sâmbătă, 20 aprilie, 2024

De ce ar trebui sa mearga la Covasna persoanele cu afectiuni cardiovasculare

Distribuie:

Publicat:

Covasna este una dintre cele mai bogate statiuni din tara in ape minerale cu o mare varietate a compozitiei fizico-chimice, aici gasindu-se ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, iodobromurate, feruginoase, arsenicale sau usor sulfuroase, cu o mineralizare totala de 3,2 – 22,4 g/l. Statiunea este profilata, in principal, pe tratamentul bolilor cardiovasculare. Apele minerale de la Covasna sunt foarte bogate in acid carbonic de origine vulcanica (cca 2,5 g/l). Un alt factor natural specific statiunii il constituie mofetele (emanatii de gaze naturale) folosite, mai ales, la tratamentul bolilor aparatului cardiovascular, afectiunilor ginecologice, la cele ale aparatului locomotor, afectiunilor dermatologice, tulburarilor metabolice si ale sistemului nervos. 

Gazul de mofeta de la Covasna, cu un continut de 80-98% bioxid de carbon, are efect vasodilatator, reduce tensiunea arteriala, prin efectele sale avand beneficii asupra cordului si a circulatiei periferice. Un alt factor terapeutic important il reprezinta bioclimatul de crutare, cu actiune putin solicitanta asupra sistemului nervos central si vegetativ, precum si a glandelor cu secretie interna. 

Indicatii terapeutice: afectiuni cardiovasculare (infarct miocardic la minimum trei luni de la externarea din spital, cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala, valvulopatii operate la minimum trei luni de la operatie), afectiuni ale tubului digestiv, afectiuni hepato-biliare, afectiuni asociate. Instalatii de tratament: instalatii pentru bai calde cu ape minerale carbogazoase, instalatii pentru mofete, buvete pentru cura interna cu ape minerale, instalatii pentru aerosoli si inhalatii, impachetari cu parafina, instalatii cu electro- si hidroterapie, sali de gimnastica medicala. in statiune functioneaza un spital de cardiologie, precum si doua sanatorii pentru copii, profilate pe tratamentul sechelelor reumatismului cardioarticular si sechelelor de hepatita.
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img