Strãmutarea Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie a antrenat si decalarea ritualurilor practicate in traditia popularã de sfarsit si inceput de an, respectiv ceremonialul ingropãrii Anului Vechi si zorii celui nou. Ceremonial ce este primit cu mare bucurie in randuiala popularã deoarece la 1 ianuarie este celebrat si un sfant, Sf. Vasile numit popular Fratele Crãciunului sau Crãciunul Mic, sãrbãtoare mult mai micã in comparatie cu Crãciunul.
In popor, noaptea de Anul Nou, ajunul Sf. Vasile, este marcat de numeroase practici si obiceiuri cu caracter meteorologic, oracular; premarital, agricol, si care se prelungeste panã a doua zi, aceste douã zile fiind puse sub patronajul magiei ‘zilei dintai’ a anului, neavand intinderea practicilor din Ajun, Plugusorul, Plugul cel Mare continuã, cu un grad mai mare de acte magice si de prevestire a viitoarelor recolte, ritualuri ce diferã de cele de sfarsit de an pentru cã se spune cã la inceputul anului e altceva decat ce a fost la sfarsit iar inceputul intotdeauna schimbã tot ce-a fost si incep alte rosturi. Datinile spun cã in ajun de An Nou cerul s-ar deschide intr-o secundã de trei ori, iar inãuntru se vede o luminã foarte mare si pe bunul Dumnezeu stand la masã cu lumanãri si multi sfinti imprejur si uitandu-se in jos la muritorii de rand. Atunci se spune cã toate apele se prefac in vin. Dar aceastã aparitie poate fi vãzutã doar de cei care sunt curati la inimã sau de copiii panã in sapte ani.
Legendele populare spun cã Sf. Ioan ar fi vãzut adesea cerul deschis si pe insusi Dumnezeu tinand in manã tunetul, sub forma unui bici impodobit cu flori cu care blagosloveste lumea. Astfel oranduieste cum vor fi recoltele, cine va veni pe lume sau cine va pieri. In noaptea spre Sf. Vasile ca si in Ajun de Crãciun, vitele ar putea vorbi si cine stã la pandã nevãzut le poate auzi. In ziua de An Nou, bãietii mai mici construiesc un plug mic de lemn, aidoma dupã cel mare. Coarnele plugului se impodobesc cu ciucuri de diferite mãrimi si culori, dar si un clopotel. Ei umblã in cete de cate trei, din casã in casã, urand an mãnos. Unul din copii, numit plugar, poartã plugul. Altul, numit manãtor, pocneste din bici, iar celãlalt, numit iapã, poartã traista unde va strange covrigii cãpãtati. Tot el poartã o ramurã cu douã crãcute, sub forma coarnelor de la plug, impodobitã cu o batistã frumos coloratã de care atarnã un clopotel de alamã. Sunand din clopotel la fereastra casei si rostind Plugusorul, o poezie prin care se ureazã gazdei:
Ziua de azi cu bine; Si-a de maine cu sãnãtate; Si la varã bucate; La multi ani! Cel care pocneste din bici afarã spune: Hãis, hãis; Plugusor cu doisprezece boi; In coadã codãlbei; In frunte strãinei. Cate sindrili pe casã; Atitia galbeni la masã; Cate pietre la fantanã; Atatea oale cu smantanã; Cate pietre pe prund, Atatea oale cu unt. Hãis, hãis, plugusor cu doisprezece boi!
