joi, 25 aprilie, 2024

Daniel Ricciardo, castigator suprem la cursa de Formula 1 a Chinei

Distribuie:

Publicat:

Daniel Ricciardo a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei. Echipa Red Bull a reactionat prompt dupa interventia masinii de siguranta, iar asta l-a avantajat pe pilotul australian.

Sebastian Vettel, liderul clasamentului general, a plecat bine din pole-position si a ramas la conducere pana la finalul seriei de intrari la boxe pentru schimb de pneuri. Mercedes a preferat o strategie diferita decat cea Ferrari, l-a chemat mai repede la boxe pe Valtteri Bottas, al doilea clasat, si in felul acesta, finlandezul l-a depasit pe Vettel. Max Verstappen s-a inserat pe locul al treilea, cu un ritm de cursa promitator.

Totul la s-a dat peste cap dupa turul 31. Masina de siguranta a iesit pe circuit in urma unui incident petrecut intre pilotii Toro Rosso – Pierre Gasly s-a dovedit mult prea optimist in duelul cu Brandon Hartley. Echipa Red Bull i-a chemat la boxe atat pe Ricciardo, cat si pe Verstappen, iar cei doi au iesit in urma Safety Car-ului cu pneuri proaspete.

De pe locul al 6-lea, Ricciardo si-a inceput seria depasirilor, iar la un moment dat a profitat de o noua greseala facuta de Max Verstappen. Olandezul l-a rasucit pe Vettel in virajul 14. In turul 45, Dan "The Man" l-a depasit pe Valtteri Bottas si a evadat catre cea de a 6-a victorie din cariera in Formula 1.

Bottas a rezistat pe locul 2, dupa o disputa stransa cu Kimi Raikkonen. La startul cu numarul 100 in Formula 1, Bottas a urcat pe podiumul cu numarul 24. Lewis Hamilton, campion mondial, a fost clasat al patrulea, iar Sebastian Vettel a sosit al 7-lea. Cu toate astea, germanul a ramas liderul clasamentului general. Diferenta dintre Vettel si Hamilton este in prezent de 11 puncte.

Urmatoarea etapa din Formula 1 va fi in Azerbaijan, la Baku, peste doua week-enduri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img