participă la rațiune și pentru toți cauza bunătăților. Cunoaște toate înainte de facerea lor.

 

            Credem într-o singură ființă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voință, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăție, cunoscută în trei ipostase desăvârșite, dar adorată într-o singură închinăciune, mărturisită și adorată de toată făptura rațională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece și despărțite fără să se despartă, lucru care pare și absurd.

            Credem în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, în care ne-am și botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: Botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. (Matei 28, 19)

            Credem într-unul Tatăl, principiul și cauza tuturor; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat și nenăscut; este făcătorul tuturor. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și purcedătorul prea Sfântului Duh.

            Credem și într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toți vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când spunem că Fiul este mai înainte de toți vecii, arătăm că nașterea Lui este în afară de timp și fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, strălucirea slavei, chipul ipostazei Tatălui, înțelepciunea și puterea cea vie, Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanțială, desăvârșită și vie a nevăzutului Dumnezeu, nu a fost adus din neexistență la existență, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl și în Tatăl, născut din el din veșnicie și fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl și Fiul, care s-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată. Și dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, nefiind înainte de aceasta Tată, și astfel s-a schimbat din a nu fi Tată în a deveni Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie. Căci este cu neputință să spunem că Dumnezeu este lipsit de facultatea firească de a naște. Iar facultatea de a naște constă în a naște din El, adică din propria Sa ființă ceva asemenea cu El după fire. Este însă necucernic să spunem cu privire la nașterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme și că existența Fiului este posterioară existenței Tatălui. Deoarece spunem că nașterea Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintr-un început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostaza Tatălui, anume ca nefiind dintr-un început Tată a devenit pe urmă Tată. În adevăr, chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă, totuși nu s-a făcut din ființa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voința și prin puterea Lui, de la neexistență la existență; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nașterea este actul prin care se scoate din ființa celui care naște cel ce se naște asemenea cu el după ființă. Zidirea și crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zidește și se creează nu provine din ființa celui care zidește și creează, ci este cu totul deosebit de el.

            De asemenea, credem și în unul Sfântul Duh, Domnul și făcătorul de viață, care purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul, împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul, ca fiind de aceeași ființă și co-etern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înțelepciunii, al vieții și al sfințeniei. El este și se numește Dumnezeu împreună cu Tatăl și cu Fiul; nezidit, desăvârșit, creator, atotstăpânitor, atoate-lucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpânește întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeiește, dar nu se îndumnezeiește; desăvârșește, dar nu se desăvârșește; împărtășește dar nu se împărtășește; sfințește, dar nu se sfințește; mângâietor, deoarece primește rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui și Fiului; purces din Tatăl și dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zidește prin El însuși, dă ființă universului, sfințește și ține.

            Enipostatic, există în propria lui ipostază, nedespărțit și neseparat de Tatăl și Fiul, având toate câte are Tatăl și Fiul afară de nenaștere și naștere. Tatăl este necauzat și nenăscut, căci nu este din cineva: El își are existența de la El însuși și nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul și cauza modului de existență a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naștere. Duhul Sfânt și El este din Tatăl, dar nu prin naștere, ci prin purcedere. Noi cunoaștem că există deosebire între naștere și purcedere, dar care este felul deosebirii nu știm deloc. Nașterea Fiului din Tatăl și purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Așadar, toate câte le are Fiul și Duhul, le are de la Tatăl, și însăși existența. Dacă nu este Tatăl nu este nici Fiul și nici Duhul. Și dacă Tatăl nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Și din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există și Fiul și Duhul. Și din cauza Tatălui, și Fiul și Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de nenaștere, de naștere și de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însușiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin ființă, ci se deosebesc fără despărțire prin caracteristica propriei ipostase.

