Sfântă patroană şi ocrotitoare a Moldovei, Cuvioasa Parascheva sau Paraschiva se bucură în credinţele populare de o asemenea evlavie în rândul românilor, încât aceştia au transferat atributele şi trăsăturile sfinţeniei sale unei divinităţi ancestrale din mitologia autohtonă şi anume ,,Sfintei Vineri” favorizat, pe de o parte, de faptul că numele Cuvioasei înseamnă în limba greacă ,,Vineri”, iar pe de altă parte, faptului că oamenii satelor respectau, deopotrivă, tradiţiile ancestrale, practicile ciclurilor marianic, hristic, al Sfinţilor Apostoli şi Mucenici, precum şi pe cele ale divinităţilor feminine ale săptămânii: ,,Sfânta Miercuri”, ,,Sfânta Vineri” şi ,,Sfânta Duminică”, dimpreună cu toată suita de credinţe, semnificaţii, practici şi interdicţii care solidifică protecţia divinităţii respective. ,,Sfânta Vineri” ar proveni din cultul zeiţei romane Venus, răspândit în Dacia romană, trecut cu modificări semnificative de influenţă slavă în credinţa folclorică, rămânând, prin excelenţă, ,,o zeitate justiţiară”.
Un înţeles cu totul aparte au căpătat cele două ,,Vineri Mari” ale anului, ,,Vinerea din Săptămâna Patimilor” şi ,,Vinerea Mare de Toamnă”, zile însemnate, sărbătorite prin post, pocăinţă şi rugăciune, ce exprimă o proporţionalitate cultică şi astronomică, cu mare semnificaţie în ciclul spirală al anului şi al obiceiurilor care se derulau între echinocţii şi solstiţii. Sărbătorită cu mare fast de tradiţiile precreştine în luna octombrie, pe lună plină, ,,Vinerea Mare de Toamnă” se celebrează în miez de toamnă, când desfrunzirea arborilor şi încărunţirea câmpurilor de brumele timpurii, anunţă ,,îmbătrânirea timpului” şi încheierea ciclului calendaristic.
Cuvioasa Parascheva, poate cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră, venerată în Biserica Ortodoxă Română şi în alte biserici de rit oriental reprezintă în calendarului pastoral un moment important prin pregătirea turmelor pentru iernat, precum şi deschiderea principalelor târguri, în care se valorifică produsele turmelor de oi.
Născută pe pământ sârbesc undeva în vecinătatea cetăţii Calicatriei, în satul Epivatos, localitate care se află între Selymbria şi Constantinopol, părinţii Cuvioasei au fost oameni foarte înstăriți şi creştini evlavioşi. Au fost inzestrați de Dumnezeu şi cu un fiu, Eftimie, care s-a tuns monah încă pe când trăiau părinţii lui, ca mai apoi să devină vestitul Episcop al cetăţii Madytos. Fecioara Parascheva, sora lui, totdeauna a tânjit şi ea după viaţa ascetică întru numele lui Hristos. După moartea părinţilor ei, ea a părăsit casa părintească şi a
mers mai întâi la Constantinopol, iar apoi la pustia Iordanului, unde s-a nevoit întru
aspre petreceri călugăreşti până la vârstă adâncă când un înger al Domnului a venit la ea şi i-a zis: "Părăseşte pustia aceasta şi mergi înapoi în patria ta, căci acolo va trebui să lepezi trupul acesta trecător, iar cu sufletul să te înfăţişezi înaintea Domnului!"
Sfânta Parascheva s-a supus şi s-a întors în patria ei, Epivata. Acolo ea a mai trăit
timp de doi ani în post şi rugăciune neîncetată, iar apoi şi-a dat fericitul ei suflet,
strămutându-se la locaşurile lui Dumnezeu. Sfânta Preacuvioasă Parascheva la numai 27 de ani și-a dat sufletul în mâinile Domnului în veacul al unsprezecelea. Astfel a fost îngropată simplu ca pe o străină, pentru că nimeni nu recunoscuse în ea pe fata cea frumoasă de odinioară.
Voievodul şi domnul Moldovei drept-credinciosul Vasile Lupu, aflând despre moaştele sfintei Cuvioase Parascheva, a dorit cu evlavie să le aducă de la Constantinopol cu cinste
întru a lui drept-slăvitoare domnie. Iar Domnul cel lăudat întru sfinţii săi, vrând ca şi pe pământul românesc să proslăvească pe cuvioasa sa, a ajutat dorinţei voievodului şi
a pus aceasta în inima prea sfinţitului patriarh al Constantinopolului kir Partenie, încât, cu sfatul sfinţitului său sobor şi cu învoirea altor prea sfinţiţi patriarhi, cinstitele moaşte
ale cuvioasei maicii Parascheva le-a trimis la Vasilie Lupu Voievod, după dorinţa lui, şi le-au adus în pământul Moldaviei, în cetatea scaunului său, Iaşi. Moaştele au fost aşezate cu toată cinstea cuvenită în biserica sfinţilor Trei Ierarhi, cu multă veselie şi bucurie a tot ţinutul Moldovei, în ziua de 14 octombrie 1641.
