sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Document de identitate românesc fals, descoperit asupra unui cetățean moldovean

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităților din  România, ascunsă în borseta unui bărbat din Republica Moldova.

În data de 17 martie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, ca pasager într-un autocar, cetățeanul din R. Moldova, B.R., în vârstă de 42 de ani.

„În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport, colegii noștri descoperind, ascunsă într-o borsetă ce aparținea bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia acestuia. „ declara Madalina Carp din cadrul S.T.P.F. Galați

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate,  B.R. a declarat că a procurat cartea de identitate în cauză prin intermediului unei persoane cunoscute prin intermediul rețelelor de socializare, în schimbul sumei de 100 de euro, cu intenţia de a o folosi pe teritoriul Olandei pentru a obţine mai uşor un loc de muncă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img