            Spunem că fiecare din cele trei ipostase are o ipostază desăvârșită, ca să nu admitem o fire compusă desăvârșită din trei ipostase nedesăvârșite, ci o singură ființă, în trei ipostase desăvârșite, simplă, mai presus de desăvârșire și mai înainte de desăvârșire. Căci tot ceea ce este format din lucruri nedesăvârșite este negreșit compus. Dar din ipostase desăvârșite este cu neputință să avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem că specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem că sunt nedesăvârșite acelea care nu păstrează specia lucrului săvârșit din ele. Piatra, lemnul și fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desăvârșite; dar raportate la clădirea făcută din ele, fiecare este nedesăvârșită, căci nu este fiecare din ele în sine clădire.           

            Potrivit tradiției populare, în ziua de Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, țăranii ies la câmp împreună cu preotul satului, se roagă și stropesc ogoarele cu apă sfințită, pentru ca roadele pământului să fie bune, iar grindina să nu se abată asupra lor. În unele zone ale țării se fac bice din ramuri și coaja de tei cu care pocnesc ca de An Nou spre  a alunga spiritele și duhurile rele care ar putea împiedica rodirea pământului. Cine muncește astăzi la câmp, credința populară spune, că nu va avea parte de rod bogat iar ghinionul îl va însoți tot anul. De Sfânta Treime nu se muncește nici în gospodărie, nu se dă gunoiul afară iar femeile nu torc. Este o zi de sărbătoare în care toată lumea se odihnește și se roagă. Există și o superstiție conform căreia nimeni nu ar trebui să plece departe de casă în această zi.

            În această zi sfântă, călușarii pornesc pe la casele oamenilor bolnavi să-și joace jocul tămăduitor, crezând că acest obicei aduce sănătate tuturor celor din arealul curții, vindecarea bolilor și alungarea spiritelor rele. Persoanele suferinde sunt scoase din casă și așezate în curte pe scaune, cu fața spre răsărit. Bătrânii satului cred că dansul acestor călușari îi poate vindeca și ar avea puterea de a alunga blestemele pe care Ielele le-ar fi aruncat întâmplător asupra lor.

            În ziua de Sfânta Treime nu se caută pricini de ceartă sau de blesteme, deoarece aceste lucruri se întorc înzecit asupra celui care le-a rostit, așa că cel mai indicat este ca ziua să fie petrecută în liniște și armonie.

            Astăzi toată lumea merge la biserică și participă la Sfânta Liturghie. După slujbă, participanții se retrag fiecare la casa sa și se veselesc alături de cei dragi sau se odihnesc.  În unele zonele rurale gospodarii își prind la brâu câte o crenguță de pelin, ce are menirea de a-i feri de rele și dușmani.

            Tradiția populară spune că a doua zi de Rusalii nu trebuie să prindă pe nimeni sub nicio formă la răscrucea unor drumuri sau pe marginea apei, căci acel om ar putea să surprindă dansul ielelor, lucru aducător de rele pentru tot anul. Pentru că Rusaliile sunt considerate a fi zânele apelor, astăzi nu trebuie să se facă baie și nici să se meargă la scăldat în râuri și lacuri, fiind pericol mare de înec. Cearta în această zi va atrage furia acestor zâne care vor aduce necazuri tot timpul anului.

                                                                                                            Dan Horgan

 

Biblografie:

 

- Adrian Fochi - ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   - Antoaneta Olteanu - ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   - Arthur Gorovei - ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet - Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   - Elena Niculiţa Voronca - ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.  

   - Gh. F. Ciauşanu - „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   - Ion Ghinoiu - ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   - Ion Ghinoiu - ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   - Ion Ghinoiu - ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   - Ion Ghinoiu - ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   - Ion Taloş - ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   - Irina Nicolau - ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   - Narcisa Ştiucă - ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   - Marcel Lapteş - „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   - Marcel Olinescu - ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   - Mihai Coman - Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   - Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   - Romulus Antonescu - ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   - Romulus Vulcănescu - ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   - Sfânta Scriptura, versiune redactată de Arhiepicopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 2001

   - Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet - Cultură Naţională”, 2001.

   - Tony Brill - ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   - Tudor Pamfile - ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   - Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   - Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1068 (s) | 34 queries | Mysql time :0.036957 (s)