vineri, 19 aprilie, 2024

Decizie SCANDALOASA a judecatorilor: Patronii clubului din Caracal in care minorele erau fortate sa se prostitueze, in arest la domiciliu

Distribuie:

Publicat:

Patronii clubului de noapte din Caracal acuzaţi de procurorii DIICOT că obligau fete, unele minore, să danseze la bară şi să se prostitueze, au fost plasați în arest la domiciliu. Decizia a fost luată, joi, de magistraţii Tribunalului Argeş. Tânărul acuzat că racola fetele a fost lăsat liber.

Patronii clubului de noapte din Caracal, o femeie și fratele ei, au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată joi de magistrații Tribunalului Argeș, care au mai hotărât ca o altă femeie, implicată în acest caz, să fie plasată sub control judiciar.

În schimb, tânărul de 23 de ani din Argeş, suspectat că racola fetele prin metoda lover boy, apoi le ducea în clubul din Caracal unde erau obligate să se prostitueze, a fost lăsat liber de judecătorii Tribunalului Argeş.

Procurorii DIICOT au anunţat că vor contesta măsurile dispuse de instanţă.

Potrivit unor surse din anchetă, fetele erau racolate din familii dezorganizate, iar cele minore erau forţate să mintă clienţii că au peste 18 ani. Acestea dansau la bară în clubul de noapte din Caracal şi întreţineau relaţii sexuale cu diverşi clienţi ai barului, contra unei sume de 200 de lei.

Liderii grupului infracțional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineața fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumație și jumătate din banii obținuți în urma întreținerii de raporturi sexuale contra cost.

Joi, poliţişti de la BCCO Piteşti şi jandarmi au descins în local unde au găsit 7 victime. Patru dintre fete erau din Caracal, una din Argeş, iar două din comune din judeţul Olt.

Potrivit unor surse din anchetă, spaţiul în care funcționa clubul era închiriat de la Primărie. Primarul orașului Caracal, Liviu Radu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că spaţiul este al unei societăţi aflate în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img