marți, 23 aprilie, 2024

Dana Bratu, medic dermatolog: „Caderea parului la barbati este conditionata genetic”

Distribuie:

Publicat:

Dana Bratu, medic specialist dermatolog, ne-a explicat ce este de făcut încă de la primele semne când vine vorba de căderea părului, în cazul bărbaților.

Căderea părului este o problemă des întâlnită chiar și în rândul bărbaților. Mulți dintre ei se sperie încă de la prima apriție a binecunoscutei „chelii”, motiv pentru care doresc să ia atitudine și să apeleze la cele mai bune tratamente care să prevină sau să încetinează procesul de pierdere a părului. Am stat de vorbă cu dr. Dana Bratu, medic specialist dermatolog, care ne-a explicat ce este de făcut încă de la primele semne și cum arată candidatul ideal pentru transplantul de păr.

Căderea părului, prevenită dinainte să apară

CSID: Se spune că problema căderii părului poate fi și genetică. Poate că la părinții noștri nu se observă acest lucru. Cât de departe ar trebui să ne uităm în arborele genealogic?

Cea mai frecventă cauză de cădere a părului la bărbați este condiționată genetic și încercăm să obținem informații despre evoluția părului mamei, tatălui și bunicului matern în mod special. Practic, genele noastre pot stabili modul în care firele de păr din scalp răspund la anumite variații hormonale. Hormonii androgeni pot stimula excesiv activitatea unei enzime (5 alpha reductaza) care va scurta faza de creștere a firelor de păr (faza anagenă) și prelungește faza de cădere. Astfel, firele de păr nu ajung la maturitate și se pierd devreme.

Există și posibilitatea efectuării unui test genetic (Thricotest) care ne arată motivul intern, genetic al alopeciei, Se recoltează o probă din saliva pacientului care conține ADN-ul acestuia, iar secvențele genomice sunt analizate în laborator cu identificarea sensibilității la substanțele terapeutice. Avantajul efectuării acestui acestui test genetic este că identificăm exact motivul căderii părului, iar pacientul primește un plan de tratament personalizat.

CSID: Când un bărbat observă că părul se rărește, se subțiază, ce trebuie să facă mai departe?

Primul pas pentru un pacient care se confrunta cu o cădere excesivă a părului este consultul dermatologic. Alături de anamneză și istoricul personal, medicul vă efectuează o tricoscopie, analiza scalpului și a foliculilor piloși care ne orientează asupra diagnosticului. Tricoscopia este o investigație rapidă si deloc dureroasă pentru pacient, însă care ne ajută inclusiv la montorizarea tratamentului (se observă dacă scalpul are sau nu inflamate, dacă firele de păr sunt în stadiu de creștere sau cădere, etc). În afară de tricoscopie, medicul vă poate recomanda investigații de laborator (analize de sânge) pentru a identifica dacă există carențe metabolice sau dezechilbre hormonale. În cazurile mai severe, rezistente la tratamente obișnuite, se poate efectua inclusiv thricostestul, testul ADN din cavitatea bucală, iar rezultatul vine în aproximativ 4 săptămâni cu un plan de tratament complet.

Opțiuni de tratament: transplantul de păr, la mare căutare

CSID: Care sunt opțiunile de tratament pentru bărbații care vor să rezolve această problemă?

Tratamentul pleacă de la o îngrijire corecta a părului și scalpului cu produse cosmetice potrivite tipului nostru de păr. Medicul vă poate recomanda tratamente topice pe bază de minoxidil sau inclusiv medicamente orale. O procedură extrem de eficientă pentru alopecia androgenetică la bărbați este terapia cu plasmă bogată în trombocite și se bazează pe eficiența acestor celule în regenerare prin stimularea factorilor de creștere. În cadrul acestei ședințe, se prelevează sângele pacientului într-o eprubetă specială cu un gel separator al plasmei. După centrifugare, plasma bogată în trombocite se injectează la nivelul scalpului, în 4 ședințe separate la interval de 1 lună.

Continuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img