vineri, 26 aprilie, 2024

Disney va lansa o nouă aplicaţie gratuită ce propune conţinuturi originale

Distribuie:

Publicat:

Grupul Disney va lansa în vara acestui an o aplicaţie gratuită ce propune conţinuturi originale şi care se adresează tinerilor adulţi din generaţia "millenials", ţinta predilectă a companiilor de publicitate, informează AFP.

Aplicaţia, denumită "Oh My Disney", va reprezenta o versiune pentru dispozitive mobile a site-ului cu acelaşi nume, care publică conţinut editorial şi scurte videoclipuri dedicate universului extins al grupului Disney, de la Mickey Mouse la supereroii Marvel.

Aceasta este o nouă etapă în evoluţia grupului Disney către suporturi mobile, la câteva săptămâni după lansarea noii sale aplicaţii ESPN, dedicată pasionaţilor de sport.

În plus, Disney a anunţat deja că intenţionează să lanseze o nouă platformă video online pentru conţinuturi destinate familiei şi programe pentru tineri în 2019. De asemenea, Disney doreşte să impulsioneze serviciul online Hulu, pentru a face din acesta "braţul-armat" al grupului în domeniul producţiei video şi care va viza întregul catalog al său.

După ce şi-a bazat mult timp strategia de dezvoltare pe televiziunea tradiţională şi prin cablu, grupul Disney, un gigant al industriei de divertisment, operează astfel un viraj strategic pentru a se adapta la noile obiceiuri de consum prezente pe piaţa actuală. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img