marți, 19 martie, 2024

Deficit de iod – cum se manifestă?

Distribuie:

Publicat:

Deficit de iod – o problemă cât se poate de serioasă şi de aceea este bine să ştii semnele care îţi arată că suferi de o astfel de carenţă şi să mergi la medic.

Când te gândeşti la iod, elementul chimic esenţial în producerea de hormoni tiroidieni şi în reglarea energiei organismului, cel mai probabil îl asociezi cu sarea de masă, dar asta pentru că studii realizate în secolul trecut au descoperit că persoane din anumite zone sunt mai susceptibile de a dezvolta guşă tiroidiană, datorată măririi în volum a tiroidei, din cauza deficitului de iod, aşa că cea mai simplă soluţie care s-a găsit a fost adăugarea de iod în sarea de bucătărie, ceea ce ar fi asigurat un aport constant pentru toată populaţia.

Dar, în timp ce majoritatea dintre noi nu trebuie sa ne îngrijorăm de nivelul de iod din organism, trebuie să îţi spunem totuşi care sunt grupele de risc, pentru a acorda o atenţie sporită acestui aspect, dacă te regăseşti aici. Femeile însărcinate au o deficienţă de iod moderată, pentru că iodul din organismul lor este folosit pentru dezvoltarea tiroidiana a fătului. În plus, pentru că iodul nu se găseşte doar în sarea de bucătărie, ci şi în lapte, ouă, pâine sau fructe de mare, veganii, vegetarienii şi persoanele care nu consumă lapte sau pâine sunt, de asemenea, în grupele de risc.

În timp ce deficitul de iod este destul de dificil de diagnosticat, asta nu înseamnă că nu poţi fi atent la anumite lucruri, care ar putea indica o deficienţă de iod şi care ar trebui să te trimită la un consult medical.

CONTINUAREA PE CSID.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img