In copilarie, vacantele de vara pareau sa nu se mai sfarseasca, iar de la un Craciun la altul asteptarea nu parea sa dureze doar un an, ci mai multi… Pe masura ce imbatranim, avem, dimpotriva, impresia ca saptamanile, lunile si anotimpurile trec in viteza. De ce se intampla asta? Perceptia trecerii timpului se modifica pe parcursul vietii, iar pentru un adult, timpul pare sa curga din ce in ce mai repede, din cauza acestei perceptii deformate ne si simtim permanent presati si depasiti.
Sa fie vorba de o cauza biologica? Mai multe teorii incearca sa explice senzatia de accelerare a trecerii timpului odata cu varsta. Una dintre acestea afirma ca este vorba despre o degradare progresiva a ceasului nostru biologic, din cauza incetinirii naturale a metabolismului nostru pe masura trecerii anilor — atunci cand imbatranim, respiratia si bataile inimii isi incetinesc ritmul. In cazul copiilor, lucrurile stau diferit, inima lor bate mai repede, iar plamanii sunt activati in mai mare masura, iar aceasta intensitate mai mare a activitatii lor biologice este cea care da iluzia unui timp dilatat. O alta cauza, rutina? O alta teorie sugereaza ca senzatia accelerarii trecerii timpului are legatura cu cantitatea de noi perceptii la care suntem expusi pe parcursul vietii. In fata unor stimuli inediti, creierului ii trebuie mai mult timp sa trateze informatia, ceea ce da senzatia ca timpul se dilata: de aceea cei care au supravietuit unui accident vorbesc adesea ca au impresia unui film care se deruleaza cu incetinitorul in secundele care preced evenimentul.
Atunci cand trecem printr-un eveniment neasteptat, creierul trebuie sa se ocupe brusc de o multime de informatii noi si stocheaza probabil amintiri mult mai bogate si mai detaliate decat este obisnuit. In amintirile noastre, evenimentul pare mai lung decat este in realitate, asa cum o arata experienta celor care s-au aruncat in gol legati cu o coarda elastica. Dar cum explica asta faptul ca timpul pare sa treaca mai repede odata cu varsta? Luati in calcul mediul dumneavoastra de adult: totul va este familiar, deja nu mai remarcati detaliile de acasa sau de la locul de munca, n timp ce pentru un copil, totul este nou si necunoscut, lumea este plina de noi experiente care il asteapta. Creierul sau tanar nu inceteaza sa-i configureze perceptiile din lumea exterioara si aceasta intensa activitate psihica ii da impresia ca timpul se scurge lent, in timp ce pentru un adult angrenat in rutina cotidiana procesul este exact invers.
Cu cat suntem mai obisnuiti cu repetitia unor evenimente, cu atat timpul pare sa treaca mai repede. Iar acest sentiment de obisnuinta are tendinta de a se accentua odata cu varsta, pentru ca dupa 20 de ani, corpul nostru produce din ce in ce mai putina dopamina – un neurotransmitator care se activeaza la fiecare experienta noua si care ne ajuta sa masuram timpul care trece.
Problema cu toate aceste teorii este ca niciuna nu explica foarte precis de ce timpul pare sa se accelereze pe durata intregii noastre vieti.
Ipoteza matematica
Daca o aceeasi perioada de timp ne pare mai lunga sau mai scurta, in functie de varsta, poate ca ar trebui renuntam la actualul mod de masurare a timpului si sa o facem cu ajutorul unei scari logaritmice.
De exemplu, scara logaritmica este cea care permite masurarea intensitatii propagarii sunetului sau a cutremurelor de pamant, fenomene ce nu pot fi masurate folosindu-se o scara liniara , din cauza variabilitatii prea mari a datelor culese. Pe scara logaritmica Richter (cea care serveste la masurarea intensitatii cutremurelor de pamant) a trece de la o magnitudine 10 la o magnitudine 11 nu corespunde unei cresteri cu 10 la suta, cum ar fi cazul unei scazi liniare, ci unei multiplicari cu 10 in raport cu valoare precedenta.
Dar de ce s-a impune masurarea perceptiei trecerii timpului noastra cu ajutorul unei scari logaritmice? Pentru ca raportul nostru cu trecerea timpului depinde de varsta pe care o avem: pentru un copil de 2 ani, un an reprezinta jumatatea vietii sale, ceea ce explica de ce unui copil i se pare atat de mare distanta dintre doua aniversari. Pentru un pusti de 10 ani, un an nu reprezinta decat 10 la suta din viata sa, iar pentru un tanar de 20 de ani, un an nu reprezinta decat 5 la suta din viata sa. De aceea timpul pare sa se accelereze odata cu varsta.
In mod obisnuit, impartim etapele vietii in calupuri de cate 10 ani – de la 20 la 30, de la 30 la 40 etc – ceea ce inseamna ca acordam o pondere fiecarei perioade. Pe o scara logaritmica, percepem perioadele de durate diferite ca si cum ele ar fi de aceeasi durata.
In termeni de perceptie a timpului, a trece de la 10 la 20 de ani, de la 20 la 40 de ani si de la 40 la 80 de ani ar insemna acelasi lucru. Adica – atentie, e un pic deprimant – anii care au trecut intre varsta de 5 si 10 ani ni se par la fel de lungi ca anii care separa momentul implinirii a 40 de ani de cel al atingerii varstei de 80 de ani.
Prin urmare, ce putem face in fata acestei perceptii de trecere rapida a timpului? Sa fim activi! Timpul trece repede si din pacate, daca se spune in general ca timpul vindeca totul, de data asta, accelerarea timpului odata cu imbatranirea chiar n-o poate atenua!
