joi, 25 aprilie, 2024

DEGEABA A FUGIT! A FOST DESCOPERIT, DIN GREȘEALA, DUPĂ 6 ANI DE LA CRIMA

Distribuie:

Publicat:

Era anul 2012 când a ucis un om, iar acum, în vara lui 2018, bărbatul român cu inițialele P.E, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit lucrând liniștit ca cioban în munții din nordul Italiei, relatează Giornale di Brescia.

În timpul unei bătăi de acum 6 ani în urmă, care a avut loc într-un birt din România, a lovit un bărbat care a murit câteva zile mai târziu pe patul spitalului. Pentru crima respectivă, P.E. a fost condamnat în lipsă de Tribunalul din Vaslui pentru că între timp își făcuse pierdute urmele.

Până acum câteva zile în urmă, când a fost găsit păscând oile pe culmile dintre Valcamonica și Val DaOne, în regiunea Lombardia din nordul peninsulei italiene. Bărbatul, originar din Văleni, județul Vaslui, a încercat să-și trăiască viața liniștit, departe de forțele de ordine care îl căutau după ce fusese dat în urmărire. Pășunile care se întind între Brescia și Trentino i-au asigurat anonimatul și i-au servit drept ascunzătoare în toți acești ani. Dar carabinierii, însosiți de poliția provincială și agenții Gărzii de Finanțe, au urcat până la altitudinea la care se afla românul nostru, pentru a-l aresta și a permite justiției române să își urmeze cursul.

S-a început activarea procedurilor internaționale în vederea extrădării condamnatului. În România, bărbatul are de efectuat 3 ani și 2 luni de închisoare pentru lovitură cauzatoare de moarte scriu cei de la Rotalianul.com

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img