joi, 28 martie, 2024

De ce apare insomnia la varsta a doua

Distribuie:

Publicat:

In tinerete, nu te afecta prea tare o perioada de nesomn. A doua zi dormeai bustean si totul era dat uitarii. Acum, pui insomnia pe seama faptului ca ai “imbatranit” si nu mai ai nevoie de atat somn. Eroare! Nevoia de somn este aceeasi pe toata durata vietii. Pur si simplu, corpul tau sufera niste transformari pe care, daca le iei in seama, le poti contracara.

Probleme emotionale. Un mare numar de insomnii au la baza disfunctii psihologice. Depresia, destul de des intalnita la femeile trecute de prima tinerete, provoaca insomnii. De cele mai multe ori, problemele psihologice sunt determinate de stresul unor situatii familiale limita, precum divortul, moartea cuiva apropiat sau din familie, pierderea locului de munca. 
Insomnia cauzata de asemenea evenimente debuteaza prin insomnie precoce (treziri repetate in a doua parte a noptii) si are toate sansele de a deveni cronica. Daca dureaza mai mult de trei saptamani, se impune consultarea medicului.

Dezechilibre hormonale. Variatiile hormonale, mult mai evidente dupa varsta de 40 de ani, joaca un rol important. Progesteronul, de pilda, este hormonul care induce somnul. Nivelul scazut al progesteronului cu precadere in timpul menstruatiei si in special dupa 40 de ani cauzeaza insomnii. Hipertiroidismul (excesul de hormoni tiroidieni), mai frecvent la femei in jurul acestei varste, provoaca dereglari hormonale al caror rezultat e, printre altele, somnul deficitar.

Boli cronice. Nu atat bolile respective, cat tratamentul lor medicamentos poate provoca insomnii. Acestea ar fi alergiile, artritele, bolile de inima, astmul si afectiunile reumatismale. In aceste situatii, daca insomnia se repeta mai multe nopti la rand, trebuie consultat medicul care a prescris tratamentul. Insomnia ar putea fi nu doar rezultatul problemelor de mai sus, ci si simptomul unei boli. Aparitia dificultatii de respiratie in timpul noptii este inca un indiciu ca trebuie neaparat consultat medicul.

Psihoterapie la tine acasa. Psihoterapia este o metoda verificata in cazul tulburarilor de somn, mai ales al celor provocate de stres, anxietate sau dezechilibre emotionale. Din pacate, terapeutii sunt destul de rari si destul de scumpi. Prin urmare, poti apela la o terapie… domestica. Important e sa nu tii problemele doar pentru tine si sa nu incerci sa le dai de capat de una singura. Nici suferintele. E bine sa ai un prieten caruia sa i te poti confesa, in ale carui sfaturi ai incredere. In momentul in care imparti durerea, si stresul e mai mic. Prin urmare, si somnul e mai bun. Nici barfa nevinovata nu e de lepadat. Din povestile altor oameni, iti poti da seama ce-ai putea face tu, cum ai putea gestiona mai eficient situatia. Atentie insa! Psihoterapia de apartament, sa-i spunem asa, nu inlocuieste specialistul. Daca vezi ca nu functioneaza, fa-ti o programare la psihoterapeut!

Leacuri “babesti” (verificate): un pahar cu lapte indulcit cu miere, baut inainte de culcare; ceaiuri calmante, precum ceaiul de valeriana, sunatoare, tei sau musetel; o ceapa mancata la ultima masa inainte de culcare (daca nu ai alte probleme), fenicul sau laptuca; Terapie comportamentala; Miscare mai multa in a doua parte a zilei, exercitii fizice in mod regulat, cel putin 20 de minute, cu 4-5 ore inainte de culcare; Diverse metode de relaxare: lectura unei carti usoare, exercitii de tip yoga; O activitate care te destinde (tricotat, cusut, bricolat – altceva decat uitatul la televizor!); Nu te chinui sa adormi! Mai bine te ridici, iti gasesti ceva usor de facut prin casa, apoi, dupa 20-30 de minute, te intorci in pat ;Trezeste-te in fiecare zi la aceeasi ora!
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img