News Flash:

Descoperire uluitoare pe litoralul românesc. Autoritățile au găsit carne expirată de trei ani care urma să ajungă pe mesele clienților

8 August 2022
347 Vizualizari | 0 Comentarii
img 2022 08 08T064255 120

Ca în fiecare an , Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a făcut controale de amploare pe litoralul românesc. Inspectorii au găsit numeroase nereguli: tone de carne expirată de trei ani care urma să ajungă pe mesele clienților, sute de minori care lucrau ilegal și localuri care funcționau, deși aveau decizie de închidere.

În aceste zile, la malul mării, sunt aproximativ 200.000 de turiști. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, în urma unui control, în Costineşti.

Descoperire uluitoare pe litoralul românesc

Ca în fiecare an , Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a făcut controale de amploare pe litoralul românesc. Inspectorii au găsit numeroase nereguli: tone de carne expirată de trei ani care urma să ajungă pe mesele clienților.

“A fost vizată activitatea unui singur operator economic cu multe puncte de lucru deschise în Costineşti. Informaţiile pe care le primisem şi noi şi colegii noştri legate de punerea pe piaţă a unor produse în afara termenului de durabilitate minimală s-au confirmat. Au fost găsite cantităţi importante de carne, cantităţi importante de mirodenii, cantităţi importante de murături, de multe materii prime în afara termenului de durabilitate minimală, asta însemnând câţiva ani, chiar dacă la mirodenii vorbim de trei, patru ani şi la produsele din carne putem vorbi de 2-3 ani de când ieşiseră în afara termenului de consum”, a spus Horia Constantinescu, potrivit stiripesurse.ro

Acesta a mai ținut să menţioneze și faptul că, în activitatea sa de cinci ani de comisar ANPC, nu a mai întâlnit vreodată nereguli de un asemenea nivel.

“Mărfurile respective au fost lăsate în custodie, nu putem ridica câteva tone de carne expirate, ANPC nu are camere de frig, niciuna din structurile participante nu are spaţii de depozitare. Vom îndruma acolo societăţile de incinerare ce vor proceda la distrugerea întregii cantităţi”, a explicat Horia Constantinescu., scrie aceeași sursă menționată anterior.

Carnea expirată urma să ajungă pe mesele clienților

La una dintre locații, proprietarii nu au vrut să deschidă uşile locaţiei pentru control. Oamenii legii au fost nevoiți să tăie lanţurile cu un cleşte şi au intrat cu mandat de percheziţie.

"Au fost vizate mai multe locații ale unui singur operator economic. Aveam informații venite din interior, am găsit carne expirată de 2-3 ani, am găsit condimente expirate, de asemenea, de 3-4 ani. Am găsit o gestiune a acestui flux tehnologic, ceva ce nu mi-a fost dat să-mi închipui că poate exista. Două dintre locații aveau deja decizie de închidere emisă pe baza unor alte abateri din săptămânile trecute", a declarat, potrivit antena3.ro, șeful ANPC Horia Constantinescu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1076 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029856 (s)