Copiii cu plugul cel mic umblã panã pe la orele 3-4, dupã-amiazã, cand se porneste a umbla ceata de flãcãii cu plugul cel mare. Acestia pun la un plug douã sau trei perechi de cai sau boi, doi insi incalecã, unul ii duce de cãpãstru, unul tine de coarnele plugului, un altul are o traistã cu grãunte iar toti ceilalti pocnesc din bice. Trag cu plugul o brazdã pe dinaintea casei gazdei si seamãnã din traistã grãunte; unul ureazã si ceilalti pocnesc din bici. Cu plugul, in unele zone, se umblã numai panã se insereazã bine, apoi dupã inserat, se porneste iarãsi a umbla flãcãii cu colindul, ca in seara de Ajunul Crãciunului. Colindul cu Vasilca sau Siva, obicei respectat de unele din etniile minoritare. Se colindã cu o cãpãtinã de porc, impodobitã cu panglici si mãrgele colorate. Dupã terminarea colindatului cu Vasilca, ceata se strange la o carciumã, spre a chefui. Apoi se despart, nu inainte de a dezgãti cãpãtina si luandu-si fiecare ce-a pus ca decor, iarã cãpãtina este pregãtitã si consumatã ritualic de toatã ceata, in incheierea acestui obicei. Sorcova, colindele de Sf. Vasile se adreseazã cunoscutilor, celor apropiati, urandu-le acestora in principal sãnãtate si putere de muncã si sunt cele mai importante tipuri de texte magice rostite in aceastã zi, avand si o mare valoare auguralã colectivã ce se adreseazã individual, unui gospodar anume, dar acelasi continut rostit repetitiv pentru toate gospodãriile din sat. Sunt opinii cã dacã nu sunt urati si semãnati in seara spre Anul Nou vor avea un an fãrã belsug. In paralel cu plugul tot acum se mai umblã cu capra si brezaia. Inspre Anul Nou se lasã portile deschise, iar focul, o lumanare sau candelã trebuie sã rãmanã aprinse, ca sã poatã intra norocul. In credinta popularã, in ajun de Sf. Vasile pentru spor in noul an, flãcãii isi pun sub pernã, o unealtã din mestesugul sãu: croitorii cate un ac, degetar, atã; cizmarii sulã, calapod ori altceva; scolarii, cartea, creioane si alte asemenea lucruri. Fetele fac la fel ca flãcãii, punand sub pernã un lucru fãcut de mana lor. Astfel se crede cã in felul acesta isi vor visa ursitul. In noaptea Anului Nou, in popor se fac previziuni meteorologice pentru a afla cum va fi timpul. Astfel se vor aseza douãsprezece foi de ceapã, cate una pentru fiecare lunã, in care se presarã putinã sare pisatã. In dimineata Anului Nou, care dintre foile de ceapã are mai multã apã, se crede cã acele luni vor fi ploioase, iar care foi vor fi uscate, acele luni vor fi secetoase. Foile de ceapã, se pregãtesc oracular, cate una pentru fiecare membru al familiei, in care se pune cate un bulgãras de sare. Dacã dimineata felia de ceapã e cu apã, inseamnã cã cel cãruia i-a fost destinatã va avea un an bun iar fãrã apã un an mai putin bun. In ajunul Anului Nou se fac si teste despre cerealele ce vor rodi in anul viitor. Intr-o tavã metalicã se pun cãrbuni aprinsi, de aceiasi mãrime, cate un cãrbune pentru fiecare tip de cerealã semãnatã insemnand in dreptul cãrbunelui si felul de cerealã; porumb, grau, secarã etc. A doua zi dimineata se cerceteazã care dintre cãrbuni are mai multã cenusã. Se va semãnã de acel fel de cereale a cãrei cãrbune a avut mai multã cenusã, crezandu-se cã in acel fel va rodi mult in anul viitor. De acel care are mai putinã cenusã, sau deloc, se va semãna foarte putin pentru cã va avea rod putin. In randuiala popularã se spune cã dacã in noaptea de Anul Nou spre Sf. Vasile nu va bate vantul, cerul este luminos, stelele sunt lucitoare si lunã plinã tarinile vor rodi iar cand nu e lunã plinã, bate vantul si e innorat va fi un an mai sãrac, fãrã roade