sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Deținutul de la Penitenciarului Rahova, care a evadat de la un punct de lucru din comuna Pantelimon, a fost prins în Capitală

Distribuie:

Publicat:

Deținutul aflat în custodia Penitenciarului Rahova, care a evadat luni de la un punct de lucru din comuna Pantelimon, a fost prins câteva ore mai târziu în București, anunță reprezentanții Penitenciarului Rahova.

"Vă informăm că astăzi, 16.09.2019, deţinutul Gruia Marius Mario, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, care a părăsit un punct de lucru din cadrul comunei Pantelimon, a fost capturat în jurul orei 16:30, în localitatea București, de către polițiști din cadrul secției 15 București", anunță Penitenciarul Rahova.

În momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă.

"În legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani", potrivit sursei citate.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img