News Flash:

Depistat în trafic sub influenţa alcoolului şi fără permis

21 Iunie 2022
309 Vizualizari | 0 Comentarii
frontiera 1

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iaşi au  depistat în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deși era în stare de ebrietate şi nu deţinea permis de conducere. 

În data de 18 iuie a.c., în jurul orei 21.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Bosia, județul Iaşi, un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Iaşi. În autoturism se afla şi proprietarul vehiculului, un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.

La control, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul aflat la volan nu deţine permis de conducere. De asemenea, poliţiştii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, de către polițiști din cadrul Poliţiei Iaşi, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la spital, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.

În cauză, se efectuează cercetări în privinţa bărbatului aflat la volan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, iar în privinţa proprietarului autoturismului se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere ori se află sub influenţa alcoolului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1025 (s) | 34 queries | Mysql time :0.040913 (s)