multe. Se spune cã fata care va fura busuioc de la clopotul urãtorilor in ajunul Sf. Vasile, seara, si dacã se va spãla cu el, va fi indrãgitã de flãcãi. Busuiocul se va aseza oracular in partea de jos a colacului fantanei. Dacã a doua zi busuiocul are promoroacã, fata se va mãrita in iarna aceea; iar de busuiocul este uscat, fata nu se va mãrita atunci. Fetele aruncau in seara de An Nou boabe de canepã in foc pentru a le creste pãrul frumos. Tot in foc fetele de mãritat topesc plumb si il toarnã in apã. Forma ce ia plumbul rãcit in apã este tinutã in fata unei surse de luminã. Proiectia umbrei ce o face plumbul pe perete este interpreteazã in fel si chip spunand cã acesta este norocul lor. In seara spre Sfantul Vasile, fetele de mãritat se adunã la casa unde umblã ele obisnuit la sezãtoare, pentru vergel, aducand fiecare cate o cununitã o ßverigutã’, Toate cununitele se introduc intr-o cofã cu apã. In timp ce una din ele invarteste cununitele din cofã, cu un mãnunchi de busuioc, celelalte cantã: ßSan- Vãsiiu, Vãsiiu, Unde te gãsiiu, La vadu-bogat, Cine te-a legat? Petrea cu Ignat; Dã-mi, doamne, bãrbat! … La urmã cantecului se rosteste: Sus, vere, drãgutã, Scoate-mi verigutã!’ Mãnunchiul de busuioc este scos afarã, pentru a se vedea a cui verigutã s-a prins de el. Ca in fiecare an in seara spre Sf. Vasile, la sate, mai multi flãcãi si fete, se strang la casa unui om mai sãrac ori de mijloc. Dupã ce s-au strans cu totii se tocmeste si un lãutar, pe care il rãsplãtesc fie cu bani, fie cu bucate din carne. Dupã ce glumesc si vorbesc despre cate si mai cate, joacã cate-o horã-douã panã cand obosesc, si se aseazã pe scaune in jurul unei mese. Apoi se incepe ghicitul. Pun in mijlocul odãii o masã de lemn, pe care aseazã nouã oale, fie noi, fie vechi, de diferite mãrimi sub care aseazã diferite obiecte aduse de fete dinadins de acasã: un ban, o oglindã micã, mãrgele (de la o fatã), o bucatã de paine, un inel, un cãrbune, un pieptene, o perie si un bãt de lemn legat jur-imprejur cu pãr de porc (ori un mat de porc, cam de o palmã, umflat si legat la amandouã capetele), pe care il boteazã atunci cu diferite nume. Dupã ce s-au asezat lucrurile sub oale se cheamã fetele ca sã aleagã, fiecare fatã numai o oalã. Oala aleasã se intoarce cu gura in sus, arãtandu-se lucrul ce a fost sub ea. Haz mare se face cand o fatã nimereste matul; un flãcãu din cei ce au asezat oalele il ia si-l loveste de grinda casei, strigand: ßiufã, iufã’, in rasetul neintrerupt al tuturor. Fata, rusinatã, se retrage, ascunzandu-se printre celelalte fete. Se reaseazã oalele de mai multe ori, pentru fetele mari, schimband lucrurile de sub ele. Dacã fata ghiceste banul sau painea, o va lua un bãiat bogat, dacã ghiceste oglinda, va fi frumos, dacã ghiceste mãrgelele, va fi un plangãcios betiv, dacã ghiceste inelul, va fi muieratic, cãrbunele va fi cu pielea neagrã, pieptenele cã va fi cu dinti mari sau stirb, iar peria cã va fi bãtran. Dupã aceasta se aleg vreo douã fete mai indrãznete, care aseazã si ele oalele, pentru ca sã aleagã si bãietii. Se aseazã pentru fiecare flãcãu in parte iar dacã vreunul nimereste matul, nu mai e hazul ca l-a ghicitul fetelor. Ba din contra ele nicicum nu pun mana pe el si nici nu-l lovesc de grindã. Dupã aceasta tinerii mai cantã, mai joacã si mai spun glume panã la miezul noptii apoi se despart, ducandu-se fiecare acasã. La fel se petrece si in seara ajunului Bobotezei. In ajunul Anului Nou se pune o crengutã de mãr intr-un vas cu apã rece, in camerã, la fereastrã, panã la Boboteazã. Dacã infloreste, primãvara va fi bunã!
Dan Horgan, mester popular