În mitologia românească, ,,Sfânta Vineri” poartă diferite chipuri. Când este prezentată ca divinitate intransigentă, justiţiară, este imaginată în chip de văduvă foarte bătrână, uscăţivă, rea, aducătoare de năpastă, iar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor şi la fertilitatea câmpurilor. Ea însăşi ar poseda la curţile ei o căţea de pază cu trup de fier şi dinţi de oţel, numită adesea Leica-Boldeica.
Sfânta Parascheva este ocrotitoarea celor aflaţi în nevoi, ,,dăruitoarea” celor în necaz, a celor care îşi deschid sufletul în fata moaştelor sale şi se roagă cu sinceritate şi credinţă. În folclor, figura Sfintei coincide cu cea a Sfintei Vineri care ajută tinerele să se căsătorească cu cel hărăzit de Dumnezeu, care înlesneşte naşterea femeilor căsătorite şi ia sub aripa sa protectoare animalele sălbatice. În popor, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind “mare la trup şi urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, grindină, trăsnet şi pe copii îi apăra de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri.
De Cuvioasa Parascheva, la sate, are loc ,,îngroparea” verii. Gospodarii care pot şi au cu ce, fac în această zi, masă comună la biserică, cu bucate multe şi alese să mănânce şi cei săraci. Nu se servesc însă, poame cu cruce, nuci şi castraveţi, iar mulţi gospodari postesc cu desăvârşire în această zi, numită în tradiția populară şi ,,Vinerea Mare”, indiferent în ce zi cade această sărbătoare, căci se spune că Sfânta a fost chinuită de păgâni într-o zi de vineri.
La Vinerea Mare, aşa cum era numită popular Sfânta Parascheva, credincioşii merg la bisericile sau mănăstirile din apropiere să se roage pentru sănătate, bunul mers al vieţii, pentru înlăturarea necazurilor şi fac pomeni pentru morţii care nu-şi găsesc liniştea, adică pentru aceia care au murit fără lumânare şi au fost îngropaţi fără preot.
Se spune că dacă toamna nu plouă până la Cuvioasa Parascheva, atunci va veni iarna curând şi cum va fi această zi, aşa va fi mereu până la Sfântul Dumitru iar dacă frunzele copacilor îngălbenesc şi cad repede, este semn că anul care vine va fi roditor.
În credinţa românilor, ziua ,,Sfintei Vineri de Toamnă” sau Cuvioasei Parascheva este timp de praznic al morţilor pomeniţi din neam în neam, temei pentru care se împart ofrande (lipii din grâu nou, vin sau must nou pentru cei plecaţi în ,,Lumea Neîntoarcerii”. Praznicul impune şi interdicţii: munca la câmp, chinuirea bobului de grâu, care are chipul lui Hristos, meliţarea cânepei, toarcerea ei cu fusul, spălatul rufelor, facerea focului în cuptor, coacerea pâinii, consumarea pepenelui roşu sau a poamelor negre, a porumbelor.
Sacralitatea impusă de calendarul ortodox face ca în această zi consacrată Sfintei Parascheva să fie interzisă orice tip de activitate de către întreaga comunitate a satelor: tinerii pentru a avea soarta binevoitoare în iubire şi parte de un soţ bun, dar şi pentru a trăi în cinste precum a fost sfânta iar cei mai în vârstă ţin sărbătoarea pentru belşug şi sănătate.
Se interzice spălatul rufelor sau cusutul hainelor ori alte treburi gospodăreşti crezând că dacă nu se respectă aceste interdicţii va fi rău de trăsnet, de grindină, li se vor coace degetele, le vor cădea unghiile şi vor face negi pe corp sau vor suferi de diferite boli de piele şi de ochi.
În apropierea sărbătorii, Sfânta Paraschieva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care greşesc.
Femeile care urmează să aducă prunci pe lume vor trebui să împartă copiilor nevoiaşi colaci şi mere pentru a avea o naştere fără dureri şi a primi alinarea Sfintei. Astfel, copilul care va veni pe lume va intra sub ocrotirea Sfântei Parascheva şi va fi ferit de boala trupului.
La sate se fac focuri în curte pentru a alunga spiritele rele.
În practicile pastorale dimineaţa sărbătorii Sfântei Parascheva are şi conotaţii premonitive, stabilindu-se felul în care va fi iarna, funcţie de cum dorm oile în stână: adunate una lângă alta, semn de iarnă grea, iar răsleţite, semn de iarnă blândă. Tot acum se slobozesc berbecii la oi, pentru ca mieii să fie fătaţi înainte cu două săptămâni de Paşte; mieii ce vor veni pe lume vor fi frumoşi şi pestriţi.
La mulţi ani cu bucurii tuturor ce poarta numele Cuvioasei Parascheva !
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Ed. Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Ed. ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Ed. Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Ed. Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Ed. Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Ed. Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Ed. Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Ed. Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Ed. Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Ed. Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Ed.: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Ed. Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dicţionar de simboluri si credinţe tradiţionale romaneşti”, Ediţie digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Ed. “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Ed. Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Ed. ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
