joi, 25 aprilie, 2024

Deputat Maria Gabriela Horga: Programul IMM Invest a fost prelungit

Distribuie:

Publicat:

 

Deputatul PNL, Maria Gabriela Horga, s-a declarat încântată de faptul că Programul IMM Invest a fost prelungit în ședința de guvern de azi. Ea susține că programul la care  a lucrat în perioada în care își desfășura activitatea la Cancelaria Prim-ministrului este unul foarte bun pentru economia românească și și-a dovedit deja utilitatea:

”Astăzi un program drag mie, #IMMInvest, la care am lucrat în 2020 în perioada în care eram secretar de stat  la Cancelaria prim-ministrului pentru a fi implementat într-o formă cât mai simplă și utilă pentru mediul de afaceri, a fost prelungit.

Măsurile de creditare cu garanțiile statului au fost utilizate în multe dintre statele UE pentru menținerea lichidității companiilor și a creditării, aprobate prin Cadrul Temporar al UE.

-Acest program a oferit o gură de aer în pandemie prin acces la finanțare rapidă și ieftină, credite cu dobândă zero în primele 8 luni, cu garanția statului, fără alte garanții suplimentare pentru aprox. 27.000 IMM-uri, credite de peste 17 miliarde lei.

În acest fel, Guvernul #PNL a salvat afaceri și locuri de muncă.

-În 2021, prin prelungirea programului IMM Invest, încă 14 miliarde de lei pot ajunge la companii sub formă de finanțări bancare garantate de stat cu dobândă subvenționată și comisioane zero.

-Pe lângă asta, odată cu prelungirea programului IMM Invest, a fost aprobat și un nou subprogram #AgroInvest destinat fermierilor.

Agro IMM Invest, cu un plafon inițial de garanții de 1 miliard de lei ce poate fi suplimentat, are în plus si o componentă de ajutor de stat de 10% din valoarea finanțării, comisioane zero și dobânda subvenționată de stat la fel ca IMM Invest, timp de 8 luni.

-Cum funcționează?

De exemplu, fermierul împrumută 1 milion de lei cu garantia statului, cu dobândă zero pentru 8 luni si comisioane zero pentru întreaga perioadă de creditare și rambursează la finalul perioadei de creditare doar 90% din valoarea finanțării, cea de 1 milion de lei.

-Cine va beneficia de noul subprogram?

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.”, scrie parlamentarul PNL pe pagina personală de facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img