joi, 28 martie, 2024

DEZASTRU pentru Cristi Borcea: Decizia DNA il poate trimite in PUSCARIE! Ce a spus MILIONARUL in fata judecatorilor

Distribuie:

Publicat:

Procurorii DNA au cerut în ultimul moment al dezbaterilor din dosarul retrocedării plajelor de la ÎCCJ ca magistrații să pronunțe o pedeapsă pentru Cristian Borcea, acesta fiind achitat, inițial, pe fond. Fostul acționar al Clubului Dinamo s-a declarat nevinovat în ultimul cuvânt.

„Respingeți apelurile ca nefondate. Cu privire la Borcea Cristian, arătăm că abuzul în serviciu se pedepsește de la 3 la 10 ani. Acțiunile inculpatului Borcea au fost mai multe, astfel încât faptele sunt în formă continuată. Efectele deciziei Curții Constituționale sunt doar pentru viitor (n.r. – face referire la declararea ca neconstituțională a articolului de lege care spune că „orice act procesual întrerupe prescripția” – decizia CCR nr. 297/2018). Termenul de prescripție a fost întrerupt în mod constant, astfel încât prescripția nu s-a împlinit”, a declarat în fața instanței procurorul de ședință al DNA.

Solicitarea reprezentantului DNA a venit în replică marți seară, după ce toți avocații din dosarul retrocedării plajelor au solicitat respingerea apelului procurorilor anticorupție și achitarea clienților lor.

În ultimul cuvânt, fostul acționar al clubului Dinamo, Cristian Borcea, și-a susținut nevinovăția: „Domnule președinte, onorată instanță, sunt nevinovat deoarece eu am cumpărat drepturi litigioase. Nu am avut legătură cu comisiile sau cu persoanele de la care a cumpărat Giurgiucanu (n.r. – Georgică). De aceea am și dat procură lui Giurgiucanu”.

Instanța supremă a finalizat, marți seară, dezbaterile în Dosarul retrocedării plajelor, urmând a se pronunța pe data de 29 ianuarie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img