marți, 23 aprilie, 2024

De ce sa faci sport in picioarele goale

Distribuie:

Publicat:

Este un lucru demonstrat – sportul practicat in talpile goale are beneficii multiple – poti intipari intregului organism o perceptie solida despre echilibru, poti imbunatati pozitia musculaturii, durerile ortopedice pot fi ameliorate, iar riscul accidentarilor diminuat. 

Iata cateva trucuri pe care este bine sa le pui in practica atunci cand te hotarasti sa faci miscare in picioarele goale:

Specialistii subliniaza importanta unei etape de tranzitie intre exercitiile realizate cu pantofi sport si cele in picioarele goale. Intreaga musculatura are nevoie sa fie consolidata treptat, iar pentru integrarea acestui tip de exercitii in obiceiul zilnic, sunt cateva exercitii usoare care te ajuta.

Incepe prin lucrarea zonei vizate; asa cum muschii abdominali au nevoie de exercitiu pentru a se contura, tot astfel se intampla si in cazul picioarelor. De exemplu, poti sta desculta pe un prosop si il poti deplasa inainte si inapoi prin contractarea musculaturii gambelor. Ridicarea unor mici greutati cu ajutorul degetelor de la picioare este o alta modalitate de exersare.

Trebuie sa imbunatatesti flexibilitatea picioarelor. Poti face acest lucru prin simpla masare a talpilor sau prin realizarea unor miscari de stretching inaintea exercitiilor fizice propriu-zise.

Cand vine vorba despre pantofi de sport, gasesti o multime de variante care iti sustin gleznele, amortizeaza socul sau sustin flexibilitatea. Picioarele au toate aceste capacitati in mod natural insa, atunci cand nu sunt solicitate, isi pierd din acuratetea. Tocmai de aceea, exercitiile fizice realizate in picioarele goale sunt recomandate tuturora, indiferent de conditia fizica, fie ca sufera de dureri de spate, de platfus, fie ca sunt femei care petrec multe ore pe tocuri, fie ca este vorba de atleti.

Daca acasa nu reusesti sa te mobilizezi pentru cateva minute in fiecare zi, poti apela la cursurile specializate. Orele de piloxing organizate de salile sportive sunt cele mai bune pentru a te convinge de eficienta exercitiilor realizate in picioarele goale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img